Ministrul român de externe consideră îngrijorătoare situația din Ucraina și din regiunea Mării Negre

Ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, a calificat drept îngrijorătoare situația din Ucraina și din regiunea Mării Negre. Într-un briefing de presă susţinut, marţi, la Riga, unde participă la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre NATO, şeful diplomaţiei române a subliniat că situația din regiune va fi discutată în cadrul reuniunii programate pentru 1 decembrie. „Un alt subiect foarte important pe care îl avem astăzi este situația alarmantă din regiunile învecinate cu alianța, din Ucraina şi din jurul acesteia, precum și din regiunea Mării Negre. Iar acest lucru este cu adevărat important” – a remarcat Aurescu. Potrivit ministrului român de externe, securitatea Mării Negre este o parte integrantă a securității NATO și are un impact asupra securității europene. „Trebuie să fim capabili să evităm o situație în care Marea Neagră devine un instrument de proiectare a influenței asupra alianței. Este foarte important să avem un nivel ridicat de conștientizare strategică a ceea ce se întâmplă pe teren. De asemenea, este important să consolidăm poziția de descurajare și apărare de-a lungul întregului flanc estic” – a adăugat Bogdan Aurescu. Potrivit acestuia, la 1 decembrie, situația din vecinătatea Alianței va fi discutată cu Ucraina și cu Georgia. „Reiterez sprijinul deplin pentru suveranitatea și integritarea teritorială a partenerilor noştri. Vom discuta și despre acest lucru. O regiune dificilă în care atât NATO, cât și UE au interese importante, un interes strategic în a ajuta această regiune ca regiune stabilă, în care proiectăm securitatea și valorile noastre democratice comune” – a adăugat Aurescu./sdan/ilapadat

(www.rbc.ua – 1 decembrie)