Autoritățile române doresc creșterea capacităţii de testare pentru depistarea coronavirusului prin dezvoltarea serviciilor în regim ambulatoriu

Realizator: Georgiana Grosso – În România autoritățile anunță că vor crește capacitatea de testare pentru depistarea coronavirusului prin dezvoltarea serviciilor în regim ambulatoriu. Una dintre priorități este posibilitatea testării gratuite la medicul de familie, iar pentru pacienții confirmați cu COVID-19 evaluarea și tratarea lor.
Dina Mergeani, președintele Societății Naționale de Medicina Familiei: Am convenit posibilitatea pentru acei dintre colegii noștri care doresc să poată testa pacienții suspecți de COVID în cabinetele lor. Va exista un pachet pe care Casa sau Ministerul îl vor achita pe testare, în așa fel încât pacienții să nu fie supuși unor costuri suplimentare. În acest fel, sperăm să-i diagnosticăm cât mai repede pe cei pozitivi şi să oprim transmiterea bolii cât se poate.
Realizator: Pachetul de testare cuprinde testul, efectuarea testului și materialele de protecție pentru personalul medical. Persoanele depistate pozitiv vor face un set de analize, în urma cărora să fie stabilit tratamentul necesar./pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 decembrie)