Sărbătoarea Sfântului Nicolae la creştini

Realizator: Cristian Bâcâin – Creștinii îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai populari sfinți de care se leagă tradiția oferirii de daruri copiilor. La noi în țară peste 800.000 de români își serbează astăzi onomastica.
Reporter: Remus Rădulescu: Sfântul Nicolae a fost episcop la începutul secolului al IV-lea în Myra, actualul oraş Demre, din Turcia. Era foarte generos. Îi ajuta pe cei care aveau nevoie într-un mod discret. Făcea în așa fel încât cel ajutat să nu știe de unde i-a venit ajutorul. De aici și tradiția ca Moș Nicolae să fie așteptat de copii să le lase darurile în încălțăminte, în dimineața de 6 decembrie.
Generosul Nicolae a fost şi intransigent cu ereticii din vremea lui. A participat la primul sinod ecumenic, din anul 325, şi a rămas consemnat că Nicolae l-a pălmuit în timpul sinodului pe ereticul Arie, care-şi susţinea cu încăpăţânare concepţia teologică greşită.
Moaştele Sfântului Nicolae se păstrează la Bari în Italia, iar la noi în ţară mâna lui se găseşte din secolul al XVI-lea la Biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti.#HUN/pvelisar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 decembrie)