Menţionat pentru prima dată în secolul al VI-lea, în Martirologiul roman, într-un episod în care i s-a arătat în vis împăratului Constantin cel Mare, cerându-i să ierte câţiva soldaţi osândiţi la moarte, apoi în Legenda Aurea, în secolul al XIII-lea, Sfântul Ierarh Nicolae din Mira, astăzi Demre din Turcia, a urmat paşii lui Iisus, într-un pelerinaj în Ţara Sfântă, şi şi-a dedicat viaţa slujirii Domnului şi a protejării celor aflaţi în necaz şi în primejdie. După împovărătoare persecuţii îndurate în numele nestrămutatei sale credinţe, într-o zi de 6 decembrie a anului 343 pleca din această lume dăruitul episcop al cetăţii Mirei, cucernicul Nicolae, fiind îngropat în cripta bisericii în care slujise. Mai apoi, s-a descoperit că la mormântul său izvora un mir tămăduitor, astfel că evlavia faţă de el s-a adâncit, iar data morţii sale s-a transformat într-o zi sărbătorită prin rugăciuni, pelerinaje şi procesiuni. În decursul unui secol de la ridicarea sa la Cer, Nicolae a fost consacrat ca sfânt, fiind venerat ca făcător de minuni şi ca ocrotitor al multor categorii sociale şi profesionale, cum ar fi marinari, bancheri, savanţi, orfani, muncitori, călători, negustori, judecători, victime ale greşelilor judiciare, parfumeri, farmacişti, producătorii de sticlă de Murano, şi mai ales al tuturor copiilor şi al celor aflaţi în orice fel de nevoie sau suferinţă. La Bari, unde se află acum relicvele sale, pe 6 decembrie, an de an, clerul bazilicii cu hramul sfântului coboară un recipient în criptă, pentru a extrage o parte din mirul ce izvorăşte din oseminte, şi sticluţe cu acest mir sunt trimise peste tot în lume. Deşi cripta Sfântului Nicolae de Mira devenise loc de pelerinaj, din cauza numeroaselor războaie şi atacuri din regiune, mulţi s-au temut că accesul la mormânt ar putea deveni dificil.
Se spune că relicvele au fost atunci luate de nişte marinari italieni, pentru a fi duse la Roma, însă pe drum sfântul li s-a arătat cerând să fie înapoiate la Bari; o altă variantă a legendei susţine că un preot din Bari a avut un vis cu Sfântul Nicolae, care l-a îndemnat să dea de veste clerului să ia moaştele sale şi să le aducă în acest oraş. Astfel, în 1087, preoţii italieni ajunşi la Mira au strâns mir în vase şi au luat moaştele sfântului, pornind înapoi spre Italia. Întorşi la Bari, au aşezat osemintele în biserica Sfântul Ioan Înaintemergătorul, aflată lângă mare. Doi ani mai tarziu, după ce cripta dedicată sfântului a fost terminată şi Papa Urban al II-lea a sfinţit-o, Bari a devenit unul dintre cele mai mari centre de pelerinaj ale Europei. Impunătoarea biserică a Sfântului Nicolae, Bazilica di San Nicola, a fost ridicată între anii 1087-1197, la final relicvele sfântului făcător de minuni fiind mutate în acest nou lăcaş, un sublim exemplu de arhitectură romanică. În afară de relicvele aflate la Bari, al doilea mare adăpost de moaşte ale sfântului este biserica San Nicolò al Lido din Veneţia. Un fragment a ajuns la biserica San Nicolo ‘al Porto din Rimini, la începutul secolului al XII-lea. În Franţa, la Saint-Nicholas-de-Port, Lorraine/Lorena, la impozanta bazilică Saint-Nicolas se află o relicvă adusă de la Bari, în 1090. O altă relicvă, adusă de împărăteasa Alexandra Fiodorovna, soţia ţarului Nicolae I, după o vizită la Bari, a ajuns în Rusia, la Catedrala Sfântul Nicolae din Sankt Petersburg. Papa Benedict al XVI-lea a oferit, în 2008, un fragment Catedralei Sfântul Nicolae din Kemerovo, Siberia; părinţii dominicani au dăruit mir adus de la Bari, în 2002, bisericii Sfântul Nicolae din Kiev, Ucraina. Domnitorul român Mihai Viteazul a primit de la cardinalul de Bari, în semn de preţuire pentru faptele sale de vitejie împotriva păgânismului, mâna dreaptă a Sfântului Nicolae, pe care a îmbrăcat-o într-o casetă din aur de 24 de carate, cu nestemate, şi a donat-o Bisericii Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, în anul 1599.
Numeroase capele mici, albe, presărate pe coastă sunt grăitoare pentru devoţiunea grecilor faţă de Sfântul Nicolae. Primul dintre lăcaşele sfinte suspendate pe stâncile abrupte de la Meteora cea aninată între cer şi pământ, Mânăstirea Sfântului Nicolae Anapafsas, Odihnitorul, înghesuită pe verticală, o oază de răgaz pentru pelerinii din vechime, a fost construită spre finele secolului al XV-lea şi începutul celui de-al XVI-lea, pe ruinele unui mai vechi edificiu. Zidurilor de piatră ale biseircii închinate Sfântului Nicolae le-a imprimat o strălucire şi vitalitate aparte, în secolul al XVI-lea, Teofan Strelizas, zis Cretanul, călugar şi întemeietor al şcolii cretane de pictură bizantină, aceasta fiind cea mai veche lucrare a sa. Numele Bisericii bizantine Sfântul Nicolae Orphanos, datând de la începutul secolului al XIV-lea, din orașul Salonic, este atestat pentru prima dată în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. Biserica, inițial parte dintr-o mănăstire, din care au rămas puține vestigii, se remarcă prin frescele sale, contemporane cu construcția, care acoperă aproape întreaga suprafață interioară, o adevărată lecție a școlii artistice de la Salonic. În secolul al IX-lea, Papa Nicolae I, ziditor al bazilicii Santa Maria Maggiore de la Roma, îi închina sfântului un altar, iar în secolul al X-lea, împăratul german al Sfântului Imperiu Roman, Otto al III-lea, ridica o biserică de rit bizantin lângă Aachen, cu hramul Sfântului Nicolae. Sfântul Nicolae, un sfânt popular în Spania, unde multe biserici îi sunt dedicate, este sărbătorit cu o devoţiune specială, un fel de marş, numit „Caminata de los Tres Lunes”, o manifestare specifică Spaniei, dedicată numai Sfântului Nicolae. Această lungă promenadă are ca destinaţie o biserică sau capelă a Sfântului Nicolae, în trei zile de luni, la rând. Şi Alicante organizează o mare festivitate dedicată sfântului său ocrotitor, San Nicolás. În Portugalia, un lăcaş dedicat Sfântului Nicolae a fost ridicat, în cea de-a doua jumătate a secolului al XVII-lea, pe locul unui mic schit de secol XIII, în centrul istoric al oraşului Porto. Refăcută în secolul următor, după un incendiu, faţada micii biserici cu elemente arhitectonice în stil baroc şi neoclasic a fost în secolul al XIX-lea acoperită cu un discret joc de azulejos în alb şi albastru, iar pe fronton domneşte o nişă cu imaginea Sfântului Nicolae. La Guimãraes, oraş numit ‘leagănul naţionalităţii portugheze’, unde în 1664 a fost construită Capela de São Nicolau, tradiţia venerării Sfântului Nicolae a ajuns prin mijlocirea pelerinilor veniţi să se închine la Fecioara din Guimarães, protectoarea ţării până în secolul al XVII-lea, a cărei imagine se spune că ar fi fost adusă în această aşezare de către apostolul Iacob cel Mare, aflat în drum spre Spania, şi a celor care străbateau drumul spre Santiago de Compostela. (Cristina Zaharia)
