Reguli privind carantinarea persoanelor care sosesc în România

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat, aseară, o hotărâre referitoare la regulile privind carantinarea persoanelor care sosesc în România, în contextul răspândirii tulpinii Omicron a coronavirusului în Europa. Măsurile vor fi aplicate de vineri, de la ora 00:00, până pe 8 ianuarie, la ora 24:00.
Reporter: Nicoleta Stoian – Potrivit CNSU, se instituie măsura carantinei pentru 14 zile la domiciliu, în cazul persoanelor care sosesc din zona verde sau galbenă şi nu prezintă dovada vaccinării, a confirmării trecerii prin boală în ultimele 80 de zile anterioare intrării în ţară, ori dovada testării negative PCR pentru COVID-19, efectuată cu cel mult 72 de ore înaintea intrării pe teritoriul naţional. Măsura se aplică şi pentru cetăţenii care sosesc din zona roşie şi nu prezintă dovezile amintite. În schimb, dacă cetăţenii veniţi din statele aflate pe lista roşie au un test PCR negtiv intră doar 10 zile în carantină. Sunt şi excepţii de la această normă, printre care copiii cu vârsta de până la 12 ani inclusiv, minorii între 12 şi 16 ani care prezintă rezultatul negativ al unui test PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, dar şi persoanele nevaccinate care nu au trecut prin boală şi care sosesc din zona roşie şi rămân pe teritoriul naţional pentru o perioadă mai mică de 3 zile, cu condiţia să prezinte rezultatul negativ al unui test PCR./eendrefy/sdm2

RRA – 7 decembrie