Programul Național Cantus Mundi și Loteria Română a lansat proiectul „Ora de muzică rămâne în orar”

20 de școli din mediul rural sau zone defavorizate vor primi materiale suport pentru defășurarea în condiții moderne a orelor de educație muzicală, prin proiectul-pilot „Ora de muzică rămâne în orar” derulat de Corul Național „Madrigal – Marin Constantin” prin Programul Național Cantus Mundi și susținut de Loteria Română.

Proiectul „Ora de muzică rămâne în orar” urmărește incluziunea copiilor și promovarea diversității și a toleranţei în mediul școlar, prin perfecționarea experienței didactice la orele de Educație muzicală și de cor. Cu ajutorul unui material-suport modern, proiectul oferă cadrelor didactice o serie de metode și practici inovative, utile atât pentru desfășurarea activităților cu copiii față în față, cât și pentru educația online.

„Fiecare copil, indiferent de familia din care provine sau de școala în care învață, ar trebui să aibă acces la tehnici de educație de calitate, actuale, moderne. În ceea ce privește Educația muzicală, ea trebuie să ofere copiilor un mediu sigur, dar și distractiv în care să evolueze de plăcere, iar prin proiectul „Ora de muzică rămâne în orar” încercăm să oferim copiilor o altă experiență a orelor de Educație Muzicală. Cu ajutorul kit-ului propus de Programul Național Cantus Mundi, cu sprijinul Loteriei Române, lectorii și dirijorii vor avea instrumentele necesare pentru a transforma orele clasice de Educație muzicală într-o bucurie continuă.” – a declarat Leila Popovici, Directorul Programului Național Cantus Mundi.

Crearea unui kit special, adaptat actualelor cerințe educaționale, reprezintă o soluție practică pe care proiectul „Ora de muzică rămâne în orar” o propune în buna gestionare a orelor de Educație muzicală. Kit-ul creat în cadrul proiectului conține: clopoței Thomann Rainbow Deskbells, boomwhackers BW-DG, diapazon, metronom, culegeri de partituri și alte materiale. Pentru implementarea acțiunii pilot din cadrul proiectului, Programul Național Cantus Mundi a selectat o serie de 20 de școli partenere, pe baza unor criterii de natură socială și geografică.

Astfel, proiectul-pilot „Ora de muzică rămâne în orar” vizează preponderent școlile din zonele rurale și își propune să diminueze barierele care ar putea genera discriminare între elevi, prin crearea unui mediu în care toți elevii se pot dezvolta împreună armonios. Activitatea muzicală la clasă devine un factor de inspirație pentru copii, precum și un demers în prevenirea abandonului școlar.

*

Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin și derulat cu implicarea Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. După 10 ani de activitate, Programul reunește sub umbrela un număr impresionant de peste 1.680 de coruri. Peste 60.000 de copii și tineri, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul țării, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.

Loteria Română este una dintre cele mai vechi instituţii româneşti, care a sărbătorit anul acesta 115 ani de activitate, fiind înfiinţată în 1906, în scop social, pentru a sluji interesul public şi naţional. În toată această perioadă, indiferent de vremuri şi de provocările fiecărei etape din istoria sa, Loteria Română şi-a onorat misiunea importantă de a contribui la finanţarea obiectivelor de interes public naţional, prin oferirea de jocuri responsabile, la cele mai înalte standarde de securitate şi integritate, care să îndeplinească cerinţele şi aşteptările jucătorilor. Compania Naţională Loteria Română S.A. desfăşoară activitate de interes public în domeniul jocurilor de noroc şi are calitatea de unic organizator, pe întreg teritoriul ţării, pentru jocurile de tip loto. În prezent, cea mai mare parte din profitul net este direcţionată către bugetul de stat, sub formă de dividende. De asemenea, 2% din încasările companiei merg către Fondul Cultural Naţional, din care se finanţează proiecte ce susţin creaţia contemporană românească şi valorizarea patrimoniului.

Biroul de presă

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”

Programul Național Cantus Mundi

RADOR – 8 decembrie