Agenda celei de-a doua ședințe de guvern din această săptămână

La 8 și 30 de minute urmează să înceapă cea de-a doua ședință de guvern din această săptămână. Pe agendă, o ordonanță de urgență privind implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență, după ce premierul Nicolae Ciucă a tras atenția, repetat, că executivul este în urmă la elaborarea acestui act normativ. Ordonanța ar urma să fie dezbătută în a doua parte a ședinței, după-amiază, pentru că dimineață va fi analizată o altă ordonanță de urgență privind digitalizarea declarațiilor de avere.
Reporter: Andrei Șerban – Actul normativ propune ca anul viitor, de la 1 ianuarie și până la 31 decembrie, declarațiile de avere și cele de interese să se depună atât în format electronic, cu semnătură electronică, cât și în forma clasică, cu semnătură olografă. Ordonanța mai prevede ca, de la 1 ianuarie 2023, aceste declarații să se depună numai în format electronic. Tot în prima parte a ședinței, guvernului vrea să mai stabilească și valoarea schemelor de sprijin pe care le acordă anul acesta domeniului zootehnic și să rectifice bugetul Trezoreriei Statului, adică să ia de la capitolele ”Venituri și cheltuieli” peste 124.000 de lei. După-amiază, în a doua parte a ședinței de guvern, pe ordinea de zi se află proiectul de lege privind măsurile de ocrotire a persoanelor cu dizabilități intelectuale și psiho-sociale și o ordonanță de urgență care stabilește, din punct de vedere instituțional, modul în care vor fi folosiți banii europeni care vor veni prin Planul Național de Redresare și Reziliență./lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 decembrie