Cel puţin 53 de migranţi au murit într-un accident de camion din Mexic

Cel puțin 53 de persoane au murit și alte câteva zeci au fost rănite după ce camionul în care erau transportate s-a răsturnat în sudul Mexicului, transmit autoritățile. Peste 100 de persoane, care se pare că ar fi migranți din America Centrală, erau înghesuite în remorca camionului în momentul accidentului, petrecut în statul Chiapas. Este unul dintre cele mai grave accidente de acest gen din Mexic, cu cel puțin 58 de persoane rănite, unele foarte grav, a declarat Luis Manuel Garcia, șeful agenției de protecție civilă din Chiapas./aboboc/lbadiu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 10 decembrie