Vicepreşedinta Comisiei Europene, Vera Jurova, s-a declarat gata să sprijine accelerarea reformelor în domeniul justiţiei din România

Vicepreşedinta Comisiei Europene, Vera Jurova, s-a declarat gata să sprijine accelerarea reformelor în domeniul justiţiei din România, pentru ca ţara noastră să îşi îndeplinească obiectivele cuprinse în MCV, iar acesta să fie ridicat în baza rezultatelor concrete din teren. Într-o întâlnire la Bruxelles cu ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu, ea a subliniat disponibilitatea unui dialog, la Bucureşti, cu toţi actorii implicaţi în realizarea reformelor din justiţie. De asemenea, s-a subliniat faptul că anul viitor va fi hotărâtor pentru desfiinţarea SIIJ, adoptarea legilor justiţiei şi a codurilor penale. Ministrul Cătălin Predoiu a menţionat că programul de guvernare adoptat de parlament include toate aceste obiective. În privinţa SIIJ, ministrul Predoiu a menţionat că există opinii divergente în cadrul sistemului judiciar, dar că vor continua demersurile pentru a înlătura orice ameninţare la adresa independenţei justiţiei şi pentru combaterea eficientă a corupţiei, potrivit unui comunicat al Ministerului Justiţiei./lcoman/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 decembrie)