MAGYAR NEMZET: Ludovic Orban fondează un nou partid de dreapta

Ludovic Orban, fostul preşedinte al PNL aflat la guvernare de doi ani, care după trei decenii a întors spatele fostului său partid în semn de protest pentru că noua conducere a PNL a intrat în coaliţie cu PSD, a anunţat marţi fondarea unui nou partid de dreapta.

Deocamdată partidul lui Orban va purta până la primul său congres numele de Forţa Dreptei (FD) ideologia sa îmbinând concepţia liberală, conservatoare şi creştin-democrată. În opinia lui Orban în legislativul român nu mai există un adevărat partid de centru dreapta după ce PNL s-a angajat să fie cea de-a cincea roată la căruţa PSD.

Înregistrarea FD este iniţiată la Tribunalul din Bucureşti de către 16 deputaţi şi senatori PNL cu mandat PNL, care au părăsit partidul după alegerea fostului premier Florin Cîţu în funcţia de preşedinte al acestui partid. (MTI)

https://magyarnemzet.hu/kulfold/2021/12/uj-jobboldali-partot-alapit-ludovic-orban-romaniaban

Traducerea: Imola Stănescu

MAGYAR NEMZET (Ungaria) – 15 decembrie