1935: la Congresul al VII-lea al Internaţionalei Comuniste (Comintern), Stalin schimbă tactica de până atunci, cerând partidelor comuniste să formeze cu social-democraţii şi alte forţe de stânga „fronturi populare” · „Frontul Unic al clasei muncitoare” urmează să fie centrul „Frontului popular antifascist” · o altă schimbare cerută de la Moscova: partidele comuniste trebuie să se integreze în viaţa politică a ţărilor lor, să iasă din izolare şi conspirativitate · la ordin, PCdR schimbă macazul, agitând noua temă, aceea a „luptei antifasciste” · vin în ţară agenţi cominternişti, revoluţionarii de profesie primesc bani pentru afişe, manifeste, pentru a închiria case conspirative, pentru a organiza asociaţii, pentru a plăti avocaţii din procesele intentate tovarăşilor arestaţi, pentru a mitui oficialităţi · 23 august 1939: se încheie pactul sovieto-german (Pactul Ribbentrop-Molotov), ceea ce va produce derută între comunişti în privinţa desfăşurării „luptei lor antifasciste”.
La 12 ani, pe când era ucenic la o tăbăcărie, Constantin Ţiulescu, luase primele contacte cu mişcarea de stânga. La scurtă vreme după înfiinţarea sa, în 1922 a devenit membru al Partidului Comunist din România, iar când acesta a fost interzis de autorităţi, tov. Ţiulescu a activat mai departe în Sindicatele Unitare „roşii”, în Blocul Muncitoresc Ţărănesc şi în alte organizaţii legale înfiinţate de PCdR. În anii ’30 îşi lăsase meseria deoparte şi activa ca propagandist-agitator. Despre activitatea sa de ilegalist povestea în anii ‘70, cu mândrie şi o plăcută nostalgie.
„Acţiunea Ligii Muncii la un nivel combativ”
„Îmi amintesc că la sfârşitul lui ’33 şi începutul lui ’34 partidul a organizat o organizaţie largă de mase, Liga Muncii. Aci am fost cooptat în conducerea Comitetului Central al Ligii Muncii şi am început o activitate pe baza programului ei, în rândul atât al muncitorilor cât şi mai ales în rândul intelectualilor. Pe lângă alte cerinţe, erau atât stingerea procesului ceferiştilor, cât mai ales o serie de revendicări cu caracter democratic şi cetăţenesc. De pildă, se cerea ca în cartierele muncitoreşti să fie dată asistenţă medicală, să fie curăţate drumurile şi o serie întreagă de acţiuni de acestea cu caracter social-economic.
Pentru ducerea la bun sfârşit a acestei acţiuni prevăzute în programul Ligii Muncii, s-a hotărât să se ţie o serie de întruniri şi mitinguri cu cetăţenii din cartiere, unde să se arate importanţa acestei lupte. La una din acţiunile acestea am fost şi eu însărcinat [să particip] şi anume la o acţiune dusă la Cinematograful Izbânda de pe Calea Văcăreşti. Am fost pus să organizez această manifestaţie care s-a terminat cu o demonstraţie la care au luat parte peste 1000 de cetăţeni, muncitori veniţi de pe la făbrici, de pe la Lemaître şi făbricile din Tabaci. În felul acesta, am reuşit să afirmăm acţiunea Ligii Muncii la un nivel combativ, la un nivel revoluţionar, mai ales că poliţia şi jandarmii n-au lipsit. Şi ciocnirile cu ei, de asemenea, au fost foarte frecvente.”
„Front Unic cu caracter de mobilizare a poporului”
„În anul ’35-36 am avut, pe lângă muncile de zi cu zi cu organizarea de acţiuni la nivelul Ligii Muncii sau la nivelul sindicatelor, am avut şi sarcina aceasta de a conduce delegaţiile partidului nostru în tratative. Se găsea în tratative cu Partidul Social-Democrat, cu Partidul Socialist-Popovici şi cu partidul Unitar al dr. Ghelerter. Îmi amintesc că am reuşit, după o muncă foarte anevoioasă, foarte grea, să încheiem un tratat de front unit cu Partidul Socialist, aşa-zis <al lui Popovici>. Frontul Unic, acesta era încheiat mai mult pe latura tineretului şi a luptei împotriva fascismului, pentru că din ce în ce se vedea activitatea crescândă a legionarilor. De asemenea, am reuşit, tot după o muncă destul de acerbă, să închei un front unit cu Partidul Socialist Unitar al dr. Ghelerter. Şi acest Front Unic a avut un caracter antifascist, un caracter de mobilizare a poporului… adică a maselor muncitoare, împotriva influenţei fasciste şi hitleriste care se făcea tot mai simţită. Tot pe baza acestei sarcini avute de la conducerea partidului, am stabilit legături cu conducerea Partidului Social Democrat prin Ilie Moscovici, unul dintre conducătorii şi liderii acestui partid, care s-a pronunţat favorabil încheierii unui front unic, atât cu Partidul nostru Comunist, cât şi cu mişcarea antifascistă, dar care întâmpina greutăţi foarte mari din partea unor elemente de dreapta, chiar din conducerea partidului.
Îmi amintesc cu această ocazie că partidul nostru proiectase o întrunire la Sala Marna, adică nu numai că a proiectat-o, dar şi am făcut-o. Fiind în comitetul de organizare a acestei întruniri şi fiind chiar pus pe lista de vorbitori, am mobilizat nu numai muncitorii ceferişti, ci o sumedenie [de alţi muncitori] şi muncitorii de la ITB – de la fost STB – şi de la alte întreprinderi care au luat parte la această întrunire de la Marna, ce se dădea sub semnul unor alegeri care erau iminente. Ţiu minte că atunci elementele reacţionare, în plină şedinţă şi chiar când trebuia să vie şi cuvântul nostru, să ni se dea cuvântul şi nouă, au aruncat fiole cu gaze lacrimogene, în aşa fel încât a trebuit să evacuăm sala, iar pe stradă am întâlnit jandarmii şi poliţia care nu te lăsau să staţionezi, să te aduni.”
„Alte sarcini…”
„Încă din ’35-’36 am fost cooptat în colectivul secretariatului partidului nostru, am avut de-acuma o serie de sarcini care cuprindeau nu numai capitala, ci şi provincia. Astfel, am avut sarcini de instructaj, de la nivelul secretariatului, în organizaţiile de partid şi de mase din Regiunea Galaţi şi din Regiunea Prahova, unde a trebuit să mă ocup aproape şase luni de zile de această regiune, unde fuseseră o sumedenie de arestări.
Alte sarcini… am avut şi aceea de a conduce din partea partidului organizaţiile de masă existente în timpul acela, dar toate erau dizolvate şi toate trecuseră într-o stare de ilegalitate sau semi-legalitate. Astfel că a trebuit să-mi impart tot timpul, în diferite întâlniri şi acţiuni organizate, care începeau de la proteste împotriva dizolvării şi hotărârii guvernului de a dizolva cutare şi cutare organizaţie de masă, până la demonstraţii şi la întruniri în faţa făbricilor, pentru mobilizarea maselor în sprijinul acestor organizaţii care fuseseră ilegal dizolvate. Îmi amintesc de o astfel de întrunire care a fost ţinută la Uzinele 23 August, pe timpul acela Malaxa, unde au tăbărât jandarmii[…] şi au venit şi au arestat o serie de tovarăşi care au fost condamnaţi […].
„Mi-au dat din cap că s-a făcut înţelegerea”
„Cum eu aveam sarcina specială dată de activitate în direcţia închegării Frontului Unic Muncitoresc şi Antifascist şi cum în timpul acela sosise din Franţa Louis Barthou, un membru din conducerea Internaţionalei a II-a şi care venise să discute cu Partidul Social Democrat, să discute posibilităţile închegării unui front popular antifascist şi în România, conducerea partidului m-a însărcinat pe mine ca să iau contact cu adunarea aceasta a social-democraţilor şi respectiv şi cu Barthou. […] S-a hotărât ca la Sala Tomis să se facă o întrunire comună a Partidului Socialist-Popovici, a Partidului Socialist Unitar-Ghelerter, a Partidului Social Democrat unde sosise Louis Barthou. Prin legătura pe care am avut-o cu Moscovici de la Partidul Social Democrat, a fost invitat şi Partidul Comunist. Am spus că tovarăşii m-au însărcinat pe mine, dar nu puteam să apar acolo ca <partid comunist>, pentru că era o chestie de divulgare [a partidului ilegal], de arestare şi aşa mai departe. Şi trebuia să propun numele Mişcării Antifasciste. M-am dus în sală şi când am ajuns eu, era de-acuma plin jos. Locuri mai erau sus, la balcon şi mi-am găsit un loc acolo. Tovarăşul Moscovici şi alţi tovarăşi de acolo au văzut prezenţa mea, mi-au dat din cap că s-a făcut [înţelegerea] şi aşa mai departe. S-a deschis şedinţa şi au început să vorbească, au vorbit de la Partidul Socialist – chiar Gheorghe Cristescu, a fost şi Popovici acolo -a vorbit de la Partidul Socialist Unitar unul, Pascu sau aşa ceva.”
„Am căzut în palmele lor”
„A venit şi rândul nostru. După ce au terminat ei, am ridicat mâna, m-au întrebat ce doresc şi am spus că din partea Mişcării Antifasciste doresc ca să spun câteva cuvinte în legătură cu sosirea tovarăşului Louis Barthou, mă rog, cu Frontul Unic, cu chestii… În timpul ăsta, au început agenţii provocatori şi huliganii să strige: <Comunistul, comunistul!… Puneţi mâna pe comunist!> Şi m-am văzut la un moment dat înhăţat, ridicat sus, aşa, de mai mulţi inşi şi aruncat cu spatele în jos, peste oameni, în sală. Întâmplarea bună a fost că oamenii din sală au ridicat mâinile sus şi m-au prins înainte de a mă fărâma de vreun scaun. Am căzut în palmele lor. Huliganii au tăbărât, m-au luat din mâinile lor şi m-au lovit. Eu eram de-acuma complet şocat, ameţit, aşa, nu ştiam ce-i cu mine şi m-am trezit târziu, seara, în camera portarului de la Sala Tomis. Am stat acolo, era apă pe jos, turnaseră apă pe mine, una-alta. Şi seara i s-a făcut milă la ăla şi mi-a zis: <Dacă poţi, pleacă de aici, la mine nu poţi să stai aicea toată noaptea>. Şi de atuncea am fost tot bolnav, am fost şocat aşa de tare încât au trebuit tovarăşii să mă îngrijească în mod deosebit. M-a dus tovarăşul Pătrăşcanu la [doctorul Constantin] Parhon, Parhon a făcut totul cu mine, de m-a pus pe picioare, de m-a îngrijit.”
[Înregistrare realizată la Muzeul Municipiului Bucureşti, 1976]
