La Budapesta a avut loc Conferinţa „Sfârşitul Doctrinei Brejnev”

„Dacă nu ar fi fost 1956, dacă nu ar fi fost 1981 şi dacă nu ar fi fost schimbare de regim, nu s-ar fi realizat Polonia liberă, Ungaria liberă şi nici Europa Centrală liberă” – a declarat ministrul Gergely Gulyás, şeful Oficiului premierului ungar, în cadrul conferinţei organizate la Universitatea Națională a Serviciului Public din Ungaria. Gergely Gulyás a precizat, în cadrul Conferinţei „Sfârşitul Doctrinei Brejnev”, care comemorează lovitura de stat din decembrie 1981 împotriva poporului polonez, că „trăirile şi experienţele noastre comune arată cât de importante sunt valorile europene care caracterizează cu adevărat continentul. Acestea sunt libertatea, democraţia, statul de drept şi cooperarea dintre naţiuni” – a adăugat ministrul.(MR1 RADIO KOSSUTH BUDAPESTA – 17 decembrie/lendrefy/sdm2