Revista presei internaţionale, 20 decembrie 2021

Tensiunile determinate de perspectiva unei invazii ruse în Ucraina, dar și evoluția pandemiei de coronavirus după răspândirea variantei omicron sunt principalele subiecte abordate în presa internațională.
Sub titlul ”Rusia și-a expus pretențiile pe tema unor noi garanții din partea Statelor Unite și a NATO”, Washington Post analizează recentele declarații ale Moscovei privind stoparea extinderii NATO spre est și blocarea relațiilor militare ale Statelor Unite cu fostele state sovietice. Analiștii consideră că Moscova înaintează aceste solicitări știind că SUA nu le vor accepta, căutând să transmită un mesaj pe plan intern și creând pretextul unor posibile operațiuni militare împotriva Ucrainei din momentul în care aceste cereri ar fi respinse, precizează editorialistul de la Washington Post.
Independent observă că premierul britanic a transmis Moscovei că invadarea Ucrainei ar fi o „greșeală strategică”, deși un alt oficial de la Londra, secretarul apărării, a recunoscut că este „extrem de improbabil” ca Marea Britanie sau aliații să trimită trupe care să apere Ucraina în cazul în care țara ar fi invadată de Rusia vecină. „Nu trebuie să-i păcălim pe oameni și să spunem că am face asta. Ucrainenii realizează acest lucru”, ar fi adăugat ministrul Wallace, potrivit unor comentarii apărute în The Times.
Un oficial ucrainean declară că președintele Putin vrea de la NATO garanții scrise că Ucraina nu va adera la Alianță. „Ştiam cu toții că aceasta este ceea ce urmăreşte Putin, doar că nu a spus-o în mod direct. Este o solicitare foarte serioasă și agresivă” – afirmă ministrul adjunct al apărării de la Kiev, citat de RBC. Potrivit acestuia, Ucraina nu va renunța la aspirațiile sale, iar Putin este foarte conștient de acest lucru. Pentru a obţine, totuşi, ceva, (ruşii, n.r.) cresc miza” – a explicat oficialul ucrainean.
O altă publicație ucraineană, GuildHall, notează că miniștrii apărării din țările nord-europene şi baltice susţin că statele occidentale nu pot fi în niciun caz de acord cu propunerile Rusiei privind garanțiile de securitate în Europa. Aceeași sursă adaugă că ministrul eston al apărării Kalle Laanet, se va întâlni, luni și marți, cu omologii săi din Polonia, Letonia, Lituania și din Olanda, pentru a discuta despre situația actuală din regiune și pentru a-și pune de acord pozițiile.
Între timp, Rusia a trimis bombardiere nucleare să patruleze spațiul aerian din Belarus, după cum informează US NEWS & WORLD REPORT. Conform publicației americane, această misiune este menită să evidențieze strânsele relații din domeniul apărării dintre cele două state aliate în contextul tensiunilor cu Occidentul. Ministerul rus al Apărării a confirmat că două bombardiere de tip Tu-22M3 au evoluat în misiuni comune alături de forțe aeriene din Belarus. O serie de oficiali ucraineni s-au declarat îngrijorați, temându-se că Rusia ar putea folosi Belarusul ca bază de unde să le atace țara dinspre nord, conchide publicația citată.
Între timp, debutul celui de-al cincilea val, provocat de varianta Omicron, se conturează tot mai ferm. Italia se află „într-o fază epidemică acută, caracterizată printr-o transmitere extrem de rapidă a virusului SarsCoV2 în cea mai mare parte a țării”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății de la Roma, citat de ANSA.
Spitalele italiene sunt sub presiune, iar experții cred că, dacă Omicron ocolește vaccinurile actuale, el este practic un alt virus, și atunci se poate reseta totul – constată cu îngrijorare La Stampa.
Aceeași îngrijorare a experților se regăsește și în paginile cotidianului CORRIERE DELLA SERA, care scrie că ”Anticorpii monoclonali nu funcționează împotriva variantei Omicron (cu excepția unuia)”. Vestea bună soseşte din partea antiviralului produs de Pfizer, Paxlovid, care tocmai a primit un aviz pozitiv de la EMA (Agenția Europeană pentru Medicamente) înainte de autorizarea definitivă pentru introducerea lui pe piață. Pfizer a anunțat marți că foarte probabil, pilula sa va funcționa și împotriva variantei Omicron.
(Agenția de presă RADOR, 20 decembrie 2021)/rlambru/sdm2