Visul lui David nu are un preț, cu atât mai mult viața lui

Vreau să devin un IT-ist adevărat, dar până atunci trebuie să merg la școală să învăț. Mama spune că numai așa pot să devin cineva în viață. Tot mama spune că sunt un copil special încă de la naștere…

David Varga are doar 10 ani și este foarte pasionat de jocurile pe calculator. Visul lui de a lucra în sectorul IT îl face un copil special, dar nu e vorba doar de atât. Încă de când a venit pe lume, băiatul a fost diagnosticat cu stenoză mitrală congenitală, o boală care nu permite inimii să transfere sângele dintr-o cameră într-alta la capacitate maximă.

De aceea obosesc mereu, nu pot să merg la joacă cu prietenii mei, nu pot să joc și eu fotbal la orele de sport, mi se mai face și rău…

Periodic, părinții îl duc la investigații la Institutul Inimii din Cluj, însă la ultimul control medicii le-au spus că șansele de supraviețuire ale băiatului încep să scadă odată cu trecerea timpului.

Cu toată disperarea pe care numai un părinte o poate înțelege, am căutat, am sunat, am trimis analize pe unde am auzit. Salvarea lui David ar fi într-o clinică din Turcia, unde costurile intervenției se ridică la 24.30Euro, o sumă imensă pentru noi, o familie cu un singur venit, dar acolo copilașul nostru are șanse 100% de vindecare, ne-a povestit Mirela Varga, mama băiatului.

Visul lui David nu are un preț, cu atât mai mult viața lui. Acest copil nevinovat, cuminte și silitor, merită să trăiască și să se bucure de o copilărie, o adolescență și o maturitate normale. Dar toate acestea depind de ajutorul nostru. Acum, în prag de Crăciun, putem oferi un dar neprețuit acestui băiat – al vindecării și al unui viitor plin de speranță și încredere.

Orice donație făcută în conturile Asociației „Salvează o inimă” poate însemna miracolul de Crăciun pe care David îl așteaptă cu nerăbdare. Nicio jucărie și niciun pachet cu dulciuri nu ar putea vreodată aduce bucuria imensă pe care noi i-am putea-o oferi băiatului strângând suma necesară operației ce îi poate oferi o viață normală.

Cu toată tristețea în suflet, vă rog să încercați să empatizați cu povestea noastră și să vă gândiți că orice sumă contează, fiecare bănuț donat este o șansă în plus pentru David. Dumnezeu să vă răsplătească înzecit pentru bunătatea voastră!, ne-a rugat mama copilului.

Donații se pot face:

Denumire entitate: Asociatia “SALVEAZA O INIMA”
Cod de inregistrare fiscala: 31015982

Cont (IBAN) bancar:

Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX

Cont Euro: RO28BTRLEURCRT00W8287001

CONT USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001

COD SWIFT: BTRLRO22

COD BIC: BTRL

Banca Transilvania Botosani

Vă rugăm să specificați pentru transfer bancar numele copilului -DAVID VARGA