Voi începe cu un truism: Crăciunul este pentru cei mai mulţi dintre noi cea mai frumoasă sărbătoare a anului. Copiii îl aşteaptă cu ardoare pe Moş Crăciun, ca să le aducă daruri. Adulţii creştini se gândesc cu evlavie la naşterea Domnului, iar cei de altă credinţă se bucură de tradiţiile vesele şi generoase ale acestui moment. Pe de altă parte, zilele de 24 şi 25 decembrie amintesc obiceiurile străvechi din vremea Saturnaliilor, modificate în timp, îmbogăţite, până la manifestările şi întruchipările de astăzi: cântatul colindelor (zburdalnice sau melancolice), împodobirea bradului (cu toată simbolistica sa), întâmpinarea Moşului (bonom şi darnic) ori reprezentarea (pitorească) a ieslei din Betleem.
Arhiva de istorie orală vă aduce şi anul acesta în dar o povestire de Crăciun, aceea a preotului Constantin Bahaciu, parohul Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Dumitru” din Nufăru. Este o comună aflată la gura Deltei, pe malul Braţului Sfântul Gheorghe. Părintele s-a născut tot în judeţul Tulcea, la 30 de kilometri, în Valea Nucarilor, aşa încât amintirile din cele două locuri şi din cele două etape ale existenţei sale sunt similare. Crăciunul petrecut ca preot la Nufăru şi Crăciunul copilăriei din Valea Nucarilor au adus părintelui Bahaciu aceeaşi bucurie, aceeaşi tresărire a sufletului. Venind în anii ’80 să păstorească în parohia de pe malul Dunării, a avut în plus şi o surpriză: un colind mai rar întâlnit, cules de dascălul şcolii de la bătrânii satului. Se numeşte Colo sus, pe vremea-ceea sau Colindul Bunei Vestiri, se cântă şi astăzi şi este dedicat momentului în care Arhanghelul Gabriel o înştiinţează pe Fecioara Maria că îl va naşte pe Pruncul ei Sfânt. Dialogul dintre cei doi este tulburător de simplu şi „omenesc”: „Naşte-vei un copilaş, / Fiu al Domnului va fi / Şi Iisus îl vei numi” […] „Dacă aşa vrea Cel de Sus, / Fie mie cum ai spus”.
„Părinte Bahaciu, în 1987 când aţi venit aici, la Nufăru, cum era satul?
În 1987 localitatea era mult mai populată decât este acum, cu mult mai mulţi copii, cu mult mai mulţi tineri, cu mult mai mulţi vârstnici şi pensionari care veneau în număr destul de mare la biserică, deşi atunci doar în două duminici făceam slujba în Nufăru, iar a treia duminică o făceam la Malcoci unde era o casă de rugăciuni, biserică înfiinţată pe o fostă cârciumă, pe când satul era locuit de populaţie de etnie germană. […]. În ’70 a mai venit în Malcoci populaţie de origine rusă din Deltă unde era inundaţie, din dreptul localităţii Paltina. Şi ei erau credincioşi… tot ortodocşi, dar ei păstrau sărbătorile astea pe rit vechi, dar veneau la biserică… […] Şi chiar mulţi dintre ei veneau pe jos la Sfânta Liturghie, la Nufăru. […]
Aş vrea să comparaţi Crăciunul copilăriei dumneavoastră, la Valea Nucarilor, cu sărbătorile pe care le-aţi petrecut aici, cu enoriaşii dumneavoastră. Erau deosebiri de tradiţie?
Într-adevăr, Crăciunul a avut o semnificaţie aparte, mai ales pentru noi, copiii. Eram foarte mulţi copii acolo, chiar în perioada cât am făcut şcoala generală, ciclul primar şi gimnazial, eram două clase paralele, peste 30 de copii în clasă şi se păstra foarte-foarte mult colindul locului, colind care se transmitea prin viu grai de la bunici, colinde pe care nu le mai auzim astăzi şi nu s-au păstrat, din păcate. Comuna Valea Nucarilor era ca populaţie de două ori mai numerosă ca Nufăru – pe vremea aceea, vorbim – şi era o atmosferă foarte frumoasă de Crăciun. Copiii mergeau cu colindul şi nu mergeau din casă în casă, cum se mergea la Nufăru sau la Malcoci, ci mergeau la rude, aveau foarte multe rude în sat care îi aşteptau cu multă multă bucurie şi îi serveau acolo cu colăcei, cu bomboane, cu nuci.
Iar la Nufăru unde am venit în 1987, deci cu puţin înainte de Revoluţia din ’89… da, şi aicea se păstra obiceiul, însă erau parcă mai puţini şi nu aveau atâtea colinde cum erau acolo, nu se păstraseră atât de multe colinde religioase care, ştim cu toţii că au valoare aparte, pentru că vorbesc despre naşterea Domnului Iisus Hristos, pe care o prăznuim cu toţii de Crăciun. […] Aici, la Nufăru, în ziua de Crăciun se mergea şi cu Steaua şi cei care mergeau cu Steaua veneau şi la Liturghie la biserică şi colindau şi acolo.
Aici a fost [însă] un dascăl din sat, cu şcoală, cu dragoste de cântarea bisericească – care este o podoabă a bisericii noastre, avem o cântare foarte frumoasă, cântarea psaltică – şi el i-a obişnuit să colinde un cântec de Stea, de fapt un colind de Buna Vestire, numit Colo sus, pe vremea-ceea, pe care l-au preluat şi tinerii care mergeau cu Steaua şi care se cântă şi astăzi în biserică. Credincioasele care au cântat în corul bisericii îl ştiu foarte bine şi îl colindăm în ziua de Crăciun, deşi în anumite cărţi dedicate Maicii Domnului mai este numit şi Colind de Buna Vestire pentru că vorbeşte despre vestea pe care Îngerul Gavriil i-o spune Maicii Domnului, legat de naşterea lui Hristos.”
[Interviu de Silvia Iliescu, 2020]
