Aproximativ 7.000 de curse aeriene anulate în toată lumea, în perioada Crăciunului

Numărul curselor aeriene anulate în toată lumea în perioada Crăciunului din cauza variantei Omicron a coronavirusului a ajuns până la aproape 7.000. În Europa, multe astfel de anulări au fost cauzate de interdicţiile de călătorie. În SUA, mai mult de 500 de avioane au fost păstrate la sol duminică. Cele mai afectate companii aeriene sunt Delta şi Jet Blue, însă American, Allegiant Air şi South West, precum şi United au la rândul lor dificultăţi. Reprezentanţii acestor companii susţin că nu dispun de suficient personal, pentru că membrii echipajelor sunt în izolare din cauza variantei Omicron a coronavirusului.(BBC SERVICIUL MONDIAL – 26 decembrie)/opopescu/dsirbu