In memoriam Desmond Tutu

Lideri din întreaga lume i-au adus omagii postume lui Desmond Tutu, unul dintre eroii mişcării anti-Apartheid care a murit la vârsta de 90 de ani. Regina Elisabeta a afirmat că este profund întristată de pierderea unui susţinător neobosit al drepturilor omului. Barack Obama s-a referit la fostul arhiepiscop de Capetown ca la un mentor, prieten şi reper moral. În intimitate, dl Tutu era o persoană caldă şi încântătoare, însă era dur şi nedispus la compromisuri când se confrunta cu ceea ce considera a fi rău. A comparat deschis apartheidul cu nazismul, lucru extrem de periculos de făcut în perioada dominaţiei albilor din Africa de Sud. Şi cu toate acestea, el nu a fost niciodată foarte entuziasmat de guvernul CNA din ţara sa, condamnând corupţia din interiorul acestuia chiar şi când prietenul lui, Nelson Mandela, era liderul formaţiunii. Dar deşi era extrem de ferm în a condamna ceea ce credea a fi greşit, puţini oameni au rămas insensibili la râsul său „contagios” şi la zâmbetul său cald. (BBC SERVICIUL MONDIAL – 26 decembrie)/opopescu/ovidiu