Calendarul evenimentelor, 29 decembrie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Ministere
* Conferinţă de presă susţinută de ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila, şi şeful Centrului Naţional pentru Supravegherea şi Controlul Bolilor Transmisibile, Adriana Pistol – ora 11:00, la Ministerul Sănătăţii, sala de consiliu

– Partide
* Horezu, jud.Vâlcea: Ceremonia de comemorare a 88 de ani de la moartea lui I. Gh. Duca, eveniment organizat de PNL Vâlcea – satul Urşani; participă preşedintele PNL, Florin Cîţu. Programul zilei:
• ora 10:00 – depunere de coroane
• ora 10:30 – pelerinaj la Biserica Urşani
• ora 11:00 – slujbă de pomenire

– Biserică, Culte
* Jud. Cluj: Eveniment comemorativ-cultural organizat de Mitropolia Clujului pentru a marca 80 de ani de la naşterea poetului Ioan Alexandru – ora 12:00, la biserica din satul Topa Mică

– Administraţie
– Şedinţă extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Focşani (11,00)

– Sindicate, Patronate
* Salariaţi ai OMV Petrom, membri ai Sindicatului Naţional Petrom, continuă protestele începute pe 22 decembrie şi vor picheta din nou, între orele 10:00 şi 12:00, sediul central Petrom City din Bucureşti şi sediile asset-urilor OMV Petrom din Crişana-Banat (Suplacu de Barcău), Oltenia (Craiova), Muntenia Vest (Piteşti), Muntenia (Ploieşti), Moldova (Buzău) şi Rafinăria Petrobrazi. Salariaţii OMV Petrom sunt dezamăgiţi de diferenţele dintre declaraţiile din presă ale reprezentanţilor companiei şi nivelul real al ofertei făcute în cadrul negocierilor noului Contract Colectiv de muncă, care este mult sub evoluţia preţurilor şi a inflaţiei

– Economic
* Agenția Bucureșteană pentru Plăți și Inspecții Sociale (ANPIS) prezintă date privind indemnizaţiile pentru creşterea copilului, plătite în noiembrie 2021
* Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) prezintă date privind pensiile de serviciu plătite în decembrie 2021
* Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) prezintă date privind suspendările de firme în primele 11 luni din 2021
* Institutul Național de Statistică (INS) prezintă date privind cheltuielile turistice ale nerezidenţilor în primele 9 luni din 2021 şi date privind importurile şi producţia de ţiţei, în primele zece luni din 2021

– Sănătate
* Arad: Conferinţă de presă organizată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad – ora 11:00

– Cultură
* Sicriul cu trupul neînsufleţit al artistului Victor Socaciu este depus la Camera Deputaţilor – ora 12:00, în foaierul din faţa intrării C1
* Opera Națională București și Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, alături de Programul Național Cantus Mundi organizează primul Târg de Crăciun din România care pune în valoare, în exclusivitate, muzica clasică a sărbătorilor de iarnă – „Classical Christmas Market”, deschis publicului în perioada 3 – 31 decembrie, în aer liber, pe Esplanada Operei Naționale din centrul Bucureștiului (Bd. Mihai Kogălniceanu nr. 70-72). Pe parcursul Târgului, în sala mare a Operei vor avea loc mai multe reprezentații eveniment. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical. Programul zilei:
• Spectacolul de balet „Spărgătorul de nuci” de Ceaikovski – ora 11:00 și „La Bohème” de Puccini – ora 18:30, la Opera Națională București
* Constanţa: Spectacolul „MARIA TĂNASE. O POVESTE”, spectacol al Teatrului de Stat Constanţa – ora 19:00, la Centrul Educativ Multifuncţional pentru Tineret „Jean Constantin” din Bulevardul Ferdinand nr. 56 (fostul cinematograf „Republica”). „Maria Tănase. O poveste” a avut premiera în 15 mai 2021, iar scenariul şi regia sunt semnate de Carmen Lidia Vidu, cea care a obţinut în acest an unul dintre Premiile UNITER. Cristina Baciu a realizat proiecţiile multimedia, iar scenografia a fost concepută de Lăcrămioara Dumitraşcu. Mirela Pană joacă rolul Mariei Tănase şi cântă şase dintre vestitele ei cântece, iar pianista Elena Gatcin o acompaniază live
* Deva: Concertul de Anul Nou, susținut de solista de jazz Christiana Uikiza, pianistul Horia Mihail, dirijorul Gian Luigi Zampieri şi Orchestra de cameră ICon Arts – ora ora 19:00, la Teatrul de Artă din municipiu. Li se vor alătura balerini ai Teatrului de Balet Sibiu, care sub îndrumarea coregrafei Aleisha Gardner, vor prezenta spectacolul de balet „O seară ca-n filme”. Intrarea se face pe bază de invitație, care poate fi ridicată de la Centrul Cultural Drăgan Muntean Deva, de luni până vineri, între orele 9:00 și 16:00. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* Iaşi: Opereta „Liliacul”, de Johan Strauss (fiul), în regia Andei Tăbăcaru și coregrafia lui Bella Balogh – ora 18:30, la Opera Naţională Română din Iaşi (ONRI). Soliștii, corul, baletul și orchestra Operei vor evolua sub conducerea dirijorului Bogdan Chiroșcă
* Timișoara: În zilele de 29 și 30 decembrie au loc două concerte susținute de Orchestra simfonică și Corul Ion Românu ale Filarmonicii Banatul Timișoara, sub bagheta dirijorilor Cosmin Morariu și Iosif Todea – ora 19:00, la Sala Capitol. Soliștii vor fi soprana Mihaela Marcu și baritonul Florin Estefan

– Sport
* Baia Mare: Are loc un turneu triunghiular de handbal feminin la Sala Polivalentă ”Lascăr Pană”: HC Zalău – CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud – ora 12:30
* Cluj-Napoca: Are loc meciul dintre naţionalele României şi Turciei, în cadrul Trofeului Carpaţi la handbal masculin – ora 18:05, Sala Sporturilor ”Horia Demian”, TVR 1
* Craiova: Se dispută meciul dintre SCM ”U” Craiova şi SCM OHMA Timişoara, din returul sferturilor de finală ale Cupei României la baschet masculin ora – ora 17:00, Sala Polivalentă
* Râmnicu Vâlcea: Se desfăşoară ediţia a 13-a a „Memorialul Constantin Tită” la handbal feminin – la Sala Sporturilor „Traian”
• Gloria Buzău – CSM Slatina – ora 10:00
• SCM Râmnicu Vâlcea – Dacia Mioveni – ora 12:00
* Au loc meciuri în prima manşă a sferturilor de finală ale Cupei României la baschet feminin:
‣ Târgovişte
• CS Municipal Târgovişte – Academia Phoenix CSU Simona Halep Constanţa – ora 14:00, Sala CSŞ ”Ioan Valerian”
‣ Alexandria
• CS Municipal Alexandria – BC Sirius Târgu Mureş – ora 16:30, Sala Sporturilor
‣ Timişoara
• FCC Baschet UAV Arad – CS Municipal Satu Mare – ora 18:00, Sala ”Constantin Jude”

– Diverse
* Jud. Covasna: Trenuleţul turistic Sepsi Tour, achiziţionat recent de autorităţile locale din Sfântu Gheorghe, va avea curse şi spre staţiunea Şugaş Băi în perioada 29 decembrie 2021 – 9 ianuarie 2022. Sepsi Tour va circula de miercuri până duminică, între orele 11:00 – 16:00 spre staţiunea Şugaş Băi, iar între orele 17:00 – 19:00 în centrul oraşului Sfântu Gheorghe. Trenuleţul turistic va porni din oră în oră la fix spre staţiunea Şugaş Băi, cu plecare şi oprire din parcarea parohiei Bisericii Reformate, aflată pe Str. Borviz

– S-a întâmplat într-o zi de 29 decembrie
* Cu 176 de ani în urmă (1845) Republica Texas s-a unit cu Statele Unite ale Americii, devenind al 28-lea stat al acestei federaţii. La data de 13 octombrie 1845, marea majoritate a alegătorilor din Republică a aprobat oferta americană şi propunerea de constituţie care permitea explicit sclavia şi aducerea de sclavi de către emigranţi în Texas. Această constituţie a fost ulterior acceptată de Congresul SUA, Texas devenind stat al SUA în aceeaşi zi cu anexarea, 29 decembrie 1845 (nemaitrecând prin etapa de teritoriu). Unul dintre motivele acestei uniri a fost existenţa unor datorii uriaşe acumulate de guvernul texan, pe care SUA a acceptat să şi le asume prin anexare. În schimbul preluării acestei datorii (10.000.000 de dolari), Texasul a renunţat la pretenţiile teritoriale asupra zonelor aflate astăzi în Colorado, Kansas, Oklahoma, New Mexico şi Wyoming, pe care Texasul nu le controlase niciodată şi pe care guvernul federal le capturase direct de la Mexic la începutul Războiului Mexicano-American
* Acum 102 ani (1919) Parlamentul vota Legile de ratificare a unirii cu România a Transilvaniei, a Bucovinei şi a Basarabiei. Este primul Parlament al României întregite, reunit la Bucureşti, ales prin vot universal şi cuprinzând reprezentanţi din toate teritoriile locuite majoritar de români
* În urmă cu 51 de ani (1970) conducerea Partidului Comunist Român a aprobat deshumarea osemintelor lui Iuliu Maniu, aflate în incinta penitenciarului Sighet, şi reînhumarea lor în satul Bădăcin, judeţul Sălaj. De asemenea, a fost aprobată deshumarea osemintelor lui Ion Mihalache aflate în incinta penitenciarului Râmnicu-Sărat şi reînhumarea lor în comuna Topoloveni, judeţul Argeş
* Acum 32 de ani (1989) avea loc prima şedinţă a guvernului provizoriu condus de Petre Roman, cel dintâi executiv al României de după căderea comunismului. Petre Roman a fost numit, pe data de 27 decembrie 1989, Prim Ministru al Guvernului Provizoriu de Consiliul Frontului Salvării Naţionale (CFSN), formațiune condusă de Ion Iliescu. După alegerile din mai 1990, a fost desemnat și votat de Parlament ca Prim Ministru al României. Primul guvern al României de după căderea comunismului s-a întrunit în prima sa şedinţă la 29 decembrie 1989. Din 31 de miniștri, 23 ocupaseră, înainte de 1989, posturi de responsabilitate în structurile de partid sau în statul comunist
* Tot acum 32 de ani (1989) a apărut primul număr al publicației Vestitorul Ortodoxiei Românești, denumirea inițială a periodicului Patriarhiei Române. Din colegiul redacțional de la acea dată au făcut parte: Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, la acea vreme protosinghel și consilier în cadrul Departamentului „Teologie Contemporană și Dialog Ecumenic” al Administrației patriarhale, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos, pe atunci, arhimandrit și inspector patriarhal pentru învățământul teologic, vrednicul de pomenire Episcop-vicar Roman Ialomițeanul al Arhiepiscopiei Bucureștilor, și Teodor Baconski, care era doctorand și redactor la Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române
* În urmă cu 17 ani (2004) a început guvernarea executivului condus de Călin Popescu-Tăriceanu, care a deţinut puterea în România, în perioada 29 decembrie 2004 – 22 decembrie 2008

Aniversări – Comemorări

– 1839: S-a născut Theodor Şerbănescu, poet şi traducător din cercul societăţii literare „Junimea”; membru corespondent al Academiei Române din 1894 (m. 1901)

– 1843 (stilul nou): S-a născut (la Neuwied/Germania) regina Elisabeta (cunoscută sub pseudonimul literar Carmen Sylva), prima regină a României, soţia regelui Carol I; membră de onoare a Academiei Române din 1881 (m. 1916)

– 1843: A murit (la Sighişoara) Johann Christian Baumgarten, medic şi botanist german, stabilit în Transilvania; autorul primului conspect critic al florei din Transilvania şi al unui valoros ierbar, păstrat parţial până astăzi, la Cluj (n. 1765, la Luckau, Germania)

– 1884: S-a născut compozitorul, profesorul şi dirijorul Ioan Cristu Danielescu (m. 1966)

– 1898: S-a născut Tudor Şoimaru (pseudonimul lui Gheorghe Drăguşanu), prozator, dramaturg, cronicar dramatic, traducător şi gazetar (m. 1967)

– 1903: S-a născut Sergiu Dan (pseudonimul lui Isidor Sergiu Rottman), prozator şi traducător (din literatura universală) (m. 1976)

– 1907: S-a născut Ion Luican, cântăreţ de muzică populară (m. 1992)

– 1919: S-a născut (la Cernăuţi, azi în Ucraina) pianistul, compozitorul şi muzicologul Roman Vlad, stabilit în Italia în 1938 (m. 2013)

– 1928: A murit Ioan Nădejde, sociolog, lingvist, publicist şi om politic (n. 1854)

– 1933: A murit (asasinat de un comando legionar, pe peronul gării Sinaia) I.[on] G.[heorghe] Duca, jurist, memorialist şi om politic liberal; preşedinte al PNL (1927-1930), parlamentar, ministru în mai multe rânduri, prim-ministru (noiembrie-decembrie 1933); animat de convingeri democratice, de sentimente patriotice, pacifiste şi antifasciste, a participat activ la înfăptuirea unor importante acte istorice: întregirea ţării, reforma agrară, reforma electorală, politica de pace din cadrul Ligii Naţiunilor şi a Micii Înţelegeri (n. 1879)

– 1935: S-a născut pictorul Marcel Dan Bota (m. 2021)

– 1935: A murit chimistul Ştefan Minovici; în 1919 a fondat Societatea de Chimie a României; şi-a legat, totodată, numele de organizarea învăţământului farmaceutic românesc de rang universitar; membru corespondent al Academiei Române din 1925 (n. 1867)

– 1937: A murit fizicianul Constantin I. Miculescu; principala sa contribuţie la domeniul fizicii poate fi regăsită chiar în lucrarea sa de doctorat, unde a prezentat o determinare precisă a echivalentului mecanic al caloriei (n. 1863)

– 1942: S-a născut analistul şi prezentatorul Peter Wagner; moderator al radiodocumentarelor şi emisiunilor politice ale Societăţii Române de Radiodifuziune (m. 2006)

– 1952: S-a născut Pavel Şuşară, critic şi istoric de artă, monograf, poet, publicist şi scriitor. NOTĂ: Unele surse dau data de 4.I.1953, când a fost înregistrată în acte naşterea

– 1970: S-a născut cântăreţul și compozitorul de muzică folk Vasile Mardare (m. 2018)

– 1971: S-a născut Grigore Şoitu, poet şi jurnalist – 50 de ani

– 1975: A murit matematicianul Tiberiu Popoviciu; fondatorul şcolii române de analiză numerică; a înfiinţat (în 1946), la Universitatea din Cluj, Seminarul de Teoria Aproximării şi Analizei Numerice; membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1906)

– 1978: A murit Franyó Zoltán, publicist şi traducător maghiar din România (n. 1887)

– 2000: A murit Angela Ion, istoric literar; specialistă în limba şi literatura franceză, a coordonat lucrări de sinteză, precum dicţionarul „Scriitori francezi” (1978) şi „Dicţionarul istoric şi critic al literaturii franceze” (1982), a publicat numeroase studii şi lucrări de istoria literaturii franceze sau despre relaţiile literare româno-franceze (n. 1928)

– 2012: A murit organistul, dirijorul, compozitorul şi profesorul Helmut Plattner; a înfiinţat, în 1954, clasa de orgă a Conservatorului din Bucureşti pe care a condus-o 20 ani; stabilit în Germania din 1974 (n. 1927)

– 2018: A murit istoricul, profesorul și editorul Ştefan Ştefănescu; a fost preocupat de domenii precum: istoria medie a României, demografia istorică, istoria instituțiilor, istoria structurilor socio-politice medievale ale Țării Românești, istoria relațiilor internaționale; a editat izvoare istorice privitoare la istoria României; membru titular al Academiei Române din 1992 (n. 1929)

EVENIMENTE EXTERNE

– Sankt-Petersburg, Rusia: Președintele rus Vladimir Putin îl primește pe omologul său din Belarus, Aleksandr Lukașenko

– Moscova: O instanță din Moscova examinează cererea de dizolvare a unei organizații a ONG-ului Memorial, Centrul pentru Drepturile Omului

– Rusia: Intrarea în vigoare a noilor reguli de sănătate pentru lucrătorii străini

– Buenos Aires, Argentina: Are loc închiderea unei licitații de mașini, proprietăți și bunuri ale lui Diego Armando Maradona, fotbalist și antrenor argentinian

– Germania: Ediţia 2021/2022 a Turneului celor Patru Trambuline (29 dec. 2021 – 6 ian. 2022) debutează cu concursurile de la Oberstdorf

– Singapore: Fotbal – AFF Suzuki Cup, ultima manșă

– Sagres, Portugalia: Se dă startul încercării de traversare a Atlanticului cu vâsle a francezului Jean-Jacques Savin, pentru o perioadă de aproximativ 100 de zile, cu sosire în Antile

– Au loc concursuri în Cupa Mondială de schi alpin
• Italia – slalomul super-uriaş masculin de la Bormio
• Austria – slalomul feminin de la Lienz

Aniversări – Comemorări

– 1766: S-a născut Charles Macintosh, chimist şi inventator scoțian; inventatorul țesăturii impermeabile (1823) (m. 1843) – 245 de ani

– 1825: A murit pictorul francez Jacques-Louis David, unul dintre cei mai influenți pictori francezi ai stilului neoclasic; pictor de curte al lui Napoleon I (n. 1748)

– 1876: S-a născut Pablo Casals, compozitor, violoncelist şi dirijor spaniol; în 1936, la izbucnirea războiului civil, a părăsit Spania în semn de protest faţă de dictatura fascistă; s-a stabilit iniţial la Paris şi ulterior în Puerto Rico; aici va organiza (începând din 1956) festivalul ce-i poartă numele (m. 1973, Puerto Rico) – 145 de ani

– 1882, 29.XII./ 1883, 10.I: S-a născut prozatorul rus Aleksei N. Tolstoi (m. 1945). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 10 ianuarie 1883

– 1883: A murit Francesco de Sanctis, istoric şi critic literar, profesor italian; întemeietorul criticii literare italiene moderne (n. 1817)

– 1890: S-a născut pianistul şi compozitorul francez Yves Nat (m. 1956)

– 1896: S-a născut pictorul şi graficianul mexican David Alfaro Siqueiros (m. 1974) – 125 de ani

– 1910: S-a născut economistul şi profesorul american de origine britanică Ronald (Harry) Coase; Premiul Nobel pentru Economie în anul 1991 (m. 2013)

– 1913: S-a născut Pierre Werner, economist, jurist şi sociolog luxemburghez; de mai multe ori ministru şi prim-ministru; susţinător al integrării europene, a elaborat un plan de organizare a sistemului monetar; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 (m. 2002)

– 1916 (stil nou): A fost asasinat călugărul rus Grigori Efimovici Rasputin, rămas în istorie pentru influenţa ocultă pe care a exercitat-o asupra familiei imperiale ruse (n. 1869) – 105 ani. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 16/29 decembrie 1916, iar altele 17/30 decembrie 1916

– 1918: S-a născut soprana franceză Mado Robin (m. 1960)

– 1919: S-a născut Jean-Pierre Giraudoux, romancier, dramaturg, om politic și arhitect francez; cofondator al Premiul Médicis (m. 2000)

– 1921: S-a născut Dobrica Ćosić, romancier, eseist, teoretician politic și politician sârb; a manifestat o influență deosebită asupra politicii sârbe moderne și asupra mișcării de renaștere națională de la sfârșitul anilor ’80 ai secolului XX; primul președinte al Republicii Federale Iugoslavia (formată din Serbia și Muntenegru) (1992) (m. 2014) – 100 de ani

– 1924: A murit Carl Spitteler, poet, nuvelist şi dramaturg elveţian; Premiul Nobel pentru Literatură pe 1919 (n. 1845)

– 1926: A murit poetul austriac Rainer Maria Rilke, unul dintre exponenţii de seamă ai poeziei moderne (n. 1875) – 95 de ani

– 1936: S-a născut actriţa americană de televiziune Mary Tyler Moore; a fost o deschizătoare de drumuri cu producţia de televiziune „Mary Tyler Moore” din anii 1970-1977, show-ul fiind primul în care personajul principal a fost o „femeie de carieră” şi unul dintre primele care a avut ca scenarişti mai multe femei (m. 2017) – 85 de ani

– 1938: S-a născut actorul american de film Jon Voight; a obținut Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în anul 1979