LA LIBRE BELGIQUE: România are cea mai mare rată de proprietari de case din Uniunea Europeană, Belgia în afara top 15

Cifrele Eurostat privind locuințele în Uniunea Europeană ne rezervă câteva surprize, deoarece de data aceasta nu cele mai bogate țări au cea mai mare rată a proprietarilor de case.

Șapte din zece europeni locuiau în 2020 într-o casă pe care o dețin în proprietate (ei sau familia lor), potrivit cifrelor biroului de statistică Eurostat publicate joi.  Belgia se află la mijlocul clasamentului (71,1%), cu un rezultat stabil față de anul precedent, ocupând abia locul 16 în clasament. În Germania, proprietarii (50,4%) și chiriașii (49,6%) sunt distribuiți uniform.

Procentul de proprietari este semnificativ mai mare în Europa de Est: 96% în România, 92% în Slovacia sau 91% în Croația și Ungaria. O realitate care se explică în general prin valul de privatizări care a avut loc în urma căderii URSS.

În schimb, în ​​afară de Germania, proprietarii sunt cei mai puțin numeroși în Austria (55,3%) și Danemarca (59,3%).

Europenii (își) distribuie în mod egal proprietatea, 52,9% deținând o casă și 46,2% deținând un apartament. Irlanda (91,7%); Croația (78,3%) și Belgia (77,2%) au cei mai mulți proprietari de case. În schimb, apartamentele sunt cele mai preferate în Estonia (61,3%), Letonia (65,4%) și Spania (66,1%).

Prețul locuințelor a înregistrat și o creștere puternică în întreaga Uniune Europeană: + 26% între 2010 și 2020. Doar trei țări au înregistrat o scădere a prețului de vânzare al locuințelor: Italia (-15%), Spania (-5%) și Cipru (-4%).

https://www.lalibre.be/economie/immo/2021/12/30/la-roumanie-compte-le-plus-haut-taux-de-proprietaires-dans-lunion-europeenne-la-belgique-hors-du-top-15-73Q6OGZQIJDBTJ24EJPHIFM2FE/

Traducerea: Ruxandra Lambru

LA LIBRE BELGIQUE (Belgia) – 30 decembrie