Revista presei internaţionale, 31 decembrie 2021

Sfârșitul de an stă încă sub semnul Covid-19, tulpina Omicron se răspândește rapid, iar Organizația Mondială a Sănătății vorbește despre un „tsunami” care pune o imensă presiune asupra personalului medical epuizat și asupra sistemelor sanitare în prag de colaps, la doi ani de la debutul unei pandemii care a lăsat în urmă, până acum, peste 5,4 milioane de morți, notează Courrier International. Multe țări europene, între care Franța, Italia sau Spania înregistrează recorduri de infectări, scrie Politico, iar Associated Press adaugă că, pe măsură ce varianta Omicron se intensifică în Europa de Vest, oficialii și experții din Europa de Est, care are un nivel scăzut de vaccinare, anticipează după sărbători o explozie de cazuri de Covid în mare parte din regiune. Petrecerile de Revelion au fost anulate sau supuse restricțiilor în multe țări, titrează Euronews, o rază de lumină venind, totuși, din Austria, unde Filarmonica din Viena a confirmat că faimosul și mult așteptatul său Concert de Anul Nou, vizionat în peste 90 de țări, nu va fi privat pentru a doua oară de prezența iubitorilor de muzică, ci o mie de spectatori vor fi admiși în Sala de Aur de la Musikverein.

Actuala Uniune Europeană nu seamănă prea mult cu cea care a existat înainte de pandemie, iar anul 2021 a consolidat unele dintre schimbările deja începute și a deschis și alte căi pentru reconstrucție și redresare după criza Covid-19 – care încă nu s-a terminat, constată 20 Minutos. Agenda anului ce se încheie a fost marcată de campaniile de vaccinare, de fondurile de redresare economică, de inițiativa Conferinței privind viitorul Europei, de criza climatică și de cea energetică, de vidul lăsat de sfârșitul erei politice a Angelei Merkel, de provocările iliberale ale Ungariei și Poloniei și de tema autonomiei strategice a UE, menționează ziarul spaniol. Anul se încheie și cu tensiuni semnificative cu Moscova, din cauza crizei migrației de la granița dintre Belarus și Polonia, și a manevrelor lui Vladimir Putin la granița cu Ucraina, completează 20 Minutos.

2021 a fost anul redresării dezechilibrate, în care programele de vaccinare au adus o creștere globală puternică, dar inegală, titrează Financial Times. La începutul lunii decembrie, numărul de doze administrate la o sută de persoane a variat de la 183 în China și 176 în Marea Britanie, la 140 în SUA, 93 în India, și doar 5 în Nigeria, precizează ziarul britanic și atenționează că pandemia rămâne o amenințare, iar livrarea globală de vaccinuri o obligație și o necesitate.

În Peru, un grup de șamani reuniți pe muntele San Cristóbal, un loc sacru din Lima, i-au cerut zeiței Pachamama, venerată de indigenii din Anzi, într-un ritual tradițional datând din timpuri prehispanice, să înduplece Natura pentru ca în 2022 să se sfârșească pandemia, scrie El Comercio. Totodată, șamanii au adus ofrande zeiței și pentru purificarea de toate energiile negative în relațiile internaționale, mai ales în tensiunile dintre Rusia și Ucraina, completează El Comercio. 2020 va fi un an favorabil pentru toate țările, vor fi progrese în domeniul sanitar, va fi pace și liniște pentru toată lumea, au asigurat șamanii, citați de EFE. Grupul de șamani din Peru se reunește în ocazii speciale pentru a prezice momente cheie în afacerile naționale și internaționale, ca atunci când a anticipat triumful electoral al lui Joe Biden în SUA și pe cel al lui Pedro Castillo în Peru, amintește Swissinfo.

Cristina Zaharia