15 ani de când România a devenit oficial membră cu drepturi depline a UE

Se împlinesc astăzi 15 ani de când România a devenit oficial membră cu drepturi depline a UE. S-a întâmplat la 1 ianuarie 2007, după mulţi ani de negocieri intense care au readus ţara noastră în familia euroeană de princnipii, valori şi democraţie. Din partea României, cei care au semnat tratatul de aderare au fsot preşedintele de la acel moment, Traian Băsescu, prim-ministrul Călin Popescu-Tăriceanu, ministrul de externe, Mihai Răzvan Ungureanu, şi negociatorul şef cu UE, Leonard Orban, iar aderarea a adus multe lucruri bune pentru români. Despre beneficiile celor 15 ani de apartenenţă la Uniune ne vorbeşte Carmen Gavrilă.
Reporter: Carmen Gavrilă – Apartenenţa la UE a însemnat dispariţia graniţelor pentru romani, posibilitatea ca ei să studieze şi să muncească în alte ţări europene. Libertatea de circulaţie, inclusiv a bunurilor, a oferit o piaţă uriaşă companiilor şi produselor româneşti. De altfel, aproape 80% din exporturile României merg spre UE. Şi fondurile europene au făcut ca în România să apară rapid schimbări, în condiţiile în care ţara noastră este unul dintre beneficiarii neţi ai bugetului european, adică primim mai mulţi bani decât punem noi în coşul comun. Începând cu 2007, principala transformare vizibilă în România a fost adoptarea principiilor de dezvoltare europene şi a instrumentelor de lucru convenite la nivel comunitar. Ca rezultat general, România a reuşit creşterea PIB pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare de la 39%din media Uniunii înainte de aderare, la 59% după numai nouă ani, iar conform prognozelor, PIB-ul pe locuitor ar putea ajunge anul acesta la 66,3% din PIB-ul mediu al Uniunii. Şi încă o comparaţie: dacă în 1989 România avea un PIB de 8009 de miliarde de lei, PIB-ul prognozat pentru anul acesta este de 1.317,3 miliarde de lei.#HUN/dstanesc

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI -1 ianuarie