Ministrul sănătăţii din Bulgaria a emis un ordin pentru persoanele sosite din zonele roşii de COVID-19

Ministrul sănătăţii din Bulgaria, prof. Asena Serbezova, a emis un ordin pentru persoanele sosite din zonele roşii de COVID-19. De vineri, 7 ianuarie, intrarea pe teritoriul Bulgariei a persoanelor care vin din zonele roşii este permisă prin prezentarea unui certificat digital de vaccinare sau a unui document care să ateste trecerea prin boală şi rezultatul negativ al unui test PCR efectuat cu 72 de ore înainte de sosire. Cetăţenii bulgari şi persoanele cu statut de şedere permanentă sau pe termen lung în Bulgaria şi membrii familiilor acestora care nu prezintă niciunul dintre aceste documente pot intra pe teritoriul ţării, fiind plasaţi în carantină obligatorie pe o perioadă de 10 zile.
Cetăţenii bulgari şi persoanele cu statut de şedere permanentă sau pe termen lung pe teritoriul Bulgariei şi membrii familiilor acestora care prezintă doar unul dintre aceste documente sunt, de asemenea, plasaţi în carantină pentru 10 zile, care poate fi anulată printr-un test PCR cu rezultat negativ, efectuat nu mai devreme de 72 de ore de la sosirea în ţară.
O listă actualizată a ţărilor în funcţie de zona de culoare intră, de asemenea, în vigoare de la 7 ianuarie: în zona verde este inclusă România, în zona portocalie – Austria, Ungaria şi Luxemburg, iar în zona roşie – Argentina, Statele Unite, Canada, Australia, Finlanda, Suedia, Italia, Spania, Portugalia, Muntenegru, Malta şi alte state./ddaniela/sdm2
(www.novini.bg – 6 ianuarie)