Liderul partidului de guvernământ din Polonia admite că Guvernul a achiziționat controversata aplicație de spionaj Pegasus

Liderul partidului de guvernământ din Polonia a admis că guvernul a achiziționat o controversată aplicație israeliană de tip spyware, însă neagă acuzațiile că ar fi fost folosită pentru a accesa ilegal telefoanele opozanților politici. Jarosław Kaczyński a declarat că aplicația Pegasus a fost achiziționată pentru combaterea grupărilor infracționale și susține că acuzațiile, comparate cu cele din scandalul Watergate de către o parte din opoziție, sunt un scandal despre nimic. Kaczyński a menționat că ar fi păcat dacă serviciile de informații poloneze nu ar utiliza acest tip de instrumente pentru a monitoriza infractorii. Luna trecută, Citizen Lab, un grup de cercetare afiliat la Universitatea din Toronto, a anunțat că șefului campaniei de opoziție, senatorului Krzysztof Brejza, i-a fost accesat ilegal telefonul de 33 de ori, înaintea votului. Un proeminent procuror, dar și un avocat care reprezenta importanți lideri ai opoziției poloneze, au acuzat că au fost victimele unor tentative de accesări ilegale a telefoanelor./cstoica/sdm2
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 7 ianuarie)