Mesaj al secretarului de stat ungar Árpád János Potápi privind alegerile din 2022

2022 este anul alegerilor care privesc viitorul întregii naţiuni maghiare: nu numai Ungaria, dar şi întreaga naţiune maghiară trebuie să meargă înainte şi nu înapoi, a subliniat secretarul de stat pentru politica naţională din Cabinetul premierului Ungariei, într-o înregistrare video postată duminică pe pagina sa de Facebook. Árpád János Potápi a declarat că de când există un guvern naţional în Ungaria, naţiunea maghiară este puternică şi unită. „Pentru noi, maghiarii de dincolo de graniţele Ungariei reprezintă o parte inseparabilă a naţiunii, îi ajutăm să îşi păstreze identitatea lor de maghiari, precum şi dăinuirea lor pe pământul natal. Guvernul de la Budapesta îi sprijină în dezvoltarea instituţiilor lor comunitare, a creşelor, grădiniţelor, şcolilor şi a afacerile lor. „De la guvernarea naţională Bazinul Carpatic este din nou completat cu forţa spirituală, culturală şi economică a naţiunii maghiare„, a spus secretarul de stat, menţionând că înainte de anul 2010, „în timpul stângii de tip Gyurcsány, nu a fost aşa”. „Scopul stângii nu a fost niciodată să ridice națiunea maghiară, ci să servească interesele străine. Acum, acelaşi Ferenc Gyurcsány vrea să ajungă la putere, după ce a desfăşurat o companie de ură împotriva maghiarilor din afara graniţelor Ungariei şi i-ar priva pe aceşti maghiari şi de cetăţenia ungară. Liderul desemnat al stângii ar aduce în ţară mai degrabă migranţi, decât să îi ajute pe maghiarii din străinatate„, a afirmat Árpád János Potápi, care a menţionat: Anul 2022 reprezintă o chestiune de existenţă nu numai pentru întreaga naţiune maghiară, dar şi pentru maghiarii de dincolo de graniţele Ungariei. Din acest considerent, el i-a rugat pe maghiarii din străinătate să se înregistreze cu datele lor personale pentru a putea participa la alegerile care vor avea loc în această primăvară, în Ungaria./rganciu/dsirbu

MTI – 9 ianuarie