În Australia a început procesul în cazul Djoković

Audierea la apelul celui mai bun jucător de tenis din lume, Novak Djoković, care contestă decizia autorităților australiene de a-i suspenda viza de intrare în țară a început la ora 0:30, ora Europei Centrale. La începutul ședinței au fost unele probleme tehnice la transmisiunea televizată din sala de judecată, apoi defecțiunea a fost remediată, pentru ca în jurul orei 2:00 transmisiunea să fie din nou întreruptă. Primele argumente au fost prezentate de avocații lui Djoković, care de cinci zile este în izolare într-un hotel din Melbourne, unde sunt cazate persoanele care urmează să fie expulzate. Nicholas Wood, avocatul lui Djoković, a acuzat Guvernul australian că „nu are motive suficiente” și nici nu a explicat de ce i-a anulat viza de intrare tenismenului sârb. Wood a susținut că Djoković a primit acceptul a două comisii independente și a prezentat toate documentele care i-au fost solicitate înainte de a se urca în avionul spre Australia. „Orice afirmație că Djoković ar fi încălcat regulile este greșită” – a susținut Wood. În continuare s-au prezentat documentele de călătorie, completate de agentul lui Djoković. În rubrica privind vaccinarea se menționează că „nu poate fi vaccinat din motive medicale”. Când s-a solicitat să prezinte dovezi, Djoković a prezentat un document eliberat de Federația națională de tenis din Australia. Wood a reiterat că este „evident incorect” ca din motive de securitate să i se solicite jucătorului o declarație privind exceptarea și o dovadă a exceptării, doar prima fiind necesară. Judecătorul de ședință, Anthony Kelly, a întrebat de ce acest document nu a fost acceptat de cei care au luat decizia de anulare a vizei de intrare. „Un profesor și un medic eminent i-au acordat reclamantului o scutire medicală. Mai mult, această exceptare medicală a fost aprobată de două comisii independente de experți, desemnați de Guvernul statului Victoria și acest document este contestat. Mă întreb, ce ar mai putut să facă acest om?” – a spus judecătorul Kelly. Jurnalistul american Ben Rothenberg, care are o poziție ambivalentă față de Djoković, a declarat că în acest moment judecătorul de ședință a arătat simpatie față de Djoković. În încheiere Wood a susținut că Djoković a îndeplinit toate condițiile pentru a intra fără carantină în Australia. După pledoaria avocaților a urmat o pauză de trei ore, după care reprezentanții Guvernului Australiei își vor prezenta argumentele. Potrivit procedurii, va urma o pauză după care judecătorul Kelly va pronunța sentința.

(www.rts.rs – 10 ianuarie)/rmihaj/pvelisar