Preşedintele Kazahstanului a lansat un atac neobişnuit la adresa predecesorului său, Nursultan Nazarbaev

Preşedintele Kazahstanului, Kassîm-Jomart Tokaev, a lansat marţi un neobişnuit atac la adresa mentorului şi predecesorului său, Nursultan Nazarbaev, afirmând că un mic grup de persoane au devenit extrem de bogate sub conducerea fostului preşedinte. Kassîm-Jomart Tokaev a spus în faţa Parlamentului ţării că sistemul a fost bazat pe principiul că prietenii lui Nursultan Nazarbaev pot să facă ceea ce doresc, iar legile nu se aplică decât celorlalţi. Fostul preşedinte kazah a plecat de la putere în 2019, după mai bine de 30 de ani de conducere autocrată a Kazahstanului. Anterior, Kassîm-Jomart Tokaev a anunţat că trupe militare, conduse de Rusia, care au sprijinit eforturile de stopare a turbulenţelor declanşate la nivel naţional, vor începe joi să plece din ţară. „Kazahstanul a abordat în mod legal partenerii noştri din cadrul tratatului, solicitând trimiterea unui contingent de trupe de menţinere a păcii. Este necesar să înţelegem că la momentul la care am luat o asemenea decizie am fi putut pierde controlul asupra oraşului Almatî. Acum, cea mai intensă fază a operaţiunii antiteroriste este finalizată, toate regiunile sunt stabile”, a declarat preşedintele kazah.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 11 ianuarie)/mbaciu/pvelisar