Rata de pozitivare a testelor pentru depistarea infecţiei cu coroanvirus continuă să crească

Rata de pozitivare a testelor pentru depistarea infecţiei cu coroanvirus continuă să crească şi a ajuns la 13%. Aproape 4.100 de cazuri au fost raportate ieri, mai puţine decât în zilele precedente, dar mult mai multe faţă de acum o săptămână. Datele autorităţilor arată că evoluţia epidemiei este ascendentă în ultima perioadă, dacă în prima săptămână din an se consemna aproape o dublare a totalului cazurilor noi faţă de intervalul anterior, săptămână trecută numărul cumulat al noilor diagnosticări a crescut de patru ori. Înmulţirea cazurilor se vede şi în spitale, în secţiile de Terapie Intensivă sunt acum 414 pacienţi, din cei aproape 2.800 internaţi. Creşte şi numărul copiiilor care au nevoie de îngrijirea constantă a medicilor, 140 de minori sunt internaţi, 10 dintre ei în stare gravă.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 ianuarie, ora 7:00:47)/eendrefy/sdm2