CNAIR a semnat protocolul de colaborare pentru realizarea VO Miercurea Ciuc de către autoritățile publice locale

Miercuri, 12.01.2022, CNAIR a semnat cu Primăria Miercurea Ciuc protocolul de colaborare pentru relanssarea proiectului VO Miercurea Ciuc de către autoritățile publice locale

Unitățile administrativ teritoriale ce urmează a fi traversate de Varianta de ocolire Miercurea Ciuc sunt  comunele Siculeni, Sâncrăieni și Racu.

Potrivit protocolului semnat astăzi la sediul CNAIR, Primăria Miercurea Ciuc urmează să deruleze procedurile de atribuire a unui contract pentru reactualizarea Studiului de Fezabilitate, precum și pentru elaborarea Proiectului Tehnic și a Documentației pentru obținerea autorizației de construire. Scopul protocolului încheiat vizează și elaborarea documentației de natură tehnico – economică.

Precizăm că acest proiect este în conformitate cu strategia de dezvoltare a infrastructurii rutiere asa cum a fost aprobată prin HG 1312/2021 ca parte a Planului Invetițional. 

Sursa de finanțare pentru etapa de proiectare provine din fondurile europene alocate în cadrul POIM 2014-2020, iar execuția lucrărilor va fi finanțată prin Programul Operațional de Transport 2021-2027.

Elaborarea documentației se va realiza cu suportul tehnic permanent al CNAIR SA prin structurile dedicate fluxului de dezvoltare a unui proiect de infrastructura rutieră. Documentația în forma sa finală va respecta rigorile de finanțare a unui proiect cu finanțare nerambursabilă.

VO Miercurea Ciuc reprezintă un alt exemplu de bună practică pentru implementarea proiectelor de infrastructură rutieră,  în temeiul prevederilor OUG 88/2020, prin implicarea unităților administrativ teritoriale în scopul dezvoltării acelor obiective care intră pe raza administrativă a  acestora.

  

CNAIR SA