Tensiuni la protestele împotriva certificatului verde şi măsurilor antiepidemice de la Sofia

Un protest naţional împotriva măsurilor antiepidemice se desfăşoară miercuri, în faţa Adunării Naţionale de la Sofia.
Protestatarii au ajuns lângă clădirea Parlamentului şi au încercat să pătrundă înăuntru, lovind ferestrele uşilor. Tensiunea a crescut de mai multe ori, când mulţimea a spart cordonul de poliţişti, în încercarea de a intra în clădire. Deocamdată, poliţia gestionează situaţia, ţinând manifestanţii chiar în faţa intrării, în ciuda presiunii puternice din partea protestatarilor. Mai multe persoane au fost scoase din mulţime, după ce s-au simţit rău. Cel mai probabil sunt şi răniţi. Organizatorul demonstraţiei este partidul „Văzrajdane”, potrivit căruia aproximativ 10.000 de persoane din toată ţara sunt prezente la protest. Anterior, un protestatar înarmat a fost reţinut./ddaniela/sdm2
(www.dariknews.bg – 12 ianuarie)