Preşedintele Ucrainei îi invită la summit virtual pe omologii săi din SUA şi Rusia

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, i-a invitat pe Vladimir Putin şi pe Joe Biden la o întâlnire virtuală, pe fondul tensiunilor de la frontiera cu Rusia, a declarat, vineri, unul dintre consilierii apropiaţi ai lui Zelenski. „Încă aşteptăm un răspuns de la partea rusă, însă partenerii noştri americani au salutat cu interes propunerea noastră”, a declarat şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, Andri Iermak, în cadrul unui eveniment organizat de institutul american Consiliul Atlantic. Kievul a propus ca întâlnirea să aibă loc prin videoconferinţă. „Cred că aceasta este o poziţie proactivă, pentru a implica Ucraina în negocieri. Dacă este vorba de a discuta arhitectura securităţii în Europa, este necesar să fie implicată Ucraina”, a adăugat Iermak. Oficiali de la Washington şi Moscova s-au întâlnit la Geneva, în Elveţia, în cursul acestei săptămâni, discuţii ce au fost urmate de convorbiri între Rusia şi NATO. Atât Ucraina, cât şi Uniunea Europeană au criticat faptul că nu au fost invitate să ia parte la summitul Washington-Moscova, argumentând că orice discuţie despre securitatea Ucrainei şi a Europei trebuie să implice Kievul şi UE. Rusia a comasat zeci de mii de trupe şi echipament militar de-a lungul graniţei cu Ucraina, ceea ce a alimentat temeri că Moscova s-ar pregăti de o invazie. Rusia a negat acest fapt, însă a cerut garanţii din partea NATO că alianţa nu se va mai extinde către est şi va interzice aderarea Ucrainei şi a Georgiei. SUA şi aliaţii săi europeni au respins aceste solicitări, subliniind că statele suverane au dreptul de a decide asupra propriilor alianţe de securitate. Până acum, întâlnirile la nivel înalt care au avut loc nu au produs un rezultat tangibil, care să excludă un nou conflict în Ucraina. Tensiunile dintre cele două state vecine au rămas la cote înalte, de la izbucnirea conflictului din estul Ucrainei, în 2014, dintre forţele ucrainene şi separatiştii proruşi şi de la anexarea ilegală de către Rusia a Peninsulei Crimeea. Un acord de încetare a focului a fost mediat prin intermediul Formatului Normandia, care include şi Franţa şi Germania, însă de atunci au existat momente de confruntări violente. Zelenski a făcut apel, joi, la un nou summit cvadripartit alături de Moscova, Berlin şi Paris, pentru a „pune capăt conflictului” cu separatiştii proruşi în estul ţării sale./mbrotacel/gpodea

www.euronews.com – 14 ianuarie