Calendarul evenimentelor, 15 ianuarie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

– Manifestări organizate cu prilejul Zilei Culturii Naționale (15 ian.)

* Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, Senatul României organizează, începând cu ora 11:00, evenimentul „Ziua Culturii Naționale 2022, la Senatul României”, acțiune desfășurată cu sprijinul Institutului Cultural Român. Evenimentul va avea loc în sala de plen și va fi deschis de președintele Senatului, Florin Cîțu. „Ziua Culturii Naționale 2022, la Senatul României” include o serie de activități în prezența unui grup de elevi de gimnaziu, iar momentul central al evenimentului este „Recital către Mihai Eminescu”, susținut de actorii Anca Sigartău și  Claudiu Bleonț. La finalul evenimentului, elevii și actorii vor fi invitați să participe la un tur ghidat al Palatului Parlamentului. Partenerii media ai evenimentului sunt Televiziunea Română și Societatea Română de Radiodifuziune

* Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Ministerul Culturii organizează, începând cu ora 19:00, alături de Teatrul Național „I.L. Caragiale” București, Opera Națională București și Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, un eveniment care va aduce pe scena TNB artiști de seamă ai instituțiilor menționate, precum Diana Decuseară, Ghenadie Gâlcă, Iurie Focșa, Aliona Triboi, Oana Pellea, Mariana Mihuț, Maia Morgenstern, Horațiu Mălăele, soprana Teodora Gheorghiu, mezzosoprana Ruxandra Donose, tenorul Daniel Magdal sau baritonul Iordache Basalic. Programul include și proiecția a două filme care prezintă istoria Teatrului Național din Chișinău și pe cea a Operei Naționale București (ambele instituții aflându-se în an centenar), un recital de poezii ale lui Mihai Eminescu și un concert al Orchestrei ONB. De asemenea, în foaierul TNB va avea loc o expoziție de artă, prin implicarea ArtSafari, printre lucrările expuse regăsindu-se opere ale marilor pictori  Nicolae Tonitza și Nicolae Grigorescu. La eveniment vor adresa un mesaj Ministrul Culturii din Republica Moldova, Sergiu Prodan și Ministrul Culturii din România Lucian Romașcanu. TVR1, TVR Internațional și TVR Moldova vor transmite live evenimentul de la Teatrul Național București

* Pentru Ministerul Afacerilor Externe, Ziua Culturii Naționale marchează debutul acţiunilor de diplomaţie publică şi culturală organizate anual, prin rețeaua de misiuni diplomatice și consulare, menite să promoveze cultura românească și să afirme elementele extraordinare și autentice care ne definesc în contextul valorilor patrimoniului cultural mondial. Cu ocazia Zilei Culturii Naționale 2022, MAE oferă publicului, cu sprijinul Fundației Centrul Cultural ArtSociety, o serie de filme dedicate unora dintre marii maeștri ai picturii românești: Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, Camil Ressu, Ion Țuculescu și Constantin Piliuță. Filmele sunt grupate în două serii: „Maeștri ai artei vizuale românești și poveștile lor“ (un proiect al Institutului Cultural Român, realizat în colaborare cu ArtSociety și curatoriat de echipa Art Safari) și „Maeștrii artei românești” (un proiect Art Safari, susținut de Ministerul Culturii).

Filmele pot fi vizionate la următoarele link-uri:

► „Maeștri ai artei vizuale românești și poveștile lor“

► „Maeștrii artei românești”

* Cu ocazia aniversării Zilei Culturii Naționale, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” oferă tuturor vizitatorilor intrare gratuită în expunerea permanentă a muzeului precum și în expoziția temporară „Moon Impact – a geological story” – ora 10:00. Vizitatorii curioși să afle mai multe despre formarea Pământului și a Lunii vor avea ocazia să admire peste 250 de eșantioane de roci, meteoriți, modele 3D, holograme și proiecții video în cadrul expoziției temporare „Moon Impact – a geological story”, aflate în Sala Multimedia de la parterul Muzeului

* Ziua Culturii Invizibile, acţiune de conştientizare a situaţiei industriei de spectacole după 2 ani de pandemie – ora 11:00, în Piaţa Victoriei. Ziua Culturii Invizibile este o acţiune lansată în contextul Zilei Culturii Naţionale, care are scopul de a atrage atenţia autorităţilor responsabile şi publicului larg asupra situaţiei disperate şi lipsite de perspectivă în care se găseşte industria de spectacole şi evenimente după aproape doi ani de la debutul pandemiei. La eveniment participă reprezentanţi ai principalelor asociaţii profesionale din sectorul cultural şi de evenimente, dar şi lucrători şi artişti independenţi – ca ultimă soluţie la lipsa unor măsuri coerente pentru sprijinul acest sector în ultimii doi ani şi ca modalitate de a atrage atenţia publicului larg asupra situaţiei unui întreg sector profesional care riscă să dispară în lipsa unui sprijin real din partea autorităţilor

* Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti organizează, de Ziua Culturii Naţionale, evenimentul „Dor de Eminescu”, care va cuprinde un program de muzică şi poezie dedicat poetului nostru naţional. În această zi, la Muzeul Satului, au loc întâlniri cu artiştii Sabrina Diacov şi Tudor Niculescu Mizil, cu actorul Nae Alexandru care va recita din lirica eminesciană şi cu membrii Corului Solemnis, coordonaţi de profesorul Alexandru Mija. Evenimentul va fi prezentat de dr. Aurelia Cosma, cercetător etnolog. Cei mici vor putea participa la un atelier de colaj cu elemente din poeziile lui Eminescu, intitulat sugestiv, „Lacul codrilor albaştri – Dioramă”. Detalii şi înscrieri la adresa relatii.publice@muzeul-satului.ro. Evenimentul va avea loc în sala Victor Ion Popa din Şos. Kiseleff nr. 30, începând cu ora 11:00, iar accesul la eveniment se face cu stricta respectare a tuturor regulilor pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

* Editura Eikon organizează de Ziua Culturii Naționale, evenimentul de lansare online a cărții de poezie „De Ce?”, de Elena Liliana Popescu, ediția multilingvă – ora 15:00

* Cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR), în parteneriat cu Teatrul de Comedie, organizează o vizită în regim gratuit a expoziţiei de bază din Str. Nicolae Creţulescu nr. 8, precum şi a celor cinci case memoriale ale MNLR, care au aparţinut scriitorilor Anton Pann, Tudor Arghezi, George Bacovia, Liviu Rebreanu şi Ion Minulescu. Aici, actorii Teatrului de Comedie vor interpreta un rol inedit, acela de muzeografi şi gazde. În intervalul 13:00-16:00, publicul va avea unica ocazie să fie întâmpinat şi să afle de la aceştia detalii unice din viaţa autorilor. Artiştii implicaţi în eveniment vor fi: Emilia Popescu, Marius Florea Vizante, Anca Dumitra, Bogdan Cotleţ, Rodica Mandache, Nicu Alifantis, Horaţiu Mălăele, George Mihăiţă şi Marius Bodochi

* Programul Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2021 celebrează cea de-a douăsprezece ediție a Zilei Culturii Naționale, de la ora 16:00, în cadrul unui eveniment hibrid, fizic și online, transmis în direct de Radio România Cultural. Astfel, în Sala „Perpessicius“ a Muzeului Național al Literaturii Române din București vor fi prezenți fizic doar nominalizații și echipa proiectului (cu dovada prezentării Certificatului Verde Covid-19). Gala Tinerilor Scriitori îi va avea ca invitaţi speciali pe Mike Godoroja & Blue Spirit. Producător: Anamaria Spătaru. Amfitrion: Dan Mircea Cipariu. Coproducător: Radio România Cultural. Organizatorii Galei sunt Primăria Municipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române din București, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I“ din București  și asociația EURO CULTURART. Programul cultural Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2021 este realizat cu sprijinul Ministerului Culturii

* Între 14 şi 16 ianuarie, cu ocazia „Zilelor Culturii Urbane la ARCUB, artişti români contemporani în prim plan” are loc proiectul organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB care marchează Ziua Culturii Naţionale cu o serie de evenimente selectate din proiectele culturale ale Programului de finanţare „Bucureşti – Oraş deschis” 2021, care animă spaţiile Hanului Gabroveni cu ateliere de dans contemporan, expoziţii de artă vizuală şi proiecţii de film documentar, dar şi unele dintre cele mai recente proiecte de teatru din Bucureşti. Din programul zilei:

  • ora 16:00 – la Sala Arcelor / Atelier de dans „Corpul nostru” în cadrul „Unshame Dance” (cu coregrafa Carmen Coţofană)
  • ora 17:00 – la Sala Cafenea, Sala Bolţilor / Vernisaj expoziţie „Open Practice Society” (15-30 ianuarie) / Asociaţia Qolony – Colonia pentru Artă şi Ştiinţă
  • ora 18:00 Sala Mare / Proiecţie de film „Summer of Soul” (selecţie BIDFF 2021) / Asociaţia Tangaj Collective
  • ora 19:00 – la Sala Cafenea / Dragă B. – Dialoguri cu scriitori despre oraşul Bucureşti moderate de Svetlana Cârstean (invitaţi: Mihai Duţescu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Cristian Iftode, Simona Popescu)
  • ora 19:30 – la Sala Coloanelor / Proiecţie de film documentar & performance muzical live „Documentare de actualitate 1897-1940” @live Makunouchi Bento / Asociaţia „Centrul Cultural pentru Imagine şi Sunet” (Image and Sound)

– Participarea la evenimentele din cadrul „Zilelor Culturii Urbane la ARCUB” este gratuită, în limita locurilor disponibile, iar accesul se face după prezentarea Certificatului Verde. Accesul la atelierele de dans din 14, respectiv 15 ianuarie se face pe bază de programare/înscriere la adresa inscrieri@arcub.ro. Numărul de participanţi/atelier este de 15 persoane. Detalii pe www.arcub.ro

* Biblioteca Metropolitană București (BMB) prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti a pregătit o serie de evenimente cu ocazia Zilei Culturii Naționale. Programul Bibliotecii Metropolitane București reunește expoziții de pictură, de desen și de carte, recitaluri de muzică și de poezie, ateliere creative, lecturi și sesiuni de informare ce vor avea loc atât în filialele din rețeaua BMB, cât și pe paginile de socializare ale acestora. Din program:

  • Pe 15 ianuarie, chiar de Ziua Culturii Naționale, va avea loc evenimentul „Un altfel de Eminescu”, ce cuprinde o lectură publică a unui fragment din opera „Sărmanul Dionis” susținută de actorul Dan Bordeianu și însoțită de improvizații la pian interpretate de pianistul Nicolae Dumitru atât la Sediul Central Mihail Sadoveanu, str. Tache Ionescu 4, cât și live pe pagina de Facebook Bucureștii vechi în colecțiile Bibliotecii Metropolitane București
  • ora 12:00 – Iubitorii de muzică clasică sunt invitați la operă atât pe pagina principală de Facebook a BMB, cât și pe contul de YouTube, unde va fi postat un recital de muzică clasică în care artiști ai proiectului „Opera la Bibliotecă” vor înregistra arii și cântece ale unor compozitori români
  • De asemenea, sâmbătă, 15 ianuarie, au loc trei recitaluri de poezie: începând cu ora 9:00, pe pagina Filialei Gheorghe Șincai și pe pagina Filialei Nichita Stănescu, urmând ca de la ora 16:00, actrița Adriana Trandafir să vă recite pe pagina oficială de Facebook a BMB
  • Artoteca BMB va găzdui, începând cu ora 18:00, vernisajul expoziției de pictură intitulată „Casa Havana”, în care se vor regăsi lucrările următorilor artiști: Marinela Măntescu, Laurențiu Midvichi, Ammar Alnahhas, Mirela Constantin, Gabriela Aniței, Sterică Bădălan, Mariana Constantinescu și Adriana Vasile.

* Muzeul Naţional de Artă al României propune publicului, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, un parcurs nocturn în expoziţiile permanente ale Galeriei de Artă Veche Românească şi Galeriei de Artă Românească Modernă. Galeriile vor putea fi vizitate cu acces gratuit de la ora 18:00 şi până la ora 22:00 (ultimul acces la ora 21:00). Din program:

  • În Galeria de Artă Românească Modernă se vor organiza ghidaje sub genericul „Sentimentul naţional în pictura românească modernă” ce vor avea loc la orele 18:00 şi 20:00, iar în Galeria de Artă Veche Românească de la ora 19:00. Accesul la ghidaje se va face doar cu înscriere prealabilă la adresa programări@art.museum.ro
  • Sediul central cu toate galeriile, inclusiv cea naţională, expoziţiile temporare şi muzeele satelit se vor putea vizita în program normal sâmbătă, respectiv de la 10:00 la 18:00, în condiţiile obişnuite de acces
  • Sub acelaşi semn al celebrării Zilei Culturii Naţionale, Muzeul Naţional de Artă al României, în parteneriat cu Fundaţia Bonte, lansează Bursa Fundaţiei Bonte pentru cercetarea patrimoniului MNAR. Aceasta va fi oferită prin concurs cercetătorilor care îşi propun să studieze vastul patrimoniu artistic al MNAR

* Primăria Municipiului Bucureşti, prin Teatrul Nottara, organizează un recital extraordinar al actorului Emil Boroghină, dedicate Zilei Culturii Naţionale. Pe 15 ianuarie, chiar de Ziua Culturii Naţionale, Emil Boroghină va susţine recitalul „De la Ovidiu la Mihai Eminescu” – ora 18:00, la Sala George Constantin, transmis gratuit pe pagina de Facebook a Teatrului Nottara. Montarea este compusă din recitaluri poetice care au la bază o parte dintre epistolele din „Tristele şi Ponticele”, trimise acum 2000 de ani de Publius Ovidius Naso la Roma de la Tomis, Constanţa de astăzi, şi selecţiuni din poezia eminesciană, o călătorie prin marile etape ale creaţiei şi vieţii lui Mihai Eminescu

* De la ora 18:30, Ziua Culturii Naţionale va fi celebrată de Filarmonica „George Enescu‟ printr-un concert extraordinar, susţinut în Sala mare a Ateneului Român. Evenimentul special condus de dirijorul Radu Popa este organizat în parteneriat cu Centrul Român de Muzică şi în coproducţie cu Radio România Muzical. Solist în Concertul nr. 5, în mi bemol major, pentru pian şi orchestră, op. 73, Imperialul de Ludwig van Beethoven va fi pianistul Florian Mitrea. Programul dedicat Zilei Culturii Naţionale include, alături de capodopera lui Beethoven, opere semnificative din muzica românească: Două dansuri româneşti de Theodor Rogalski şi Suita Mihai Viteazul (selecţiuni) de Tiberiu Olah

* Casa Artelor Dinu Lipatti deschide Stagiunea de Evenimente culturale ale anului 2022 cu „Ziua Culturii Naționale” – Ediția a IV, continuându-și astfel misiunea de promovare a valorilor culturii românești. Publicul este așteptat la Casa Lipatti pentru a sărbători Cultura românească, dar și împlinirea a 172 de ani de la nașterea genialului poet Mihai Eminescu, cu expoziții, audiții, conferință și spectacol extraordinar de poezie și lieduri pe versuri de Mihai Eminescu. Printre partenerii media: Radio Bucureşti FM. Din program:

  • ora 19:00 – Publicul este așteptat să se bucure de Audiții cu muzică clasică românească, de Expoziția „Mihai Eminescu, clipa de geniu a culturii românești” și Expoziția permanentă „Familia Lipatti și prietenii”
  • De la aceeași oră, în Salonul de Muzică al Casei Lipatti va avea loc Conferința „Poetica Eminesciană în creația muzicală românească” susținută de dr. Stephan Poen, despre metrica versului transpusă în lieduri, relația cuvânt-sunet și semificația conținutului poetic relevată în importante partituri muzicale ale creației românești
  • Evenimentul va continua, de la ora 20:00, cu Spectacolul Extraordinar de Poezie și Lieduri pe versuri de Mihai Eminescu – „Vreme trece, vreme vine…” o producție a Casei Artelor Dinu Lipatti. Interpretează actorul Marius Bodochi, soprana Oana Berbec și pianista Adriana Toacsen

* Teatrul Mic marchează Ziua Culturii Naţionale prin programarea la sala Atelier – Str. Constantin Mille nr. 16, de la ora 19:00, a spectacolului-metaforă „Omul din oglindă” după „Teatrul descompus” de Matei Vişniec, regia Teodora Petre

* De Ziua Culturii Naţionale, Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” oferă celor interesaţi Tururi ghidate gratuite la orele 10:00, 12:00, 14:00 şi 16:00 (în limita locurilor disponibile, în ordinea înscrierii). Numărul maxim de vizitatori pentru 1 tur este de 15 persoane. Punct de întâlnire cu Ionuţ Corpaci pentru tururile ghidate: în faţa Agenţia de bilete din foaierul Sălii „Ion Caramitru” a TNB

* Alba Iulia: Centrul de Cultură „Augustin Bena”, Teatrul de Păpuşi „Prichindel” şi Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, instituţii de cultură din subordinea Consiliului Judeţean Alba, organizează o serie de evenimente cultural-artistice pentru a sărbători Ziua Culturii Naţionale. Manifestările cuprind expoziţii de artă şi de fotografie, lansări de carte, spectacole de teatru şi recitaluri. Din program:

  • Galeria de artă a Centrului de Cultură „Augustin Bena” (Str. Mihai Viteazul nr. 2, Alba Iulia) găzduieşte, în perioada 15 – 30 ianuarie, două expoziţii, respectiv expoziţia de grafică „Univers Eminescian” şi expoziţia de pictură „Jocul Culorilor”. În cadrul celor două expoziţii îşi prezintă lucrările cursanţii clasei de arte plastice (grafică şi pictură) din cadrul Şcolii de Arte şi Meşteşuguri a CCAB, coordonaţi de Ioana Raica
  • Tot în perioada 15 – 30 ianuarie, spaţiul expoziţional urban al Centrului de Cultură „Augustin Bena” va găzdui expoziţia de artă fotografică „Prin Ochii Cărţii”, în cadrul căreia expun lucrări cursanţii clasei de artă fotografică din cadrul centrului (coordonator Vasile Sârb)
  • La ora 11:00, la Sala Unirii din Alba Iulia, este programată lansarea de carte „Familia Cheţianu în slujba bisericii şi naţiunii române”, volum semnat de istoricul Răzvan Mihai Neagu
  • La ora 12:00, la Sala 67 a Teatrului de Păpuşi „Prichindel” Alba Iulia, este programat spectacolul „Crăiasa Zăpezii”, după Hans Christian Andersen. Adaptarea şi regia sunt semnate de Oana Leahu, scenografia de Hristina Nedeva – Mladenovic, iar muzica de Cari Tibor
  • Teatrul de Păpuşi „Prichindel” găzduieşte de la ora 18:00 şi un Recital de Lied, susţinut de soprana Lorena Puican şi pianistul Peter Kolcsar
  • Ziua Culturii Naţionale se va încheia cu spectacolul „Recital Cameral La Palat”, care va începe la ora 19:30 şi va fi transmis online de la Centrul Cultural ‘Castel Sâncrai’. Recitalul va fi susţinut de Orchestra de Cameră a Judeţului Alba, alături de soliştii Alexandru Pal la nai şi Dan Liviu Cernat la vioară. În program sunt incluse lucrări din creaţia compozitorilor: Ciprian Porumbescu, George Enescu, Bela Bartok şi Alexandru Pal

* Alba Iulia: Pentru a marca Ziua Culturii Naţionale, Consiliul Judeţean Alba, prin Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba, propune publicului un program de activităţi:

  • Doritorii pot participa fizic la momentul depunerii de flori la bustul lui Mihai Eminescu, pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia, de la ora 12:00

* Bacău: Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău organizează, de la ora 11:00, la Muzeul de Artă Contemporană „George Apostu”, evenimentul cultural „Nu spera și nu ai teamă” – 172 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu, în parteneriat cu Colegiul Național de Artă „George Apostu” Bacău. Printre partenerii media: Radio România Actualități, Radio România Iași, Radio Moldova

* Baia Mare: Ziua Culturii Naționale va fi marcată, de la ora 18:00, de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș și Școala Populară de Artă Baia Mare care organizează vizionarea online a unui eveniment cultural care va include momente muzicale susținute de profesorii școlii: Codruța Lupșe, Camelia Bolchiș, Diana Bledea – Cârlig, Ionuț Vartolaș, Marius Pop și Lucian Iluț – https://www.facebook.com/culturatraditionala  și https://www.facebook.com/scoalapopularadeartaliviuborlan. Tot în cadrul evenimentului vor fi lansate revista „Memoria Ethnologica”, an XXI, nr. 80 – 81 iulie – decembrie 2021, precum și cartea „Istoricul Școlii Populare de Artă Liviu Borlan Baia Mare 1960 – 2021”, Editura Ethnologica, autori Corina Isabella Csiszar și Florin Avram. Evenimentul va fi moderat de profesorul Lucian Iluț, care le va avea ca invitate de seamă pe conferențiar universitar doctor Delia Suiogan, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord Baia Mare și Tatiana Cauni, profesor de limba și literatura română la Liceul Teoretic „Emil Racoviță”

* Bârlad: Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Muzeul Vasile Pârvan, în colaborare cu – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu – Memorialul Ipoteşti propune spre vizionare o expoziţie de grafică, cu lucrări semnate de artistul Spiru Vergulescu. Acesta, în anii 1988-1989, a pornit pe urmele Poetului, încercând să vadă tot ce aminteşte de Eminescu. Pe lângă imaginile cu satul în care a copilărit Eminescu, cu pădurea şi lacul, Vergulescu a imortalizat imagini pitoreşti cu târgurile noastre de altădată, cu casele ale căror trecut este legat de numele poetului. Botoşani, Iaşi, Bucureşti, Blaj, Giurgiu, Târgu Mureş, Oraviţa, Braşov, Sibiu, Lugoş, Arad, Văratec îşi găsesc reprezentarea în grafica prezentă. Periplul pe urmele Poetului a continuat şi peste hotare, Vergulescu surprinzând locuri şi din Cernăuţi, Chişinău, Odessa, Viena, Berlin. Vernisajul expoziţiei va avea loc de la ora 12:00, în sala „Vasile Palade”, de la sediul central al muzeului

* Bistrița: Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Centrul Județean pentru Cultură prezintă un concert extraordinar de muzică și poezie, cu prilejul Zilei Culturii Naționale. Evenimentul se va desfășura de la ora 17:00, la Centrul Cultural „Dacia”. Protagoniști sunt Matilda Pascal Cojocărița, Alexandru Pugna, Domnica Dologa, Ioachim Spân, Cristina Bugnar, Cristina Bălan și Eugen Raită. La pian – Cristian Lepădatu. Invitat special – actorul Silviu Biriș. Acompaniază Orchestra profesionistă „Dor Românesc”, dirijată de maestrul Ștefan Cigu. Intrarea este liberă, dar accesul în sală va fi permis doar în condițiile respectării reglementărilor legale în vigoare

* Bistrița: De Ziua Culturii Naționale, Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” prezintă, la Palatul Culturii din Bistrița, un concert de jazz. Spectacolul, care va începe la ora 19:00, este intitulat „Postmodernism în muzica lumii. De la Anton Pann la Amalia Rodrigues” și va fi susținut de Maria Răducanu, Jan Roder și Michael Griener

* Botoșani: Primăria Municipiului Botoşani, în parteneriat cu Consiliul Local Botoşani și Fundaţia Culturală Hyperion – Caiete Botoşănene, cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România, organizează cea de-a XXXI-a ediție a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” Opera Omnia. Programul include mai multe manifestări organizate în condiții de pandemie (14 – 15 ian.):

  • De Ziua Culturii Naționale, la ora 9:30, în Sala de şedinţe „Mihai Eminescu” va avea loc ședinţa Consiliului Local Botoşani, în care vor fi acordate titlurile de Cetăţean de Onoare al Municipiului Botoşani poeţilor laureaţi la ediţiile XXX şi XXXI ale Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, pe anii 2020 şi 2021. Juriul, alcătuit din Daniel Cristea – Enache, Răzvan Voncu, Mircea Mihăeș, Ioan Holban, Gabriela Gheorghișor și Vasile Spiridon, va alege prin vot secret, într-o şedinţă specială, laureatul actualei ediţii. În acest an au fost propuși următorii poeți: Adrian Alui Gheorghe, Leo Butnaru, Magda Cârneci, Daniel Corbu, Nichita Danilov, Marian Drăghici, Bogdan Ghiu, Emil Hurezeanu, Ioan Moldovan, Marta Petreu, Ion Pop, Ioan Es. Pop, Nicolae Sava, Octavian Soviany, Cassian Maria Spiridon, Arcadie Suceveanu, Eugen Suciu, Traian Ştef, Elena Ştefoi, Grete Tartler, Doina Uricariu, Lucian Vasiliu, Matei Vişniec, Vasile Vlad, Călin Vlasie și George Vulturescu. Anunțarea laureatului ediției a XXXI-a va fi făcută de către preşedintele juriului, Nicolae Manolescu (înregistrare video). Evenimentul va continua cu un laudatio poetului laureat, susținut de Vasile Spiridon, membru al juriului, un cuvânt de mulţumire al poetului laureat şi recitalul acestuia (înregistrare video). Ulterior, Vasile Spiridon va prezenta cartea „O cartografie a invizibilului” de Vasile Dan, în colecția Poeți laureați ai Premiului Național de Poezie “Mihai Eminescu”, apărută la Editura Rocart. Evenimentul va fi transmis live pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului Botoşani
  • Tot pe 15 ianuarie, de la ora 10:15, vor avea loc depuneri de jerbe de flori şi coroane la statuia poetului Mihai Eminescu din curtea Bisericii Uspenia – lăcaș de cult unde a fost botezat, urmate de un Te Deum, de la ora 10:30. Programul zilei va continua cu pelerinaj la Ipoteşti, unde Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu a organizat numeroase activități dedicate aniversării nașterii lui Mihai Eminescu și Zilei Culturii Naționale

* Botoşani: Teatrul „Mihai Eminescu” Botoşani va pune în scenă premiera spectacolului „Acelaşi altfel Eminescu”, spectacol prilejuit de împlinirea a 172 de ani de la naşterea marelui poet – ora 18:00, pe scena Casei Tineretului din municipiului Botoşani. Regia spectacolului este semnată de Alexandru Vasilachi

* Brașov: Opera Braşov, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor – filiala Braşov şi Editura Creator, sărbătoreşte Ziua Culturii Naţionale, de la ora 18:30, în Sala Operei, cu o lucrare românească foarte îndrăgită şi deosebit de populară: „Crai Nou”, compusă de Ciprian Porumbescu, pe textul piesei poetului Vasile Alecsandri. Braşovul este indisolubil legat de premiera absolută a acestei operete, care a avut loc pe 27 februarie 1882, în Sala Festivă a Gimnaziului Român (astăzi Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”), pe o scenă improvizată. Va fi marcat şi un moment aniversar – 140 de ani de la punerea în scenă a lucrării. Alte evenimente:

  • În aceeaşi zi, de la ora 17:00, în Foaierul Operei Braşov, are loc decernarea premiilor Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România. Participă: Adrian Lesenciuc, preşedintele Filialei şi Laurenţiu-Ciprian Tudor, preşedintele juriului. Anual, Filiala Braşov a Uniunii Scriitorilor din România acordă, în urma jurizării, premiile Opera Omnia, Cartea anului şi Premiul de debut pentru cele mai reprezentative lucrări literare. Juriul acestei ediţii a fost alcătuit din scriitorii: Laurenţiu-Ciprian Tudor (preşedinte), Daniela Şontică, Camelia Crăciun şi Carmen Gheorghe (filiala Braşov a Uniunii Scriitorilor), respectiv Violeta Savu (filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor)
  • În continuarea acestui eveniment, de la ora 17:30, tot în Foaierul Operei, se va desfăşura o dezbatere pe tema romanului „Balada” de Adrian Lesenciuc, la care vor lua cuvântul preotul Constantin Necula, scriitor şi Anda Tabacaru, regizor artistic

* Brăila: Muzeul Brăilei „Carol I” organizează în zilele de 14 şi 15 ianuarie o serie de activităţi dedicate Zilei Culturii Naţionale şi aniversării naşterii poetului Mihai Eminescu. Din program:

  • În data de 15 ianuarie, în mediul online, Muzeul Brăilei „Carol I”, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Literaturii Române Bucureşti, Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi, Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila şi Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Vespasian Lungu” Brăila, sărbătoreşte Ziua Naţională a Culturii şi aniversarea naşterii poetului Mihai Eminescu cu: două expoziţii, prezentate în format video; o conferinţă înregistrată – Eminescu – omul cu însuşiri; prezintă dr. Viorel Mortu; o activitate didactică (dialoguri pe teme eminesciene la care participă elevi şi profesori de la şcoli gimnaziale şi licee brăilene); un recital de pian şi chitară, susţinut de elevi şi profesori ai Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Vespasian Lungu” Brăila

* Constanța: Publicul este invitat în zilele de 15 și 16 ianuarie, la o serie de spectacole oferite de Teatrul pentru Copii şi Tineret Constanța „Căluțul de mare”. Din program:

‣ Evenimente dedicate Zilei Culturii Naționale

  • ora 10:00 – Capra Cu Trei Iezi, după Ion Creangă. Regia: Gabriel Apostol. Scenariul: Cristian Pepino. Scenografia: Daniela Drăgulescu. Muzica: Dan Bălan
  • ora 12:00 – Eminescu Altfel – moment artistic, cultural-educativ, dedicat aniversării a 172 de ani de la nașterea poetului național al României, Mihai Eminescu, „omul deplin al culturii românești” (Constantin Noica). Momentul artistic dedicat acestei zile este pus în scenă de regizorul Aurel Palade și actorul Dan Cojocaru iar din distribuție fac parte actorii: Dan Cojocaru și Grațian Prisăcariu

* Constanţa: Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman” Constanţa marchează ziua de 15 ianuarie, Ziua Culturii Naţionale, printr-o serie de evenimente online, sub genericul „Ziua Culturii Naţionale – Ziua naşterii poetului Mihai Eminescu”:

  • ora 10:00 – Conferinţa „Actualitatea lui Mihai Eminescu – chipul şi asemănarea”, susţinută online de directorul instituţiei de cultură, prof. univ. dr. habil. Angelo Mitchievici
  • ora 11:00 – Galerie foto şi Vernisajul expoziţiei de carte „Mihai Eminescu la Aniversare”. Expoziţia, aflată în holul central al bibliotecii, este organizată de Biroul de bibliografie dobrogeană şi poate fi vizitată până la data de 21 ianuarie
  • ora 14:00 – recital din lirica eminesciană, organizat în colaborare cu Biblioteca Municipală „B.P. Haşdeu” din Chişinău

* Craiova: Teatrul pentru copii și Tineret Colibri Craiova celebrează Ziua Culturii Naționale cu tradiționala întâlnire cu publicul pe și dincolo de scenă. Fabrica de povești își deschide porțile pentru vizitare, între orele 10:00 – 16:00. Tot sâmbătă, 15 ianuarie, de la ora 18:00, publicul este așteptat la spectacolul „Fata babei și fata moșneagului“, dramatizare de Valentin Dobrescu după Ion Creangă, regia Todor Valov, scenografia Stefka Kyuvlieva, muzica Alin Macovei – Moraru. În distribuție: Oana Stancu, Alis Ianoş, Geo Dinescu, Ionica Dobrescu, Marin Fagu, Adriana Ioncu, Daniel Mirea

* Focșani: Primăria Municipiului Focșani, împreună cu instituțiile de cultură din subordine, organizează, în premieră, de Ziua Culturii Naționale, primul podcast cultural din zonă constând în lecturarea în 10 limbi, a celui mai lung poem de dragoste din lume – Luceafărul. Evenimentul va avea loc de la ora 11:00, la Ateneul Popular „Maior Gh. Pastia” Focșani, unde vor fi prezenți cei care au realizat acest produs – elevi și profesori din școli și licee focșănene, precum și reprezentanții Centrului Academic Internațional „Eminescu” Chișinău, cei ai Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, reprezentanți ai comunităților minorităților din Focșani și două mari figuri culturale focșănene: filolog dr. Teodora Fîntînaru și Directorul Teatrului Municipal „Maior Gh. Pastia” Focșani, actorul Sorin Francu

  • Programul evenimentelor dedicate Zilei Culturii Naționale va continua la ora 17:45, când va fi depusă la bustul din Piațeta Teatrului o ghirlandă de flori, iar de la ora 18:00, în sala de spectacole a Teatrului Municipal „Maior Gh. Pastia” Focșani, are loc un periplu literar, muzical și coregrafic realizat de artiștii Ansamblului Folcloric „Țara Vrancei”, ai Ateneului Popular „Mr. Gh. Pastia” și ai Teatrului Municipal ”„r. Gh. Pastia”, în colaborare cu Liceul de Arte „Gh. Tattarescu” din Focșani

* Iași: De la ora 10:00, la Muzeul „Mihai Eminescu” va avea loc deschiderea expoziției „Eminescu – revizorul școlar”, organizată în parteneriat cu Serviciul Județean Iași al Arhivelor Naționale ale României. Expoziția prezintă documente realizate de Mihai Eminescu cu ocazia inspecțiilor efectuate în cele peste 150 de școli din județele Iași și Vaslui pe care le avea în subordine. Rapoartele cuprind date exacte despre starea învățământului din acea perioadă și dovedesc profesionalismul și competența cu care Eminescu se implica în activitatea educațională. Din program:

  • De la ora 10:00, la Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei – Mitropolitul” se va desfășura o ediție specială a Academiei copiilor, dedicată literaturii române. Elevii claselor a VIII-a de la Școala Gimnazială „Ion Simionescu” Iași vor participa la o vizită cu ghidaj interactiv în sălile muzeului, unde vor afla mai multe despre opera Mitropolitului Dosoftei, primul poet cult din literatura română. În ultima parte a întâlnirii, elevii vor exersa scrierea limbii române în alfabetul chirilic, având ca inspirație poeziile lui Mihai Eminescu
  • Începând cu ora 10:00, elevii clasei a IV-a de la Școala Primară „Carol I” Iași vor participa la un atelier de educație muzeală la Casa Muzeelor – Muzeul Poezie(i). În cadrul activității de creație literară „Poet pentru o zi”, copiii vor compune propriile rime și versuri folosind cartonașe ilustrate și vor păși pe urmele poeților din sălile muzeului. În sala de educație muzeală, elevii vor scrie poezii scurte inspirate de cele deja cunoscute, apoi le vor introduce în sticluțe pentru conservare în timp (precum modelul observat în muzeu, creat de artistul Ion Barbu)
  • În parteneriat cu Muzeul Brăilei „Carol I”, de la ora 10:00 va avea loc prezentarea expoziției online „Cadre și file, o poveste”, fragmente-manuscris din trilogia „Romanul lui Eminescu” semnată de prozatorul Cezar Petrescu. Viața lui Eminescu este surprinsă de autor în trei ipostaze, „Luceafărul”, „Nirvana” și „Carmen Saeculare”, volume publicate între anii 1935 și 1936
  • Tot sâmbătă, de la ora 11:00, la Casa Muzeelor (Str. Vasile Alecsandri nr. 6, Iași) va avea loc primul eveniment din seria de conferințe Patrimoniu și comunitate, ce îl are ca invitat pe istoricul Sergiu Mustață, conferențiar la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” Chișinău. Intitulată Rolul moștenirii culturale în dezvoltarea unei societăți durabile. Cazul Municipiului Chișinău, conferința va aborda subiectul rolului facilitator al moștenirii culturale în domeniul dezvoltării durabile. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Asociația Națională a Tinerilor Istorici din Moldova, Grupul Civic pentru Patrimoniu Cultural și Asociația „Patrimoniu pentru comunitate” Iași
  • Elevii participanţi şi câştigători ai Maratonului de lectură Spania – Italia – Belgia (octombrie-decembrie 2021), se vor întâlni online cu alți elevi români în cadrul activității Cum să fii campion la lectură? și vor împărtăşi din experienţa lor practică din cadrul proiectului, organizat de MNLR Iași în parteneriat cu Institutul Limbii Române, Bucureşti. Întâlnirea va începe la ora 11:00 și va fi moderată din Muzeul „Mihail Sadoveanu”

* Iași: Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi organizează mai multe evenimente de Ziua Culturii Naţionale, sub genericul „Eminescu 172”:

  • Lansarea platformei „Colecţia digitală Eminescu” – pe platforma http://dspace.bcu-iasi.ro/
  • Expoziţia „Eminescu 172 – Ediţiile Maiorescu”
  • ora 15:00 – Conferinţa online „Eminescu – o creaţie a editorilor săi?” susţinută de prof. univ. dr. Ioana Bot de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj
  • Lansarea proiectului de digitizare a ediţiilor Eminescu – participă conf. univ. dr. Ioan Milică şi Lăcrămioara Chihaia de la Biblioteca Universitară Centrală „Mihai Eminescu” din Iaşi, conf. univ. dr. Ala Sainenco de la Memorialul Ipoteşti

* Iași: Concert al Corului academic „Gavriil Musicescu”, intitulat „Dor De Eminescu”, dedicat Zilei Culturii Naționale – ora 19:00, în Sala „Eduard Caudella” – Casa Balș. Dirijor: Bogdan Cojocaru. Soliști: Luminița Bădărău, Liviu Muntean și Ionuț Ciobotaru. La pian: Ciprian Ciotloș

* Ipotești, jud. Botoșani: Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” a anunţat nominalizările pentru Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum pe anul 2021. Laureatul ediţiei a XXIV-a a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum va fi desemnat pe 15 ianuarie. Decernarea Premiului va avea loc în aceeaşi zi, on-line. Evenimentul va fi transmis în direct pe pagina de Facebook a Memorialului Ipoteşti

* Pitești: Și în acest an, Teatrul Alexandru Davila marchează Ziua Culturii Naționale prin spectacolul extraordinar „De atunci și până astăzi”, în regia lui Bogdan Cioabă, scenografia Cristinei Ciucu, aranjamentele muzicale Vicențiu Perniu, la care sunteți așteptați în ambele zile ale weekendului 15-16 ianuarie, la ora 19:00, în Sala Mare a teatrului.  „De atunci și până astăzi” este un spectacol compus din momente artistice de muzică și dans pe versurile poetului naţional al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889). Bilete online: https://www.mystage.ro/spectacole/de-atunci-si-pana-astazi-3065?af=41 sau de la Agenția de bilete a teatrului

* Ploieşti: Reprezentaţia spectacolului „Omul care a văzut moartea” de Victor Eftimiu, versiune scenică Andreea Vulpe, regia Cristi Juncu, are loc în seria manifestărilor organizate de Ziua Culturii Naţionale – ora 18:30, la Teatrul ”Toma Caragiu„

* Ploiești: Filarmonica „Paul Constatinescu” sărbătorește Ziua Culturii Naționale cu un concert extraordinar de jazz – ora 19:00. Irina Sârbu (voce) este invitata Ploiești Jazz Trio, formația compusă din Sorin Zlat (pian), Răzvan Cojanu (contrabas) și Laurențiu Ștefan (tobe). Concertul va fi transmis integral live pe Virtual Concert Hall

* Jud. Prahova: Cu prilejul celei de-a XII-a ediţii a Zilei Culturii Naţionale şi împlinirii a 172 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi secţiile sale organizează, în perioada 12-15 ianuarie, o serie de evenimente omagiale dedicate personalităţilor culturii prahovene şi naţionale, desfăşurate şi în mediul virtual, pe paginile de facebook ale secţiilor muzeale, pe site-ul muzeului www.histmuseumph.ro şi pe www.instagram.com/muzeul.de.istorie.ploiesti/. Din programul zilei:

‣ Muzeul Ceasului „Nicolae Simache”, Ploieşti, Str. Nicolae Simache – https://www.facebook.com/m.ceasului

  • Evocare: „Nicolae Simache – exemplu de dăruire şi abnegaţie în domeniul culturii” – online

‣ Muzeul Memorial „Nichita Stănescu”, Ploieşti, Str. Nichita Stănescu – https://www.facebook.com/Muzeu.Nichita.Stanescu.Ploiesti

  • Moment liric: „Dialog cu oda în metru antic” – online
  • Recital de versuri dedicate poetului Mihai Eminescu susţinut de prof. Nelu Stan

‣ Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” Vălenii de Munte, Str. George Enescu – https://www.facebook.com/muzeulnicolaeiorga

  • ora 11:00 – Expoziţie temporară: „Perfecţiune şi diversitate în opera lui Nicolae Iorga”

‣ Muzeul „Conacul Bellu” Urlaţi, Str. Orzoaia de Sus – https://www.facebook.com/conaculbellu

  • Ora 11.30 – Medalion omagial: „Un luceafăr răsărit în liniştea uitării – Eminescu” – prezintă: prof. Iuliana Stan şi prof. Natalia Dimulescu – Liceul Teoretic „Brâncoveanu Vodă” Urlaţi

‣ Muzeul „Conacul Pană Filipescu” Filipeştii de Târg, nr. 868 – https://www.facebook.com/profile.php?id=100012309997055

  • Evocare: „Gheorghe Grigore Cantacuzino, Nababul” – online

‣ Muzeul „Crama 1777” Valea Călugărească, Str. Valea Largă, nr.139A – https://www.facebook.com/Crama-de-la-1777-un-muzeu-o-poveste-348300978697318/

  • „Din ipostazele vinului în cultura tradiţională românească” – online

‣ Muzeul „Foişorul Bellu” Urlaţi, Str. Orzoaia de Sus, nr.12 – https://www.facebook.com/conaculbellu

  • „Cultura României – origini şi însemnătate” – online

‣ Muzeul Memorial „Cezar Petrescu” Buşteni, Str. Tudor Vladimirescu, nr.2 – https://www.facebook.com/muzeulcezarpetrescu

  • „Mihai Eminescu – Luceafărul poeziei româneşti” – online

* Jud. Prahova: În perioada 14 – 15 ianuarie, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, trei localități din județul Prahova se transformă în citadele culturale, în fortărețe cu adevărat artistice, puse în slujba salvării culturale a unor comunități asediate în zilele noastre de nonvalori. Turneul „Citadele culturale” prahovene, organizat de Asociația Pro Valores, Ovalsart, Primăriile din Plopeni, Comarnic și Băicoi, propune trei întâlniri sincretice, în care se vor îmbina creații românești din: muzică, poezie și artă plastică. Protagoniști vor fi membrii excepționalului ansamblu „Musica Viva” și actorul Mihai Radu. Vor putea fi admirate și creațiile picturale, pline de culoare și expresivitate ale maestrului Marcel Bejgu și ale tinerei speranțe prahovene Izabel Alexandra Terțea. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical. Din program:

  • de la ora 11:00, evenimentul are loc la Muzeul Cinegetic de la Posada
  • de la ora 16:00, la Casa de Cultură a orașului Băicoi

* Râmnicu Vâlcea: De la ora 18:00, în sala Lahovari a Filarmonicii „Ion Dumitrescu”, va avea loc un spectacol prilejuit de Ziua Culturii Naționale. Evenimentul intitulat „Citadele culturale”, organizat de Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, Filarmonica „Ion Dumitrescu” și Asociația Pro Valores, propune o întâlnire sincretică, în care se vor îmbina creații românești din: muzică, poezie și artă plastică. Protagoniști vor fi: actorul Adrian Titieni și membrii valorosului ansamblu „Duo Kitharsis”. Vor putea fi admirate și lucrări pline de culoare și expresivitate ale celui mai valoros pictor acuarelist al României – Corneliu Drăgan Târgoviște, membru al UAP Vâlcea

* Satu Mare: Cu ocazia aniversării a 130 de ani de la inaugurarea clădirii Teatrului de Nord, în perioada 14-17 ianuarie, au loc mai multe manifestări culturale. Din program:

‣ Evenimente dedicate Zilei Culturii Naționale

  • ora 17:00 – Teatrul de Nord, Sala Studio – lansare de carte: colecția Galeria Teatrului Românesc, Fundația Culturală „Camil Petrescu“ și revista Teatrul azi
  • ora 19:30 – Teatrul de Nord, Sala Mare – Orașul Cu Fete Sărace, după nuvelele lui Radu Tudoran, regie, scenariu și univers sonor: Radu Afrim, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași

* Sibiu: Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu marchează Ziua Culturii Naționale, sărbătorită în 15 ianuarie, printr-o serie de recitaluri din opera poetului Mihai Eminescu și printr-un episod special Tradiții TO GO. Evenimentele vor fi transmise pe pagina de facebook a TNRS și pe canalul de YouTube în zilele de 14, 15 și 16 ianuarie. Recitalul Mihai Eminescu cuprinde poezii, poeme, fragmente din publicistică sau opere ale marilor scriitori români dedicate poetului național în interpretarea actorilor: Ofelia Popii, Mariana Mihu, Diana Fufezan, Codruța Vasiu, Dana Taloș, Adrian Matioc, Horia Fedorca, Gabriela Pîrlițeanu, Cristina Stoleriu, Ioana Blaga-Frunzescu, Liviu Vlad, Viorel Rață, Gabriela Neagu, Cătălin Neghină, Ștefan Tunsoiu, Cristina Ragos, Gabriela Pîrlițeanu, Ciprian Scurtea, Cristina Stoleriu, Adrian Neacșu, Andrei Gîlcescu. De asemenea, un episod special Tradiții TO GO, dedicat lui Mihai Eminescu și realizat de actrița Serenela Mureșan, va fi difuzat în 15 ianuarie. Din program:

  • ora 10:00 – „Eminescu și Creangă”, cu și de Serenela Mureșan
  • ora 20:00 – „Copii eram noi amândoi”, cu Horia Fedorca, „Numai poetul” și „Dintre sute de catarge”, cu Cătălin Neghină, „De-ar fi mijloace” și „Ai noștri tineri”, cu Ștefan Tunsoiu, „Cugetări”, cu Codruța Vasiu, „Rugăciune” și „Răsai asupra mea”, Cristina Ragos, „Când însuși glasul”, cu Gabriela Pîrlițeanu, „Povestea Dochiei și ursitorile”, cu Cristina Stoleriu, „Netrebnicii care ne conduc”, articol de Mihai Eminescu din ziarul „Timpul”, 1877, cu Ciprian Scurtea, „Trebuiau să poarte un nume”, de Marin Sorescu, cu Ofelia Popii

* Sibiu: Ziua Culturii Naționale se va sărbători la Sibiu din 14 până în 17 ianuarie, perioadă în care Filarmonica de Stat Sibiu a pregătit evenimente pentru copii, concerte camerale cu lucrări inspirate din lirica lui Mihai Eminescu, creații de George Enescu, dar și prelucrări folclorice pe gusturile generației tinere. Din program:

  • De la ora 19:00, la Sala Thalia, are loc concertul cameral „MuziCultura – Eminescu, Enescu și noi” oferit de soliștii Cristian Ardelean – bariton, Sorin Petrescu – pian, Laurențiu Baciu – oboi, acordeon și Corul Facultății de Muzică Religioasă a ULBS dirijat de pr. Dan Alexandru Streza.

* Sibiu: Compania independentă de teatru „BIS Teatru”, cu sprijinul Ministerului Culturii, marchează Ziua Culturii Naţionale prin difuzarea online, gratuit, a trei spectacole inspirate din realitatea românească, dintre care unul prezentat în premieră absolută şi care împreună fac parte din trilogia „Născut în România”. În perioada 15 – 30 ianuarie, publicul iubitor de teatru poate viziona gratuit, pe canalul de YouTube BIS Teatru, spectacolele „Născut în ’90” (15 ianuarie), „Născut în 2000” (22 ianuarie) şi premiera spectacolului „Născut în România”, care dă şi titlul trilogiei (28, 29 şi 30 ianuarie)

* Suceava: Sub semnul Zilei Culturii Naţionale, Biblioteca Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu Casa de Cultură a Studenţilor, Colegiul Naţional „Petru Rareş”, Casa de Poezie Light of Ink, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Colegiul Naţional „Spiru Haret”, Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, Centre de Reussite Universitaire Suceava, Alliance Francaise Suceava-Roumanie, Erasmus Student Network, The European Law Students’ Association şi Grupul de Iniţiativă al Românilor din Basarabia organizează manifestarea „Zilele Eminescu la USV”. Tema manifestării de anul acesta, când se împlinesc 172 de ani de la naşterea Poetului, este „Eminescu şi tinereţea poeziei”. Din program:

  • ora 10:00 – la bustul Poetului din Parcul „Mihai Eminescu”, tineri elevi, studenţi însoţiţi de profesori, bibliotecari, oameni de cultură vor depune jerbe de flori ca omagiu celui mai cunoscut şi îndrăgit poet din spaţiul românesc
  • ora 10:30 – va avea loc vernisajul expoziţiei de carte „Eminescu în colecţiile Bibliotecii USV”, organizat în Atrium – Corp E al USV, sub îngrijirea doamnei bibliotecar Despina Rotaru. Va fi prezentat şi primul film documentar, intitulat „Eminescu, Veronica, Creangă”, în regia lui Octav Minar, realizat în 1914
  • Începând cu ora 11:00, în Auditorium-ul „Joseph Schmidt” al USV, cu respectarea restricţiilor impuse de contextul pandemic, va avea loc un bogat program artistic, care include şi două lansări de carte de poezie (Grădina de naftalină de Roxana Baltaru, Frumuseţea este de Andreea T. Felciuc), sub coordonarea profesorului Gheorghe Cîrstian, lecturi şi recitări din poezia eminesciană

* Târgu-Mureș: Ziua Culturii Naționale va fi marcată de echipa Ansamblului Profesionist „Mureșul” cu susținerea unui spectacol extraordinar de folclor intitulat „Mai am un singur dor”. Evenimentul va avea loc de la ora 16:00 la Sala Ansamblului „Mureșul”, situată pe Bd. 1848, nr. 47. În cadrul spectacolului vor concerta solistele: Maria Neag, Maria Sântean Faghiura, Dorina Grad, Dorina Oprea, Leontina Pop, totodată actorul Rudolf Moca va încânta spectatorii cu un recital de poezie. De asemenea, în program vor fi prezentate trei coregrafii coordonate de către coregraful Florin Cerghedi, iar aranjamentul orchestral va fi realizat de dirijorul Zoli Bambo

* Târgu-Mureș: De Ziua Culturii Naționale, Teatrul Național Târgu-Mureș va găzdui un nou maraton de spectacole lectură, eveniment ce va fi desfășurat în cadrul proiectului „Între! Conjunctură digitală pentru dialog cultural”, inițiat și produs de Asociația pentru Teatru Liviu Rebreanu în parteneriat cu Teatrul Național Târgu-Mureș – Compania Liviu Rebreanu. Cele opt spectacole lectură realizate de Compania Liviu Rebreanu a Teatrului Național Târgu-Mureş vor fi difuzate în live streaming timp de 24 de ore fără întrerupere în 15 ianuarie, în intervalul 00:00 – 24:00. De asemenea, vor fi transmise discuții pe temele majore ale textelor și a contextului istoric în care acestea au fost scrise, discuții ce sunt specifice repetițiilor pentru un spectacol de teatru, deschizând astfel accesul publicului în interiorul laboratorului de creație. Fiecare spectacol lectură inclus în această ediție a Maratonului Ro.Drama va beneficia de un vlog realizat de către actorii implicați în proiect, difuzat pe pagina de Facebook a Teatrului Național Târgu-Mureș – Compania Liviu Rebreanu (https://www.facebook.com/tntgm). Transmisiunea Livestreaming este asigurată de New Generation Studio Târgu-Mureș, iar difuzarea live va fi efectuată pe pagina de Facebook și pe canalul YouTube ale Teatrului Național Târgu-Mureș – Compania Liviu Rebreanu. Astfel, timp de 24 de ore nonstop, live, vor fi 8 scriitori importanți pentru istoria dramaturgiei românești, 8 texte lecturate, întreaga trupă de actori a Teatrului Național Târgu-Mureș – Compania Liviu Rebreanu, studenți ai Universității de Arte Târgu Mureș (specializările Actorie, Regie şi Teatrologie) şi specialiști în domeniul teatrologiei

* Timișoara: Institutul Francez din România la Timișoara și librăria La Două Bufnițe marchează cea de-a 172-a aniversarea a nașterii marelui poet Mihai Eminescu, începând cu ora 19:00, printr-o seară de literatură și muzică. Pe acordurile de violoncel ale Alexandrei Guțu, Robert Șerban și Alexandru Condrache vor prezenta cea mai recent apărută carte a scriitorului Vasile Popovici: Punctul sensibil. De la Mihai Eminescu la Mircea Cărtărescu (ed. Cartier)

* Timișoara: Universitatea de Vest din Timişoara celebrează Ziua Culturii Naţionale printr-un concert extraordinar de muzică simfonică românească, susţinut de Orchestra Facultăţii de Muzică şi Teatru, care va avea loc de la ora 19:00, la Filarmonica de Stat Banatul din Timişoara. Difuzarea evenimentului va fi realizată în direct pe canalele TVR Timişoara şi TVR 3. Acest regal de muzică simfonică românească, oferit timişorenilor de către Universitatea de Vest, este înnobilat şi de prezenţa în postură solistică a maestrului Alexandru Tomescu, conferenţiar universitar la Facultatea de Muzică şi Teatru, iar conducerea muzicală va fi realizată de lectorul universitar Sebastian Felea. Concertul dedicat Zilei Culturii Naţionale este evenimentul de debut din seria activităţilor culturale desfăşurate sub egida „La UVT, Cultura e Capitală!” din acest an

* New York: Cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, ICR New York prezintă, în premieră, sub titlul „I Still Believe in Magic – Sanda Weigl Sings Maria Tănase” / „Eu tot cred în farmece. Sanda Weigl cântă Maria Tănase”, o producţie video originală ce evocă una dintre marile întâlniri culturale româno-americane: aceea dintre o cântăreaţă excepţională şi un oraş excepţional. Materialul, cu o durată de aprox. 20 de minute, va fi difuzat pe canalele social media ale Institutului (Facebook, Instagram, YouTube) începând cu 15 ianuarie, ora 21:00 (ora României). Simultan, producţia video va fi prezentată şi pe canalele de social media ale Ambasadei României la Washington. Destinate atât comunităţilor româneşti din America de Nord, cât şi publicului american şi internaţional, piesele sunt prezentate cu subtitrare în limba engleză, pentru a păstra intact mesajul lor original

* Rep. Moldova: Ziua Națională a Culturii și „Eminesciana – 2022”, vor fi marcate la Soroca. Astfel, spectacolul de muzică şi poezie „Eminesciana – 2022”, dedicat Marelui Poet Naţional Mihai Eminescu, se va desfăşura de la ora 10:00, în Parcul „M. Eminescu” din Soroca. Programul activităţii:

  • ora 10.00 – Depunere de flori la bustul lui M. Eminescu – Parcul „M. Eminescu”
  • ora 10:15 – Deschiderea oficială a spectacolului de muzică şi poezie „Eminesciana – 2022”; omagierea Poetului Mihai Eminescu, expoziţia meşterilor populari, recital de muzică şi poezie
  • În aceeași zi, la ora 14:00, în incinta Palatului de Cultură, va avea loc spectacolul consacrat Zilei Naționale a Culturii, cu participarea colectivelor artistice din municipiul Soroca

 

– Partide

* Timişoara: Conferinţă de presă extraordinară susţinută de către copreşedinţii AUR George Simion şi Claudiu Târziu – ora 10:00, la Hotel Boavista, Aleea F. C. Ripensia 7/A

 

– Organizații

* Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) organizează, în parteneriat cu rețeaua regională de experte Eastern and South Eastern Europe (ESEE) FANEL Network, inițiată de SNSPA, cu sprijinul Fundației “Black Sea Trust for Regional Cooperation” a German Marshall Fund of the United States (GMFUS), conferința internațională „The Other Europe? Resilience and Assertiveness in Our Region” („Cealaltă Europă? Reziliență și asertivitate în regiunea noastră”), desfășurată online, în perioada 14-15 ianuarie. Din program:

  • Sâmbătă, 15 ianuarie, în cea de-a doua zi a conferinței, vor avea loc trei faneluri (din englezescul fanel, un panel la care participă doar femei, oglindind frecventele maneluri, adică paneluri formate doar din bărbați (males în engleză). Participantele, experte din Georgia, Lituania, Muntenegru, Republica Moldova, România, Serbia și Ucraina, vor prezenta lucrări originale în cadrul a trei faneluri: (I) Inegalități regionale și consecințele lor socio-economice, (II) Formate și inițiative regionale de cooperare noi și consacrate din interiorul și din afara UE, (III) Jocuri internaționale în regiune. Interese în competiție în Estul și Sud-Estul Europei și consecințele dinamicilor lor

 

– Economic

* Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI) a anunţat că în intervalul 15 ianuarie, ora 6:00-16 ianuarie, ora 16:00 tramvaiele liniei 40 vor circula pe un traseu modificat, pentru a permite efectuarea unor lucrări la reţeaua de canalizare pe Calea Călăraşi, între Strada Traian şi Strada Popa Nan, iar pentru preluarea călătorilor pe traseul neacoperit, va fi înfiinţată linia navetă de autobuz 640

 

– Cultură

* Sibiu: Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă, de la ora 18:00, premiera spectacolului „Dovedește. O poveste virală”, în regia lui Eugen Jebeleanu

* Dubai: COOLsound în turneu – Tineri muzicieni români se prezintă este conceptul în contextul căruia tinerii artişti protagonişti ai proiectului vor susţine recitaluri la Pavilionul României de la Expoziţia Mondială din Dubai – Expo 2020, în perioada 15 ianuarie – 15 februarie 2022. Proiectul este realizat de Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti în colaborare cu Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București – CREART, iar conceptul este propus de Asociaţia Culturală Pro Contemporania. Tinerii muzicieni de pe afiş – studenţi, masteranzi, absolvenţi şi doctoranzi ai UNMB – sunt : Cvartetul Outis, compus din David Ursei, Francisco Ramonda – vioară, Mihai Todoran – violă şi Victor Sandu – violoncel, pianiştii Iulian Ochescu şi Andrei Petrache, flautistul Ștefan Diaconu şi chitarista şi vocalista de jazz Mădălina Petre. Printre partenerii media ai proiectului: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical

 

– Sport

* Echipele din Liga I de fotbal, în pregătiri pentru partea a doua a sezonului competiţional:

  • meci amical CS Mioveni – FCSB – ora 12:00, la Buftea
  • meci amical Farul Constanţa – Dinamo Bucureşti – ora 18:00, la Academia Hagi – Ovidiu
  • meci amical CFR Cluj – UD Alzira – ora 12:00, la Oliva Nova, Spania
  • meci amical FC Botoşani – Paksi FC – în Antalya
  • meci amical FC Botoşani – Uganda – în Antalya

* CSM Bucureşti întâlneşte echipa muntenegreană Buducnost BEMAX Podgorica, în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin – ora 19:00

* Meciuri în etapa a 12-a a Diviziei A1 la volei masculin:

  • SCM ”U” Craiova – CSU Ştiinţa Bucureşti – ora 16:30
  • CSŞ CNE Lapi Dej SCM Zalău – CSU UV Timişoara – ora 18:00
  • CSA Steaua Bucureşti – CS Rapid Bucureşti – ora 19:30
  • CS Dinamo Bucureşti – CS Ştiinţa Explorări Baia Mare – ora 18:00

* Meciuri în etapa a 12-a a Diviziei A1 la volei feminin:

  • CSM Lugoj – CSM Volei Alba Blaj – ora 18:30
  • CSM Târgovişte – ACS Volei Cristina Pîrv Turda – ora 17:00
  • CS Ştiinţa Bacău – CS Dacia Mioveni 2012 – ora 17:00
  • CS Rapid Bucureşti – CS U NTT Data Cluj – ora 18:00

* Meciuri în etapa a 15-a a Ligii Naţionale de baschet feminin:

  • FCC Baschet UAV Arad – CS Rapid Bucureşti – ora 12:00, la Sala Victoria – Arad
  • CS Municipal Alexandria – ACS KSE Târgu Secuiesc – ora 16:30, la Sala Sporturilor – Alexandria
  • CSTBv CSU Olimpia Braşov – BC Sirius Mureşul Târgu Mureş – ora 17:30, la Sala ”Dumitru Popescu-Colibaşi” – Braşov
  • CS Agronomia Bucureşti – Academia Phoenix CSU Simona Halep Constanţa – ora 18:00, la Sala Agronomia – Bucureşti

* Sunt programate partide în Erste Liga la hochei pe gheaţă:

  • Sport Club Miercurea Ciuc – Titanok – ora 18:30
  • ACSH Gheorgheni – FTC-Telekom – ora 18:30
  • Braşov Wolves – DVTK Jegesmedvek – ora 18:30

* Meciuri în Superliga Naţională de polo pe apă:

  • CSA Steaua Bucureşti – Crişul Oradea – ora 11:00
  • CSŞ Triumf Bucureşti – Crişul Oradea – ora 19:45
  • CS Politehnica Cluj – CS Dinamo Bucureşti – ora 9:00

* Galaţi: Meci în Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă: Sportul Studenţesc – CSM Galaţi – ora 11:00, la Patinoarul Dunărea

* Zalău: Meci din etapa a 11-a Ligii Naţionale de handbal feminin: HC Zalău – SCM Gloria Buzău – ora 11:00, la Sala ”Gheorghe Tadici”

* CS Minaur Baia Mare şi CS Măgura Cisnădie joacă în grupele competiţiei feminine de handbal EHF European League:

  • Grupa B: SG BBM Brietigheim – CS Minaur Baia Mare – ora 17:00, la MHP Arena – Ludwigsburg
  • Grupa C: Herning-Ikast Handbold – Măgura Cisnădie – ora 19:00, la IBF Arena – Ikast

* Balikesir, Turcia: Selecţionata României evoluează în preliminariile Campionatului European de volei pentru junioare Under-17: România – Serbia – ora 19:00

 

– S-a întâmplat într-o zi de 15 ianuarie

* Cu 263 de ani în urmă (1759) se deschidea pentru public Muzeul Britanic („The British Museum”), unul dintre cele mai vechi şi mai impozante muzee din lume, cu exponate variind de la mumii egiptene la comori romane. British Museum a fost fondat în anul 1753, fiind primul muzeu naţional public din lume. Încă de la început admitea intrarea liberă pentru „toate persoanele studioase şi curioase”. În prezent British Museum are expuse numeroase obiecte de o valoare inestimabilă, multe din acestea cunoscute publicului precum: Piatra Rosetta, Craniul de cristal, Sfinxul din Taharqo, un fragment din Columna lui Traian sau Bustul lui Julius Caesar. Obiectele sunt cuprinse în galeriile tematice ale muzeului: Africa, Asia, America, Egiptul Antic, Roma si Grecia antică, Europa, Colecţia de ceasuri şi Orientul Mijlociu

 

* Acum 88 de ani (1934) era dat în folosinţă postul naţional Radio România de la Bod, cu un emiţător provizoriu de 20 kw, pe o lungime de undă de 1875 metri, pus la dispoziţie de firma „Marconi”

* Acum 77 de ani (1945) Corpul 7 al Armatei române, care participa la bătălia Budapestei, a fost transferat de comandamentul sovietic pe frontul din Cehoslovacia (în timpul celui de-al Doilea Război Mondial)

* Cu 77 de ani în urmă (1945) era creată, la inițiativa organelor celor trei cele mai votate partide ale vremii, Agenţia italiană de presă ANSA (Agenzia Nazionale Stampa Associata), cu sediul la Roma, ca o agenție de presă care nu era controlată de guvern sau de grupuri private. Moștenitoare a agenției istorice (și fasciste) Stefani, astăzi este a cincea din lume

* În urmă cu 71 de ani (1951) a apărut prima revistă a românilor din Ungaria – „Libertatea noastră”, numită ulterior „Foaia românească”

* Se împlinesc 60 de ani de când rămășițele Papirusului Derveni, cel mai vechi manuscris din Europa care a „supraviețuit”, datând din 340 î.Hr., au fost găsite semi-arse la 15 ianuarie 1962, în necropola probabil din vechea localitate Lete, excavată în apropierea localității Derveni, din Macedonia, la aproximativ 10 km de Salonic (Grecia). Părți din papirus sunt păstrate acum în Muzeul Arheologic din Salonic. Papirusul conține un tratat de natură religioasă, filosofică și rituală, în principal sub forma unui comentariu la un imn orfic

* Acum 51 de ani (1971) avea loc deschiderea și punerea în funcțiune a complexului hidroenergetic de la Aswan (Egipt), cu participarea președintelui Anwar Al-Sadat (1918 – 1981), care a tăiat panglica în arcada albastră de pe creasta barajului și a președintelui prezidiului sovietului suprem al URSS, N.V. Podgorny. Barajul Aswan este cel mai mare baraj din Egipt. Acesta este situat lângă orașul Aswan, în apropierea primei cataracte a fluviului Nil. Barajul constă în 2 baraje diferite: un baraj vechi, terminat în 1902, situat în partea inferioară, și un baraj nou, situat în partea superioară, construit cu ajutorul sovieticilor în anii ’60 și terminat în 1970. Barajul alimentează 12 turbine, fiecare având o capacitate de 175 MW, puterea totală a energiei produse fiind de 2,1 GW

* Acum 32 de ani (1990) decizia civilă nr. 4/15.I.1990 a Tribunalului Municipiului Bucureşti consfinţea reluarea activităţii oficiale a Partidului Naţional Liberal (PNL), hotărâtă, în decembrie 1989, de un Comitet de iniţiativă compus din vechi membri ai partidului. PNL este cel mai vechi partid din România, conturat ca formaţiune politică încă din 1864 şi fondat în mai 1875, având printre fruntaşii săi pe Dumitru şi Ion C. Brătianu, C. A. Rosetti şi fraţii Golescu. După instaurarea dictaturii comuniste şi proclamarea Republicii, la 30.XII.1947, PNL a fost nevoit să-şi întrerupă oficial activitatea politică, pe care şi-a continuat-o, însă, în închisorile şi lagărele de muncă în care au fost trimişi zeci de mii dintre membrii săi

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Culturii Naţionale”, marcată începând din anul 2011; potrivit iniţiatorilor, membrii Academiei Române, alegerea datei are legătură cu naşterea lui Mihai Eminescu, în care „românii văd un poet reprezentativ pentru spiritualitatea şi forţa lor de creaţie”; propunerea legislativă (adoptată de Senat la 6 septembrie 2010 şi de Camera Deputaţilor la 16 noiembrie) mai prevede că autorităţile centrale şi locale vor sprijini material şi financiar manifestările şi acţiunile cultural-artistice dedicate acestei sărbători, iar TVR şi Radioul public vor realiza programe speciale

 

– 1568: A murit (la Bratislava) Nicolaus Olahus, istoric şi umanist român de renume european din Transilvania (n. 1493). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a morţii 14 ianuarie 1568, iar altele, data de 17 ianuarie 1568

 

– 1850: S-a născut poetul naţional, prozatorul, dramaturgul, ziaristul şi gânditorul Mihai Eminescu (nume la naștere: Mihail Eminovici); supranumit „luceafărul poeziei româneşti”; membru post-mortem al Academiei Române (1948) (m. 1889)

 

– 1877: S-a născut actorul şi regizorul Constantin Radovici (m. 1916) – 145 de ani

 

– 1880: S-a născut agrochimistul Haralambie Vasiliu; în urma strădaniilor sale, în 1933 a luat fiinţă Facultatea de Ştiinţe Agricole a Universităţii din Iaşi, al cărei prim decan a fost; este cel care a descris pentru prima dată structura spiralată a substanţelor proteice (1936-1940), fapt atestat mult mai târziu de Linus Pauling şi R. Corey (1948-1953); membru post-mortem al Academiei Române (1990) (m. 1953)

 

 

– 1922: A murit Nicolae Filip, medic veterinar şi agronom; fondatorul ştiinţei zootehnice româneşti; conducător al primului institut zootehnic din România (n. 1864) – 100 de ani

 

– 1934: S-a născut operatorul şi regizorul Boris Ciobanu (documentare de artă şi film de ficţiune)

 

– 1937: S-a născut istoricul și criticul literar Valeriu Cristea (m. 1999) – 85 de ani

 

– 1937: A murit romancierul, nuvelistul şi eseistul Anton Holban (n. 1902) – 85 de ani

 

– 1940: S-a născut geologul și profesorul Nicolae A. Anastasiu; studii în domeniul sedimentologiei şi petrografiei rocilor sedimentare; cercetări aplicative în domeniul resurselor minerale şi petrolului din Carpaţii Orientali şi Meridionali, din Munţii Apuseni şi Dobrogea; membru titular al Academiei Române din 2016

 

– 1944: S-a născut pictorul Viorel Toma

 

– 1951: S-a născut Mihaela Anghelescu Irimia, filolog și profesor

 

– 1960: S-a născut Adrian Bărar, chitarist, compozitor textier și producător muzical; fondatorul trupei rock „Cargo”  (m. 2021)

 

– 1974: A murit poetul Ovid Caledoniu (n. 1914)

 

– 1980: A murit Constantin Motăş, zoolog, biolog, ecolog; ca profesor la Facultatea de Agronomie din Iaşi, a ţinut primul curs de hidrobiologie şi piscicultură din România; împreună cu S. Karaman şi P. C. Chapuis, a pus bazele unei noi discipline – freatobiologia, ştiinţa care studiază organismele din apele freatice; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1891)

 

– 1990: A murit compozitorul, muzicologul şi pedagogul Zeno Vancea (n. 1900)

 

– 1999: A murit George Şerban, scriitor, ziarist și om politic; a iniţiat Proclamaţia de la Timişoara (11 martie 1990); membru fondator al Alianţei Civice, vicepreşedinte şi preşedinte al Societăţii Timişoara (1990-1994), deputat PNŢCD (n. 1954)

 

– 2000: A murit Dan Smântânescu, scriitor, istoric şi critic literar; secretar particular al istoricului Nicolae Iorga în perioada 1931-1940 (n. 1909)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Abu Dhabi/Riad/Cairo: Președintele Coreei de Sud, Moon Jae-in, va vizita trei țări din Orientul Mijlociu, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită și Egipt (15 – 22 ian.)

 

 

 

– Bogatynia, Polonia: Manifestație la apelul activiștilor de mediu împotriva minei de cărbune Turow

 

– Washington: Intrarea în vigoare a obligației de vaccinare împotriva Covid-19 pentru accesul la teatre, restaurante, baruri

 

– Luxemburg: Intră în vigoare paşaportul sanitar pentru unele categorii de angajaţi

 

– Florence, Arizona, SUA: Fostul președinte Donald Trump participă la un miting

 

– Franța: Termen limită pentru cea de-a treia doză de vaccin împotriva Covid-19, ce va permite majorității adulților să-și păstreze permisul de sănătate

 

– Islanda: Intră în vigoare noi măsuri sanitare pentru a lupta împotriva COVID-19

 

– Beijing: Conferinţă de presă organizată de celula de criză a Consiliului de Stat, pe tema COVID-19

 

– Franţa: Sunt anunţate manifestaţii împotriva paşaportului sanitar/vaccinal

 

– Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite: Adunarea generală a Agenţiei Internaţionale pentru Energii Regenerabile (15 – 16 ian.)

 

– Quito, Ecuator: Congresul Societăţii Internaţionale de Primatologie

 

– Gangasagar, India: Festivalul religios Gangasagar Mela

 

– Altenmarkt, Austria: Cupa Mondială de schi alpin feminin, etapa Altenmarkt (15 – 16 ian.)

 

– Camerun: Cupa Africii pe Naţiuni la fotbal (9 ianuarie-6 februarie):

  • Grupa D: Nigeria – Sudan – ora 18:00
  • Guineea-Bissau – Egipt – ora 21:00

 

– Sunt programate curse în Cupa Mondială de schi alpin:

  • coborâre masculină la Wengen (Elveţia)
  • coborâre feminină la Altenmarkt (Austria)

 

– Proba masculin de ştafetă de la Ruhpolding (Germania), din Cupa Mondială de biatlon

 

– Se desfăşoară meciuri în ligile profesioniste nord-americane baschet (NBA) şi hochei pe gheaţă (NHL)

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1622: S-a născut dramaturgul francez Molière (pseudonimul lui Jean-Baptiste Poquelin) (m. 1673) – 400 de ani

 

– 1763, 15/16: S-a născut actorul francez François-Joseph Talma; a debutat, în anul 1787, la Comedia Franceză, iar după Revoluţia franceză a condus această prestigioasă instituţie teatrală (m. 1826)

 

– 1775: A murit Giovanni Battista Sammartini, compozitor, organist şi dirijor italian (n. 1700)

 

– 1791: S-a născut Franz Grillparzer, autor dramatic austriac (m. 1872)

 

– 1809: S-a născut Pierre-Joseph Proudhon, om politic, economist, sociolog şi filosof francez, fondatorul filosofiei Mutualismului; a fost prima persoană din lume care s-a autodeclarat anarhist (m. 1865)

 

– 1812: S-a născut Peter Christen Asbjørnsen, scriitor și savant norvegian; scrierile și studiile sale folcloristice au avut un rol important în evoluția limbii literare norvegiene, în variantele sale: Bokmål și Nynorsk (m. 1885) – 210 ani

 

– 1815: S-a născut astronomul și chimistul britanic Warren de la Rue, pionier al fotografiei astronomice (m. 1889)

 

 

– 1879: S-a născut Mazo de la Roche, scriitoare canadiană de limbă engleză (m. 1961)

 

– 1891, 15/27: S-a născut scriitorul şi ziaristul rus Ilya Ehrenburg (m. 1967)

 

– 1908: S-a născut fizicianul american de origine maghiară Edward Teller; lucrări de fizică nucleară, fizică moleculară şi mecanică cuantică; a participat la realizarea primei reacţii nucleare (1941) şi a condus lucrările pentru realizarea primei bombe cu hidrogen (m. 2003)

 

– 1918: S-a născut Gamal Abdel Nasser, ofiţer şi om politic egiptean; a condus lovitura de stat care a l-a detronat pe regele Faruk I (1952); preşedinte al Egiptului între anii 1954 şi 1970 (m. 1970)

 

– 1921: S-a născut actorul britanic de film Frank Thornton (m. 2013)

 

– 1924: S-a născut filosoful, psihanalistul şi scriitorul francez Jean-Bertrand Lefèvre-Pontalis (m. 2013)

 

– 1926: S-a născut Maria Schell, actriţă austriaco-elveţiană de film (m. 2005)

 

– 1926: A murit compozitorul şi pianistul italian Enrico Toselli (n. 1883)

 

– 1928: S-a născut regizorul francez René Vautier; recunoscut pentru numeroasele filme în care a tratat tema colonialismului şi războiul din Algeria (m. 2015)

 

– 1929: S-a născut Martin Luther King, pastor şi publicist afro-american; lider al mişcării populaţiei de culoare din SUA pentru recunoaşterea pe cale paşnică a drepturilor civile ale afro-americanilor; Premiul Nobel pentru pace pe 1964 (m. 1968, asasinat). NOTĂ: Ziua sa de naştere este marcată în SUA ca sărbătoare naţională în cea de-a treia zi de luni din ianuarie

 

– 1936: S-a născut Saul Landau, cineast şi jurnalist american; specializat în filme documentare, cunoscut pentru peliculele sale despre Cuba şi despre testele cu bombe atomice (m. 2013)

 

– 1955: A murit pictorul suprarealist francez Yves Tanguy; stabilit în SUA, din 1942 (n. 1900)

 

– 1994: A murit pianistul francez de origine maghiară Georges (György) Cziffra (n. 1921)

 

– 1994: A murit Harry Nilsson (Harry Edward Nilsson III), interpret, compozitor şi instrumentist american de muzică rock şi pop (n. 1941)

 

– 1997: A murit biologul american de origine engleză Kenneth Thimann; importante cercetări privind creşterea şi respiraţia plantelor; considerat pionier al fiziologiei plantelor; membru de onoare străin al Academiei Române (1965) (n. 1904) – 25 de ani

 

– 2005: A murit Ruth Warrick, actriţă de film americană (n. 1916)

 

– 2005: A murit soprana spaniolă Victoria de Los Angeles (n. 1923)

 

– 2009: A murit teologul şi istoricul francez Olivier Clément, mare mărturisitor, în Occident, al credinţei creştine, în general, şi al credinţei creştine ortodoxe, în special, într-un timp secularizat şi confruntat cu numeroase ideologii atee şi nihiliste; împreună cu alţi teologi ortodocşi din generaţia sa, precum Vladimir Lossky (1903-1958), Nicolai Afanasiev (1893-1966) sau Paul Evdokimov (1901-1970), a devenit unul din pionierii „renaşterii teologice” ortodoxe din secolul al XX-lea (n. 1921)

 

– 2011: A murit fostul fotbalist internaţional englez Nat Lofthouse; după ce a disputat 452 de meciuri pentru Bolton (255 goluri), el s-a retras în 1960 şi a ocupat mai multe funcţii în cadrul clubului, fiind şi antrenor în două rânduri: 1968-1970, 1971 (n. 1925)

 

– 2011: A murit actriţa Susannah York, una dintre cele mai cunoscute vedete britanice de la Hollywod în anii 1960 şi 1970; a fost nominalizată la Oscar în 1969 pentru rolul din „They Shoot Horses, Don’t They?”, peliculă pentru care a obţinut un premiu BAFTA; în 1972 a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă la Festivalul de Film de la Cannes (n. 1939)

 

– 2012: A murit Carlo Fruttero, scriitor, jurnalist, traducător şi editor italian (n. 1926) – 10 ani

 

– 2013: A murit jurnalistul american Daniel Edelman, fondatorul (1957) şi preşedintele uneia dintre cele mai renumite şi influente companii internaţionale în domeniul relaţiilor publice (PR) din lume, agenţie care îi poartă numele; Edelman a avut o contribuţie importantă la profesionalizarea industriei de comunicare (numeroase dintre tehnicile specifice dezvoltate de el sunt valabile şi în zilele noastre); a colaborat, de-a lungul timpului, cu multe companii care au devenit branduri celebre; de asemenea, a fost unul dintre pionierii reclamelor cu celebrităţi (n. 1920)

 

– 2013: A murit filosoful, scriitorul, editorul şi psihanalistul francez, Jean-Bertrand Pontalis (n. 1924)

 

– 2013: A murit regizorul, scenaristul şi actorul japonez Nagisa Oshima, considerat unul din maeştrii cinematografului japonez, din noul val din anii ’60 ai secolului XX (n. 1932)

 

– 2016: A murit actorul american Dan Haggerty (n. 1941)

 

– 2018: A murit Edwin (Reuben) Hawkins, cântăreţ american de gospel, pianist, compozitor și aranjor; considerat unul dintre fondatorii muzicii gospel moderne (n. 1943)

 

– 2018: A murit cântăreața și compozitoarea irlandeză Dolores (Mary Eileen) O’Riordan, solista trupei „The Cranberries” (n. 1971)

 

– 2019: A murit Carol (Elaine) Channing, actriță, cântăreață și dansatoare americană (n. 1921)