KAUNAS – Lituania

După capitala Vilnius, care a deţinut acest titlu în 2009, a venit rândul oraşului lituanian Kaunas, care deține prima piaţă invizibilă din lume şi celebrul Muzeu al Diavolului, să devină Capitală Europeană a Culturii în 2022. Hub-ul Art Deco, situat în inima Lituaniei, inspiră zeci de artişti locali şi străini să portretizeze modernismul interbelic sub forme noi şi neaşteptate, iar vizitatorii sunt atraşi tot mai mult de arhitectura din perioada interbelică – aproximativ 6.000 de construcţii moderniste, dintre care 44 au obţinut marca de Patrimoniu European. În 2015, Kaunas a fost primul oraş din Europa Centrală şi de Est desemnat Oraș al Designului de către UNESCO. Kaunas este reședința districtului cu același nume, fiind al doilea cel mai mare oraș ca mărime și ca număr de locuitori din Lituania, după Vilnius, dar și un important centru al vieții economice, academice și culturale lituaniene. Numele orașului provine cel mai probabil de la un prenume, originea sa rămânând, încă, incertă. Înainte ca Lituania sa își recapete independența, orașul era cunoscut fie sub numele său originar slav, Kovno, sau sub denumirile Kowno (poloneză) sau Kowna (belarusă). O legendă veche susține că orașul a fost înființat de romani în vremuri străvechi. Se presupune că acești romani erau conduși de un patrician pe nume Palemon, care avea trei fii: Barcus, Kunas (de unde și numele orașului) și Sperus. Astăzi, până și o planetă minoră, 73059 Kaunas, descoperită de astronomii lituanieni, Kazimieras Černis și Justas Zdanavičius, în 2002, poartă numele orașului Kaunas.


Scurtă istorie a orașului 

Fondat ca fortăreață în anul 1030, Kaunas a devenit oraș în 1317 și a primit carta de autoguvernare în 1408. A fost atacat frecvent de cavalerii teutoni și și-a schimbat conducerea de mai multe ori, înainte de înfrângerea cavalerilor în 1410. După aceea, comerțul său a crescut, iar orașul a înflorit. Kaunas este menționat pentru prima dată în sursele scrise în 1361, când a fost construit Castelul Kaunas. În 1795 a trecut în componența Rusiei, prin a treia împărțire a Poloniei (cu care Lituania fuzionase în 1569) și a fost devastat de avansul lui Napoleon în 1812. Orașul și-a revenit, în 1842 devenind un centru provincial. Mai târziu, odată cu apariția căilor ferate în secolul al XIX-lea, comerțul orașului a crescut și industriile au început să se dezvolte. Din 1920 până în 1940, Kaunas a fost capitala Lituaniei independente. Anexat de URSS în 1940, Kaunas a suferit pagube importante în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a pierdut mulți cetățeni prin deportare înainte și după război. Sub dominația sovietică, Kaunas avea o proporție mare de etnici lituanieni (mai mult de 80% la sfârșitul secolului al XX-lea, comparativ cu aproximativ 40% în Vilnius și 60% în Klaipėda) și a rămas un centru al „sentimentului național lituanian”. După ce Vilnius a fost ocupat de bolșevici în 1919, Guvernul Republicii Lituania și-a stabilit baza principală la Kaunas. Mai târziu, când capitala Vilnius a fost anexată de Polonia, Kaunas a devenit capitala temporară a Lituaniei, funcție pe care a deținut-o până la 28 octombrie 1939, când armata Roșie a predat orașul Vilnius Lituaniei. La 14 iunie 1940, chiar înainte de miezul nopții, a avut loc la Kaunas ultima ședință a guvernului lituanian. Adunarea Constituantă a Lituaniei s-a întâlnit prima dată la Kaunas la 15 mai 1920. A adoptat câteva legi importante, în special privind reforma funciară, cu privire la moneda națională și a adoptat o nouă constituție. În timpul perioadei interbelice, Kaunas a fost poreclit „Micul Paris”, datorită bogatei sale vieți culturale și academice, modă, arhitectură Art Deco, clădiri în stil național lituanian, precum și mobilier popular sau design interior. Între cele două războaie mondiale industria a prosperat în Kaunas, fiind atunci cel mai mare oraș din Lituania. După Al Doilea Război Mondial, Kaunas a devenit principalul oraș industrial al Lituaniei – a produs aproximativ un sfert din producția industrială a Lituaniei. În 1972 a fost scena revoltelor naționaliste în urma înmormântării unui student care se incendiase ca expresie a protestului împotriva regimului sovietic. În ciuda istoriei destul de zbuciumate, multe clădiri istorice au supraviețuit, inclusiv ruinele castelului de la confluența râurilor. Lângă castel se află străzi și alei înguste și șerpuitoare ale orașului vechi, în care se găsesc Biserica Vytautas (construită în 1400), Biserica Sfânta Treime (1634) și Biserica Iezuiților (1666). Funicularele și scările leagă orașul vechi de părțile mai „înalte” și mai noi din Kaunas. Orașul modern este un important centru industrial, producând piese metalice, mașini-unelte, radiouri, mobilier și textile din lână și mătase. Aici converg liniile de transport rutier, feroviar și maritim. Energia este furnizată de o centrală hidroelectrică de pe Neman.

Cele mai frumoase atracții și obiective turistice din Kaunas

Kaunas este un centru educațional și cultural foarte important, cu institute politehnice, medicale, agricole, veterinare și de cultură, precum și teatre sau muzee. Orașul Kaunas este un adevărat centru al culturii. Centrul vechi din Kaunas este situat la confluența râurilor Nemunas și Neris, unde se află monumente arhitecturale vechi și alte clădiri istorice. Situat la est de centrul vechi este partea nouă a orașului, care a început să se dezvolte în 1847 și și-a luat numele când a devenit o parte distinctă a orașului. Kaunas se remarcă prin viața culturală diversă. Orchestra Simfonică Kaunas este locul principal pentru concertele de muzică clasică. Există și un vechi circ de tradiție în Kaunas. La începutul secolului al XIX-lea a existat un circ static în parcul Vytautas din Kaunas. Singura organizație de circ profesionistă din Lituania – Circul Baltic a fost fondată în Kaunas în 1995. Teatrele Kaunas au jucat un rol important în societatea lituaniană, astfel că există cel puțin șapte teatre profesioniste.

Artisticul și arhitecturalul Kaunas este locul ideal unde vă puteți bucura de o vacanță perfectă într-o destinație europeană. Orașul a câștigat premiul pentru Capitala Culturală Europeană, ducând la schimbări extraordinare ale orașului. Îmbunătățirile sunt menite să orienteze și să facă orașul mai atrăgător, precum și să adauge mai multe obiective turistice și o infrastructură mai bună. Kaunas se află la o sută de kilometri de capitala Vilnius, iar orașul are atât de multe de oferit, încât o singură zi nu va fi niciodată de-ajuns. Kaunas este unul dintre cele mai impresionante locuri care poate fi explorat de turiști, această bijuterie ascunsă având o multitudine de obiective și atracții. Puteți vizita numeroase clădiri uimitoare, inclusiv biserici cu o arhitectură grandioasă, orașul vechi și parcuri minunate. Kaunas este o destinație turistică populară pe care ar trebui să o adăugați neapărat pe lista de călătorii în Europa de Est, mai ales datorită celor peste treizeci de muzee, care prezintă numeroase colecții, cum ar fi antichități, artă și alte obiecte notabile de la artiști de pe tot globul, dar și localnici.

* Orașul vechi din Kaunas este unul dintre cele mai magnifice locuri pe care le puteți vizita în timpul călătoriei. Străzile întortocheate sunt mărginite de cele mai uimitoare case colorate, cu arhitectură unică, ce îmbrățișează tehnicile antice de construcție folosite în timpul războiului. Cea mai mare parte a clădirilor din centrul vechi al orașului datează din secolele al XV-lea și al XVI-lea și sunt cele mai indicate locuri de unde puteți afla istoria orașului și vă puteți bucura de designul arhitectural. Strada principală este cea mai veche din oraș și face parte din orașul antic Vilnius, iar astăzi are numeroase restaurante, magazine, cafenele și baruri.

* Castelul Kaunas este cel mai emblematic și memorabil loc pe care îl puteți vizita în timpul călătoriei în Kaunas. Structura sa impunătoare este situată la joncțiunea râurilor Neris și Nemunas. Castelul a fost construit în secolul al XIV-lea și este doar unul dintre uimitoarele castele cu care se mândrește Lituania. Cu siguranță, vizitarea castelului vă va oferi o perspectivă inedită asupra drumului anevoios pe care l-au parcurs orașul și țara de la conducătorii antici până în vremurile moderne. Acest castel medieval a fost construit în secolul al XIV-lea și este unul dintre primele castele de cărămidă din Lituania. Era unic pentru faptul că avea două ziduri de apărare pentru a proteja locul de revoltele cruciaților. Cu toate acestea, nu se știe sigur cine a comandat construcția. În secolul al XVI-lea, castelul Kaunas a devenit închisoare și se presupune că sufletele prizonierilor încă bântuie acest castel noaptea. Așa că, aveți grijă dacă îl vizitați după lăsarea serii! Are un mic muzeu și o galerie de artă în interior unde puteți afla mai multe despre Kaunas în epoca medievală. În timp ce vă aflați aici, ar fi bine să decoperiți și sculptura „Soldatul Libertății” și Parcul Santaka, care este supranumit „Inima orașului Kaunas”. Acest parc are multe atracții, inclusiv un monument de sacrificiu păgân și o mănăstire Bernardine. În anii interbelici, când Vilnius a fost preluat de Polonia, Kaunas a devenit capitala temporară a țării. Așadar, această clădire imperială rusă care se afla în orașul vechi și-a schimbat fața și a devenit biroul oficial al președintelui. A rămas așa până când Lituania și-a pierdut independența în 1940 și „ultima întâlnire a guvernului” a avut loc aici înainte de iminenta stăpânire sovietică. În 1989, proprietatea a fost transferată la Muzeul Marelui Război Vytautas. Astăzi, palatul acționează ca o filială a Muzeului Național de Artă MK Čiurlionis. În afara palatului se află o mică grădină, cu câteva statui ale președintelui în perioada interbelică și fotografii ale orașului din acea perioadă.

* Casa Sugihara este o fostă reședință a unui ambasador japonez și este situată la câțiva kilometri în afara centrului orașului. Muzeul explorează munca diferiților autori și artiști de pe tot globul, precum și a localnicilor. Chiune Sugihara a fost un diplomat japonez care elibera „ilegal” vize pentru cetățenii polonezi care scăpau din Germania nazistă în 1939. Lipsit de opțiuni, Sugihara, cu ajutorul consulatului olandez, a salvat viețile a peste 10.000 de oameni în timpul ocupațiilor nazistă și rusă. Acest muzeu a devenit un loc popular datorită „stupului” de activități pe care le-a experimentat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când oamenii fugeau din Germania nazistă și Rusia. Ambasadorul a ajutat oamenii să treacă dintr-un mediu vulnerabil într-un loc mai sigur, existând diferite povești și descrieri despre ceea ce a promovat ambasadorul pe care merită să le aflați.

* Muzeul de Medicină și Farmacie din Lituania este unul dintre cele mai frumoase locuri pe care ar trebui să îl vizitați, în centrul orașului vechi. Unii oameni tind să presupună că este un obiectiv cel puțin plictisitor, atunci când aud de medicamente și farmacie, însă muzeul deține mult mai mult de-atât. Există artefacte și date despre medicină și istoria acesteia, despre dezvoltarea medicinei, dar și despre produsele farmaceutice din întreaga țară.

* Mănăstirea Pažaislis este unul dintre acele locuri minunate pe care nu le puteți rata în Kaunas, și asta pentru că este cea mai mare mănăstire din Lituania și are o istorie foarte bogată. Mănăstirea este construită în stil baroc italian și are o biserică folosită de călugări în secolele trecute. Biserica are o dispunere hexagonală și o fantastică fațadă concavă. Această mănăstire datează de peste trei sute de ani, dar niciodată prea „bătrână” pentru a fi vizitată. Celebra mănăstire Pažaislis este cel mai mare complex mănăstiresc din Lituania și a fost fondată inițial în 1662. Este, de asemenea, unul dintre cele mai bune exemple de arhitectură barocă italiană din țară. A fost construită inițial ca biserică romano-catolică și a fost preluată de ruși și „convertită” la ortodoxism în 1832. După Primul Război Mondial, în 1920, surorile mănăstirii lituaniene Sf. Cazimir au restaurat-o într-un templu romano-catolic. Știați că miniseria HBO „Catherine the Great”, cu Helen Mirren în rolul principal, a fost filmată în Mănăstirea Pažaislis din Kaunas?!

* Parcul și Muzeul Memorial Ninth Forth reprezintă un obiectiv care deține un loc special în inimile lituanienilor. Este un cadru semnificativ în care țara comemorează oamenii care au murit din cauza genocidului. Fortul a fost construit în anul 1913, și a jucat un rol marcant în cel de-al Doilea Război Mondial. De atunci, țara folosește parcul memorial pentru a aminti oamenilor de victoria și de modul în care Lituania a depășit un trecut întunecat până la un prezent glorios. Deși este puțin mai departe de orașul principal, Ninth Fort este acel obiectiv pe care orice turist ar trebui să îl viziteze. Spune o poveste întunecată, despre Imperiul Rus și lituanienii care au fost torturați în lagărele de muncă forțată. Este, de asemenea, locul masacrului a 50.000 de cetățeni evrei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Muzeul este împărțit în două secțiuni. Prima trece prin istoria fortului și a rolului jucat în ocuparea Lituaniei de către ruși, sovietici și naziști. Apoi, cea mai grea parte este plimbarea prin al nouălea fort al Kaunas. Chiar vă va da fiori și vă va fi destul de greu să acceptați tragediile care au avut loc în interiorul zidurilor fortului. Deși este dureros, este necesar să învățăm despre aceste atrocități pentru a nu se repeta.

* Casa lui Perkunas se mai numește „Casa Tunetului” și este una dintre cele mai spectaculoase clădiri arhaice gotice din Kaunas. Clădirea a fost construită în secolul al XV-lea și este încă în picioare. Arhitectura este bogată și este un simbol al Ligii Hanseatice (considerată prima corporaţie din lume). Numele provine de la un zeu păgân lituanian, iar arhitectura sa gotică nu trebuie trecută cu vederea odată ajunși în Kaunas. Dacă sunteți un fan al lui Harry Potter și al școlii Hogwarts, se impune să faceți o vizită la Casa Perkunas de pe Aleksoto gatve. Desigur, nu a fost folosit în filme, dar vă va aminti cu siguranță de Hogwarts! Casa poartă numele lui Perkunas, zeul păgân al tunetului. Există o legendă în ceea ce privește denumirea clădirii – aceea că, atunci când demolau un zid, au găsit o statuie a lui Perkunas în timpul renovărilor. Statuia de alamă a căzut de pe perete pe pământ și au decis să redenumească întreaga clădirea după numele acestuia.

* Catedrala din Kaunas este un nou prilej de a afla mai multe despre istoria țării, precum și despre oameni. Bazilica din Kaunas este cea mai mare structură gotică din țară, construită în secolul al XIV-lea, suferind pe parcurs numeroase modificări de îmbunătățire. Cu toate acestea, bazilica își păstrează caracteristicile originale, încorporând în același timp renașterea, clasicismul și caracteristicile luxoase.

* Muzeul Diavolului se numără printre puținele obiective din Europa unde veți vedea unele dintre cele mai interesante și, totodată, întunecate lucruri pe care le-ați întâlnit vreodată. Întregul muzeu este dedicat lui Lucifer și a început ca o neînsemnată colecție pentru un artist privat, înainte de a evolua într-un muzeu al „Prințului întunericului”. Acesta este singurul muzeu din lume dedicat diavolului, iar sortimentul de obiecte din acest muzeu, peste 3.000 de artefacte, este realizat din hârtie, lemn și sticlă și are o colecție impresionantă de jucării. Dacă doriți să explorați ceva cu adevărat neconvențional, atunci acesta este locul ideal de vizitat. Colecțiile sunt atribuite în principal lui Antanas Žmuidzinavičius (1876–1966), care a fost un renumit pictor și profesor lituanian. Ca parte a muzeului, puteți vedea picturile sale și o reconstrucție a atelierului său. Muzeul se întinde pe câteva etaje și are expoziții interesante din întreaga lume. Va fi fascinant să aflați despre legendele și superstițiile pe care diferite țări le au despre Diavol.

* Kaunas este una dintre cele mai bune destinații unde vă puteți bucura de uimitoarea artă stradală. Pe străzile din Kaunas există artă din toate părțile țării, și veți descoperi persoane creative care își expun arta la fiecare colț de stradă, de unde puteți cumpăra suveniruri originale. Kaunas are o aproape o cultură a artei stradale și chiar și propriul festival de artă stradală. Dar, dacă aveți timp limitat și doriți doar să vă faceți o impresie, treceți pe la Kiemo Galerija sau pe la Court Yard Gallery. Acest Street Art Yard sfidează cu adevărat conceptul de galerie tradițională sau realitatea în sine! Nu numai că are lucrări de artă ciudate, colorate și care provoacă sentimente diverse, dar are și exponate în care vă puteți implica. De când era ilegală în epoca sovietică, Kaunas a vorbit cu vocea lui unică prin arta stradală. Acum, însă, Festivalul de artă stradală NYKOKA a pus stăpânire pe oraș! Aproape că puteți găsi artă stradală captivantă în fiecare colț al orașului Kaunas, ceea ce face din el un loc unic. Kaunas a legalizat multe dintre aceste piese și sărbătorește artiștii stradali din oraș. Unele piese sunt atât de prețuite, încât oamenii refuză să fie date jos! De la elefanți roz, inorogi, prințese pe cai, bătrâni care fumează pipă, până la urși polari și pisici – veți găsi lucrări de artă absolut nebănuite.

* Dacă ați fost în Vilnius, ați experimentat deja faptul că bisericile par să se găsească la fiecare colț de stradă. Deși Kaunas nu are atât de multe biserici, cele pe care le are sunt incredibile! Dacă vă începeți călătoria în orașul vechi Kaunas, trebuie să vizitați această clădire superbă din partea de sus a Libertăţii Avenue,  Biserica Sf. Arhanghel Mihail, construită în 1891 în stil neobizantin ca Biserică Ortodoxă. A fost construită inițial de Imperiul Rus pentru a fi folosită de Garnizoana Cetății Kaunas. În timpul Uniunii Sovietice, această biserică a fost transformată într-o galerie de artă și, după independența Lituaniei, a devenit Biserică romano-catolică. Localnicii îi spun Soboras. Este cu adevărat frumoasă și liniștitoare în interior.

* Muzeul Marelui Război Vytautas este o clădire Art Deco înființată inițial în 1921, care a fost mutată într-un sapțiu mai mare pentru aniversarea a 500 de ani de la Vytautas cel Mare în 1930, de unde și numele. Este un muzeu imens care are exponate ce acoperă istoria Lituaniei din timpurile preistorice până în prezent. Istoria Lituaniei este o poveste nesfârșită despre ocupație, război și control, așa că puteți găsi și câteva expoziții despre numeroasele bătălii ale țării.

* Știați că orașul Kaunas găzduiește primul funicular din Lituania, construit în 1931 pentru pelerinii care nu puteau merge la Biserica Învierii lui Hristos de pe deal?! Odată ajunși în vârf, priveliștile din vârful Dealului Žaliakalnis sau „Dealul Verde” sunt spectaculoase. De aici puteți vizita Biserica Resurecției din Kaunas. Dacă nu vă va fi de-ajuns, ar trebui să aflați că există de fapt două funiculare în oraș. Funicularul Aleksotas a fost deschis în 1935 și ține de la Podul Mare Vytautas până la dealul Aleksotas. Panorama de aici oferă niște priveliști spectaculoase asupra orașului vechi.

* Odată ce ajungeți în vârful dealului Žaliakalnis de pe Funicular, trebuie să vă îndreptați spre Biserica Învierii. Sau, dacă aveți condiție fizică, puteți urca până aici pe calea tradițională, adică pe niște scări abrupte. Această biserică romano-catolică este cea mai mare bazilică din Țările Baltice. Pe lângă arhitectura sa, biserica are o poveste plină de savoare. Construcția a început în 1934 și a fost declarată o capodoperă a arhitecturii moderne. Din păcate, în epoca sovietică a fost confiscată de guvern. Stalin a decretat că va fi folosită ca fabrică, iar crucifixul și orice părți religioase ale acestei clădiri au fost dărâmate. A fost folosită apoi ca fabrică de radiouri până la independența Lituaniei. Odată ce a avut loc „trezirea”, s-a întors la statutul de biserică. Au fost aduse fonduri pentru a o  readuce la gloria sa originală și a fost apoi sfințită în 2004.

* Muzeul Național de Artă MK Čiurlionis este o altă clădire funcționalistă, ca arhitectură, această galerie de artă fiind fondată în 1921 și una dintre cele mai vechi din Lituania. Se află chiar în spatele Muzeului Marele Război Vytautas și vizavi de Muzeul Diavolului. MK înseamnă Mikalojus Konstantinas Čiurlionis, care este un celebru artist, scriitor și compozitor lituanian. Așadar, muzeul constă în principal în prezentarea lucrărilor sale. Dar, găzduiește peste 355.000 de articole de la artiști din întreaga lume. Pe lângă faptul că evidențiază MK, are și expoziții internaționale de artă, ateliere, concerte, prelegeri și activități pentru copii.

* În timp ce rătăciți prin orașul vechi, s-ar putea să dați peste Biserica Sf. Gertrude. Poate fi descoperită printr-o poartă de pe Laisves aleja. Este una dintre cele mai vechi biserici gotice din cărămidă din Europa. Data exactă a bisericii este necunoscută, dar istoricii cred că a fost construită la începutul secolului al XV-lea și a fost decretată de Marele Duce al Lituaniei Alexandru să fie biserica parohială din Kaunas. Mulți oameni vizitează străvechiul crucifix, unul dintre cele mai valoroase monumente din oraș. Este puțin mai greu de găsit, dar odată găsit, este spectaculos!

* Aproape de râul Neman se află incredibila Biserică Vytautas, Marea Adormire, care este cea mai veche biserică din Kaunas. A fost construită de Vytautas cel Mare în 1400, pentru călugării franciscani și comercianți străini. Vytautas era atât de convins că Preacurata Maica Maria i-a salvat viața în bătălia râului Vorskla, încât a promis că îi va construi o biserică pe malul râului. Așadar, el însuși a finanțat construcția. Deoarece era atât de aproape de râu, a fost un doc în care comercianții puteau naviga și accesa biserica. Din păcate, datorită faptului că este atât de aproape de râu, a suferit de-a lungul timpului inundații majore. De asemenea, a fost arsă de trupele franceze, închisă de ruși, a servit drept bancă militară, depozit și, în cele din urmă, din nou biserică romano-catolică.

* „Laisvė” în lituaniană înseamnă „libertate” și veți auzi adesea mulți localnici spunând „ne întâlnim pe Libertate”. În timpul ocupației din Lituania, locuitorii din Kaunas și-au pierdut libertatea de a vorbi, de a acționa liber, de a trăi în unele cazuri, iar această stradă, a Libertății, a fost cândva bulevardul țarului Nicolae sau „bulevardul lui Stalin”. Așadar, odată ce Lituania și-a dobândit independența, a fost numit pe bună dreptate Libertatea. De-a lungul său, puteți găsi Biserica Sf. Mihail și instalații luminoase precum cea în onoarea lui Jan Zwartendijk numită „Vize for Life”. El a ajutat mulți evrei să fugă din țară, asigurându-le vizele și pașapoartele. De fapt, fiecare lumină din instalație reprezintă un pașaport al unei familii de evrei pe care a salvat-o. Pe lângă instalații, există o mulțime de magazine și restaurante de-a lungul acestei străzi. Deci, dacă doriți să faceți cumpărături sau să vă alegeți cu câteva suveniruri absolut uimitoare, atunci Laisvės Alėja (sau Bulevardul Libertății) este o alegere excelentă!


Programul „Capitală Europeană a Culturii” (CEaC) – date generale

Începută în 1985, la inițiativa ministrului grec al culturii, Melina Mercouri, competiția „Capitală Europeană a Culturii” (CEaC) s-a dezvoltat într-unul dintre cele mai ambițioase proiecte culturale din Europa și a devenit una dintre cele mai cunoscute și mai apreciate acțiuni ale Uniunii Europene. De-a lungul timpului, competiția a contribuit la dezvoltarea culturală, socială și economică a multor orașe și regiuni din Europa și vecinătate. Titlul de „Capitală Europeană a Culturii” (până în 2001, programul fiind denumit „Oraşul european al culturii”), este conferit de Parlamentul European unui oraș sau mai multora pe o perioadă de un an. O dată la trei ani poate fi desemnat un al treilea oraș dintr-o țară candidată sau dintr-un potențial candidat. Este o oportunitate excelentă pentru oraşe de a-şi schimba imaginea, de a-şi consolida poziţia pe harta lumii, de a atrage mai mulţi turişti, de a găsi soluții la problemele comune şi de a-şi regândi dezvoltarea prin cultură. Până în anul 2020, 62 de orașe europene au fost capitale culturale începând cu Atena (Grecia), în 1985, și continuând, anul acesta, cu Oraşele Kaunas (Lituania), Esch-sur-Alzette (Luxemburg) și Novi Sad (Serbia). Anul 2000, numit anul mileniului, a fost tratat de Uniunea Europeană într-un mod special, pentru a sublinia moștenirea durabilă și contribuția orașelor europene la realizările culturii și civilizației mondiale. Ca urmare, au fost alese nouă orașe, inclusiv două din state care urmau să adere la UE la 1 mai 2004: Avignon – Franța, Bergen – Norvegia, Bologna – Italia, Bruxelles – Belgia, Helsinki – Finlanda, Cracovia –  Polonia, Praga – Republica Cehă, Reykjavík – Islanda și Santiago de Compostela – Spania. Din cauza efectelor crizei provocate de pandemia de coronavirus, Comisia Europeană a propus, în august 2020, să ofere orașelor Rijeka (Croația) și Galway (Irlanda) posibilitatea de a-și prelungi titlul de „Capitală Europeană a Culturii 2020” până la data de 30 aprilie 2021. Comisia a propus, de asemenea, amânarea din 2021 în 2022 a anului în care Novi Sad (Serbia) va deveni Capitală Europeană a Culturii și din 2021 în 2023 a anului în care Timișoara (România) și Elefsina (Grecia) vor deține acest titlu. Reamintim că în 2007, Sibiul a fost, alături de Luxemburg, o altă Capitală Europeană a Culturii.

Inițiativa „Capitalele Europene ale Culturii” a devenit în prezent una dintre cele mai prestigioase inițiative culturale europene. Orașele sunt selectate pe baza unui program cultural care trebuie să aibă o dimensiune europeană accentuată, să stimuleze participarea și implicarea activă a locuitorilor, comunităților și părților interesate din oraș și să contribuie la dezvoltarea pe termen lung a orașului și a regiunii înconjurătoare. Deținerea titlului de „Capitală Europeană a Culturii” este și o ocazie excelentă pentru orașe de a-și schimba imaginea, de a deveni cunoscute în lume, de a promova turismul sustenabil și de a-și regândi dezvoltarea prin cultură, având efecte pe termen lung nu doar din punct de vedere cultural, ci și din punct de vedere socioeconomic atât pentru oraș, cât și pentru regiune. Acţiunea CEaC a evoluat semnificativ în raport cu perioada de început, când reprezenta în primul rând o celebrare a artelor dintr-un oraş. Din 1980 s-a conştientizat din ce în ce mai mult rolul culturii în viaţa oraşelor, şi anume de a contribui la bunăstarea cetăţenilor şi la prosperitatea unui oraş. Numeroase oraşe care au deţinut titlul au beneficiat nu doar de un an de succes, ci şi de o moştenire de durată. Fiecare oraş care intenţionează să-şi depună candidatura sau care este în curs de pregătire a candidaturii are propriile obiective locale care corespund circumstanţelor şi priorităţilor sale, acesta fiind un premiu european cu criterii şi obiective standard stabilite la nivelul UE. Oraşele care reuşesc să obţină titlul combină obiectivele locale cu acest aspect european (şi deseori internaţional). Printre consecinţele raportate de oraşele care au deţinut anterior titlul se află: titlul de Capitală europeană a culturii a acţionat ca un catalizator pentru o schimbare majoră a oraşului sau a unei zone a oraşului; o creştere semnificativă a respectului de sine şi a mândriei faţă de oraş în rândul cetăţenilor; o implicare mai mare în raport cu oferta culturală a oraşului, în special a unor categorii de public a căror participare e mai puţin probabilă; dezvoltarea unor noi oferte culturale, a unor noi competenţe şi a unor noi oportunităţi pentru artişti şi pentru organizaţiile culturale și o mai bună înţelegere şi un profil mai bine definit la nivel internaţional, care se traduc adesea prin dezvoltarea turismului şi o reputaţie mai bună.

Programul Kaunas – Capitală Europeană a Culturii 2022

Pe drumul său de la „temporar” la contemporan, Kaunas a devenit, printre altele, și orașul artei contemporane. Chiar înainte de deschiderea oficială a programului Kaunas – Capitală Culturală Europeană 2022, iubitorii de artă au marcat trasee către evenimentele, expozițiile, instalațiile și spectacolele exclusive organizate în oraș. Anul 2022 va spori vibrațiile contemporane cu importante momente internaționale, declarații curajoase și personalități apreciate la nivel global. Lucrările neobișnuite instalate lângă Kaunas Žalgirio Arena dezvăluie că cinci ani de pregătire se apropie de apogeu. Pe 22 ianuarie 2022, Kaunas va deveni oficial Capitala Europeană a Culturii. Programul anului, extrem de bogat în evenimente, întâmplări și experiențe, va începe cu „Confusion”, un spectacol unic de muzică, lumină, video și dans. „Confusion” este primul act al Trilogiei Mitului Contemporan Kaunas. Programată totodată pentru lunile mai și noiembrie, trilogia este o alegorie a ascensiunii orașului ca ființă vie. Evenimentele de pre-deschidere în orașele din districtul Kaunas și microdistrictele orașului vor începe chiar mai devreme, pe 19 ianuarie.

Sâmbătă, 22 ianuarie, „Confuzia” va începe la ora locală 19:30. Spectacolul va transforma Arena Žalgirio, cea mai mare din Țările Baltice, într-un ecran uriaș, care va fi vizibil din mai multe locuri, astfel încât evenimentul să devină o adevărată sărbătoare pentru kaunasieni și oaspeții lor. „Spectacolul de deschidere are un mesaj pozitiv în esență; că ne confruntăm cu lupta vieții prin culturile pe care le împărtășim și poveștile pe care ni le spunem unul altuia! Deci, deși acest spectacol este o poveste a orașului Kaunas, este și o poveste despre Lituania și Europa. Conține, într-adevăr, clădirile din Kaunas și poveștile din trecut și prezent din Kaunas – dar sunt povești la care ne putem raporta cu toții”, a declarat Chris Baldwin, directorul „Confusion” și al celorlalte evenimente majore din 2022.

Câteva sute de profesioniști din artă, cultură și alte domenii conexe au lucrat, alături de regizorul Chris Baldwin, pentru a pregăti și produce „Uprising”. Printre aceștia se numără artistul vizual francez Olivier Grossetête, renumit pentru spectacolele sale excepționale, compozitorul din Kaunas, Antanas Jasenka, creatoarea de modă Sandra Straukaitė, creatorii de costume Aleksandra Jacovskytė și Julija Skuratova, dirijorul Modestas Pitrėnas și Orchestra Simfonică Națională Lituaniană, solistele Joana Gedmintaitė și Merūnas Vitulskis, Teatrul de dans Kaunas Aura, coregrafii Birutė Letukaitė, Aušra Krasauskaitė și Darius Berulis, tânăra generație de poeți lituanieni, creatori de artă video, păpușarii Teatrului de Păpuși de Stat din Kaunas și mulți, mulți alții. Spectacolul video, de lumini, mișcare și muzică, care va fi difuzat în întreaga lume, va fi prelungit printr-o invitație la joacă. Cei adunați lângă Arena Žalgirio vor avea ocazia să continue seara festivă cu un joc despre secretele orașului Kaunas. Jocul se va desfășura în tot centrul orașului, toți participanții fiind invitați să ia o hartă specială și să caute locurile în care o Bestie închipuită și-a lăsat urma – și astfel să descifreze răspunsul jocului. Primii 1000 de câștigători ai jocului vor primi premii speciale, la fel ca și programul Kaunas 2022.

100 de evenimente pentru weekendul de deschidere

Aproximativ 100 de evenimente au fost planificate pentru 22 ianuarie și pe tot parcursul weekendului în orașul și districtul Kaunas pentru a oferi tuturor o perspectivă clară asupra programului Kaunas 2022 pe tot parcursul anului. În perioada 21–23 ianuarie, va avea loc vernisajul unora dintre cele mai importante expoziții ale Capitalei Culturale Europene, prima dintre ele fiind expoziția „That Which We Don’t Remember” a starului de artă contemporană sud-africană William Kentridge (parte a programului „Kaunas 2022”, curatoriată de Virginija Vitkienė la Muzeul Național de Artă MK Čiurlionis), expoziția internațională „Modernism for the Future 360/365” care va evidenția semnificația arhitecturii Kaunas și importanța contextului său (parte a programului „Kaunas 2022”, la Oficiul poștal central din Kaunas) și instalația lui Yoko Ono „Ex It”, în spațiul exclusivist al Băncii Lituaniei (curatoriată de Contemporary Art Centre). Sunt planificate, de asemenea, o serie de manifestări anticipative, care oferă o imagine a ceea ce va oferi Kaunas 2022 pe parcursul întregului an.

„Pentru primul dintre cele trei weekenduri-cheie ale programului Kaunas 2022, realizat împreună cu zeci de parteneri, am pregătit un program vibrant – îi invit pe toți să-și facă timp pentru a se familiariza cu el și pentru a-și planifica rutele în oraș cu mult timp înainte, astfel încât să se decidă pe care să le vadă și să le aprecieze mai mult. Nu mă îndoiesc de conștientizarea cetățenilor și a vizitatorilor din Kaunas – echipa noastră face tot posibilul pentru ca evenimentele culturale europene să fie cât mai sigure. Depinde de fiecare persoană să se adapteze la realitatea pandemiei. Ținând cont de condițiile în schimbare, am pregătit câteva scenarii eficiente și creative pentru weekendul de deschidere – desigur, sperăm că ne vom putea bucura de Planul A, care a fost în lucru de cel mai mult timp”, a spus Virginija Vitkienė, șeful Kaunas 2022.

Pentru a garanta confortul și siguranța maximă a celor care participă la spectacolul „Revolta” din 22 ianuarie, traficul auto va fi restricționat pe Bulevardul Karaliaus Mindaugo și în cartierul Naujamiestis. În timpul evenimentului, va fi obligatorie respectarea reglementărilor actuale Covid-19, inclusiv păstrarea distanței fizice și purtarea măștii de față. Pentru a-și asigura un loc la evenimentul de deschidere, oaspeților li se va cere să se înregistreze în prealabil pentru a primi un permis gratuit la www.kaunas2022.eu (înregistrările sunt deschise începând cu 10 ianuarie). Programul detaliat al evenimentelor este disponibil pe aplicația mobilă dedicată „Kaunas 2022” (disponibilă pentru descărcare pe App Store și Google Play), precum și pe www.kaunas2022.eu/sukilimas.

Orașul și districtul Kaunas vor deveni o mare etapă europeană în 2022

La treisprezece ani de când un alt oraș lituanian a fost Capitală Culturală Europeană (Vilnius), marea deschidere a „Kaunas 2022” este programată pentru 22 ianuarie 2022, iar programul va cuprinde aproximativ 40 de festivaluri, peste 60 de expoziții, peste 250 de evenimente scenice și mai multe concerte, atât în Kaunas, cât și în districtul Kaunas, care se pregătesc pentru cel mai important titlu cultural al continentului de cinci ani încoace – pentru că, pe bună dreptate, se poate spune că proiectul internațional s-a dovedit a fi un succes. Schimbarea a avut deja loc -orașul, împreună cu orașele mai mici care îl înconjoară și comunitățile care alcătuiesc „trupul și sufletul” din Kaunas, s-au implicat cu toții. Celebrarea „Revoltei” și crearea noii istorii a Capitalei Contemporane sunt temele cheie pentru 2022. Peste 1000 de evenimente și expoziții, 1077 de inițiative comunitare, 150 de parteneri, 400 de voluntari, 384.625 de participanții la evenimente, 17.086 de oamenii implicați și 49 de ambasadori, dar și metode precum co-crearea, cultura participativă, parteneriate culturale locale și internaționale, parteneriate intersectoriale (culturale și științifice, de afaceri, sectoare educaționale), implicarea rezidenților în procesele de dezvoltare culturală și artistică, crearea modernității prin cunoașterea propriilor rădăcini, istorii și unicități, deschiderea și dragostea pentru orașul în care trăim sunt doar câteva date generale menite să dezvăluie gradul de angrenare și conținut al întregului program Kaunas 2022.

Din 1985, când a fost lansat programul Capitală Culturală Europeană, nimeni nu și-a propus încă o viziune ca aceasta. Tema „Kaunas 2022” este o magnifică, dar unificată dramă, care dă sens drumului către trezirea orașului și a oamenilor săi. Este cel mai mare festival de co-creare din prima zi – majoritatea timpului, ideilor și finanțelor fiind dedicate aducerii „a cât mai multor oameni cât mai aproape de cultură”. Este și un proiect educațional, întrucât sute de profesioniști și entuziaști ai culturii și reprezentanți ai tinerei generații au dobândit deja noi deprinderi și obiceiuri, care garantează continuitatea proiectului și viitorul de calitate pentru Kaunas și Districtul Kaunas. De asemenea, ceea ce face ca progamul „Kaunas 2022” să fie unic este crearea unui nou mit pentru oraș, care să-l ajute să-și schimbe drumul.

Bestia mitică din Kaunas – un proiect menit să creeze o narațiune unificatoare pentru oraș – se va desfășura în marea trilogie mitică de anul acesta, compusă din Confuzie (19–23 ianuarie), Confluență – Să ne întâlnim față în față (20–22 mai) și Contract – semnarea unui tratat de prietenie cu orașul, vecinul și cu noi înșine (25–27 noiembrie). Cele trei evenimente principale sunt co-create de artiști din Lituania, originari din Kaunas și din străinătate, care încorporează ideile personalităților istorice din Kaunas într-o nouă lucrare – nume precum George Maciunas și Emmanuel Levinas. Printre participanții la program se numără Marina Abramovic, Philip Miller, William Kentridge, Yoko Ono, Jenny Kagan, Robert Wilson și mulți alții. Este important de subliniat că fiecare ramură a „Kaunas 2022” are propriile sale superstaruri, dintre care unii sunt încă pe drumul spre faima internațională, Kaunas și Districtul Kaunas fiind ca o mare scenă europeană, care le va deveni rampă de lansare. Festivalurile anuale deja lansate de Kaunas 2022 vor atinge punctul culminant, cum ar fi Ziua Internațională a Fericirii (martie), Forumul Capitalei Culturale Europene (mai), Cartierele Contemporane (toată vara în centrul vechi din Kaunas), Festivalul Tineretului European (iulie), Festivalul internațional al artelor spectacolului ConTempo (august), Festivalul Fluxus (septembrie), evenimentul de design Kaunas, care sărbătorește titlul său de Oraș Creativ al Designului UNESCO (octombrie) și Festivalul CityTelling, care reconsideră memoria multietnică din Kaunas și oamenii care l-au construit.

Din 2017, „Kaunas – Capitala Culturală Europeană 2022” implementează cel mai mare proiect cultural desfășurat până în prezent pentru orașul și districtul Kaunas, cunoscut și sub numele de „Capitală Contemporană”, cu motto-ul „De la temporar la contemporan”. Scopul principal al proiectului este o schimbare: de la un oraș care trăiește în nostalgie la un oraș în creștere, deschis, care crede în viitorul său, concentrându-se pe arhitectura modernistă unică din Kaunas, istorie și memorie, ideile Fluxus și comunitatea de astăzi. Programul artistic „Capitală Contemporană“ este vizualizarea unei călătorii de la Confuzie prin Confluentă spre Conștiință. Scopul organizatorilor este ca programul să includă cât mai multe arte vizuale, muzică, teatru, literatură, new media și tehnologii și arte interdisciplinare. Cu toate acestea, nu este vorba despre genuri, ci mai degrabă despre cele mai relevante subiecte referitoare la Kaunas, Lituania și Europa. Nu putem merge înainte fără a trezi memoria, promovând o abordare avansată a patrimoniului, incluziunii, respectului pentru multiculturalism și diferențiere. Pentru că dacă vrem să fim Contemporani, trebuie să depășim Confuzia istoriei noastre fragmentate și a mentalității noastre cenzurate, înțelegând totodată că acea Confluență în care trăim nu este doar cea a două mari râuri ale Lituaniei, ci și a unor oameni și idei foarte diferite care se ciocnesc uneori unele de altele. După ce vom fi înțeles asta, ne vom cultiva Conștiința, care va deschide o cale productivă către o comunitate mai de succes ce poate fi găsită pe harta europeană.

Dar numărul mare și calitatea numelor de renume mondial, care se vor alătura, fac din Kaunas 2022 un eveniment cu adevărat internațional, iar pentru mulți artiști internaționali va fi un motiv de a vizita patria strămoșilor lor. Artistul William Kentridge, un umanist onest și dureros de sincer ale cărui expoziții au onorat cele mai mari galerii din lume, a crescut în Johannesburg, un oraș plin de contraste între natură uluitoare și peisaje industriale. Lucrările sale sunt saturate de subiecte dificile, inclusiv drepturile omului, inegalitatea rasială și financiară, revoluții și întâlniri incomode între ideile oneste și viața de zi cu zi. Împreună cu piesele sale emblematice, precum Refuzul timpului, Lecții de desen și Desene pentru proiecții, Kentridge a creat o serie de desene cu păsări special pentru Kaunas și o instalație You Who Never Arrived în sala de spectacole a muzeului. Expoziția va avea loc în perioada 22 ianuarie – 30 noiembrie2022.

O altă artistă care se întoarce acasă este Mirga Gražinytė-Tyla, adesea recunoscută drept cea mai bună femeie dirijor din lume. Pe 2 septembrie, Gražinytė-Tyla va conduce Orchestra Simfonică Națională Lituaniană, Corul de Stat Kaunas, Ansamblul vocal al orașului Katowice și Corul de cameră Aidija, într-un concert desfășurat la Mănăstirea Pažaislis. Pe lângă Concertul pentru pian în sol major al lui Maurice Ravel, concertul va culmina cu interpretarea în premieră mondială a Simfoniei a IX-a de Mieczysław Weinberg, unul dintre cei mai intriganți compozitori polonezi din secolul al XX-lea.

Memory Office, una dintre ramurile-cheie ale programului Kaunas 2022, se concentrează pe redescoperirea chipului multicultural al orașului. În 2022, va atinge apogeul la Forumul Mondial Litvak, unde Litvaks (evreii cu rădăcini pe teritoriul fostului Mare Ducat al Lituaniei) împrăștiați în întreaga lume se întorc, chiar dacă doar pentru scurt timp, pe pământul lor ancestral și se strâng laolaltă. Pe parcursul mai multor zile, evenimentul va cuprinde un bogat program cultural și discuții cu artiști renumiți, academicieni și reprezentanți ai lumii artistice. Atingerea finală a forumului va fi premiera Kaunas Cantata, compusă special de Philip Miller, un alt artist sud-african cu rădăcini în Lituania. El colaborează cu artista britanică Jenny Kagan, ai cărei părinți s-au îndrăgostit cândva în ghetoul din Kaunas, și cu muzicieni locali. Lucrarea este o experiență muzicală incluzivă, chemând ascultătorii să se cufunde în trecutul orașului. Kagan va prezenta și o expoziție personală la Kaunas, concentrându-se pe istoria familiei sale.

Kaunas 2022 va prezenta, de asemenea, o oportunitate unică de a vedea Memory of Being, o expoziție personală a Marinei Abramović. Aceasta, precum și vizita artistei din 1 aprilie, va fi unul dintre cele mai semnificative evenimente ale programului. Expoziția se bazează pe seria The Cleaner a lui Abramović, care a început la Moderna Museet din Stockholm, în 2017. Spectacolul oferă o prezentare detaliată a etapelor esențiale ale lucrărilor artistei din anii ’60. Acesta va prezenta documentații video ale interviurilor sale și ale celor mai faimoase lucrări, precum și cele mai cunoscute instalații video ale artistei. De asemenea, este simbolic faptul că arta lui Yoko Ono va „vizita” Kaunas, orașul natal al prietenului ei George Maciunas. The Learning Garden of Freedom este o expoziție retrospectivă a operei artistului nonconformist și este rezultatul unei colaborări între Studioul One al artistului din New York și Kaunas Picture Gallery, situată nu departe de casa copilăriei lui George Maciunas. În toamna anului 2022, expoziția va prezenta numeroase lucrări ale lui Yoko Ono care acoperă diferite perioade și practici creative: de la artă conceptuală și film experimental la instalații spațiale, obiecte și artă de performanță. Celebra instalație a lui Ono, Exit It, va fi expusă între timp în clădirea Băncii Lituaniei din ianuarie până în septembrie.

Misiunea „Kaunas 2022” este de a fi un mediator și un networker în această călătorie a schimbării, vizând unirea organizațiilor culturale și a creatorilor din regiunea Kaunas, Lituania și Europa pentru un obiectiv comun: un proces care dezvăluie diversitatea culturilor europene și identitatea noastră locală, care va implica localnici și parteneri din diverse sectoare.

Viziunea proiectului Capitalei Culturale Europene – Prin acest proiect, se urmărește ca orașul și districtul Kaunas să devină faimoase în Europa ca:

  • un loc al oamenilor fericiți și al experiențelor pozitive;
  • o comunitate care își acceptă istoria și este deschisă și activă cultural, alături de tineri „împuterniciți” să construiască viitorul;
  • un loc de calitate, prin diversitatea și accesibilitatea culturii pentru toți;
  • un oraș cu arhitectură și design unice, precum și cu capacitatea de a inova patrimoniul;
  • o rețea puternică a sectorului cultural în Europa și în lume;
  • o atracție turistică interesantă datorită culturii și a artei contemporane actuale;
  • un oraș care a inventat și a format pentru prima dată o nouă legendă în timpurile moderne și continuă să trăiască fericit pentru totdeauna.

Autor: Alina Andrei, RADOR

https://lrkm.lrv.lt/en/international-cooperation/kaunas-european-capital-of-culture-2022

https://www.britannica.com/place/Kaunas

https://kaunas2022.eu/en/2022/01/04/the-programme-of-the-kaunas-2022-grand-opening-dezvăluit-peste-100-evenimente-pe-a lungul-weekend-ului/

https://kaunas2022.eu/en/about-the-project/

https://lithuania.lt/events/culture-life-in-lithuania/kaunas-european-capital-of-culture-2022/

https://emerging-europe.com/after-hours/are-you-ready-for-kaunas-2022/

https://www.isolatedtraveller.com/10-interesting-facts-about-kaunas/

https://golookexplore.com/things-to-do-in-kaunas-lithuania/