Focar de COVID-19 înregistrat la o unitate de învățământ din Prahova

Un nou focar de COVID-19 a fost înregistrat duminică la o unitate de învățământ din Prahova. Este vorba de Colegiul Militar din Breaza, unde nouă elevi au fost diagnosticați și plasați în izolare sub supravegherea medicului de unitate. La începutul săptămânii, Prefectura a informat despre identificarea unui focar și la Școala de Agenți de Poliție din Câmpina, unde aproape 30 de persoane, majoritatea elevi, dar şi doi angajați, au fost confirmate cu coronavirus./pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 ianuarie)