Mortalitate în exces în UE: Bulgaria și România peste 80%, Italia 4%, Suedia -0,5%

În noiembrie au murit în UE cu aproximativ 27% mai mulți oameni decât în mod obișnuit, cea mai mare creștere din ultimul an, în contextul în care un nou val pandemic a cuprins regiunea, arată date oficiale publicate vineri de Eurostat. Mortalitatea în exces – surplusul totalității deceselor, indiferent de cauză, raportat la aceeași perioadă a anilor anteriori – a continuat să varieze de la țară la țară. Bulgaria și România au înregistrat cea mai mare creștere în noiembrie, cea mai recentă lună pentru care sunt disponibile date de la toate cele 27 de state UE, având o mortalitate în exces de 88%, respectiv 84%, în vreme ce în Italia a fost doar 4%. Doar vreo 30% din bulgari sunt complet vaccinați, cea mai mică proporție din UE, iar România, cu vreo 40% din populație vaccinată complet, e penultima la vaccinare în bloc. Suedia, care a respins măsurile stricte de carantină pe perioada pandemiei, e singura țară analizată de Eurostat care nu a avut mortalitate în exces în noiembrie. Din contră, mortalitatea ei a scăzut cu 0,5%. Cel mai înalt nivel al mortalității în exces din UE în luna noiembrie, pe întreaga perioadă a pandemiei, a fost înregistrat în 2020 – 40%./asuba

(www.reuters.com – 14 ianuarie)