Alertă cu bombă, la Sibiu

La Sibiu, o alertă cu bombă a pus în mișcare efective ale Poliției, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și SRI. Se fac verificări în apropiere de centrul istoric al orașului, pentru a se vedea dacă este reală sesizarea făcută la 112 de către un cetățean care afirma că pe Strada 9 Mai ar fi fost amplasată o bombă. Participă și un câine specializat în detectarea explozibililor, de la Centrul Chinologic din Sibiu al Ministerului de Interne. Circulația în zonă este oprită, ne-a transmis corespondenta RRA Carmen Vulcan. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 ianuarie)/amirea/sdm2