Din „Inimi Vișinii” pentru inimi greu încercate

Asociația „Inimi Vișinii”oferă lunar 5 burse de 1000 de lei pentru tineri sportivi care provin din familii defavorizate, oameni care trăiesc pe străzi sau în centre de plasament.

Printre ei se află și Mihai Popescu, fost poloist și înotător, supraviețuitor al incendiului din Colectiv.

În acest moment sunt cele mai bune în campionatul românesc de handbal feminin și au inimi pe măsura talentului și a valorii lor!

La unul dintre antrenamente, componentele liderului din Liga Florilor le-au făcut o surpriză sportivilor și i-au invitat la Sala Rapid, iar Eliza Buceschi, Marina Ilie, Laura Popa și Alexandra Trifan au schimbat câteva pase cu ei.

Alex are 16 ani și se află în plasament la bunica maternă. Face handbal de la patru ani, acum e la Clubul Sportiv Fortuna București și a avut un motiv dublu de bucurie. A schimbat pase chiar cu jucătoarea lui preferată de la Rapid.

„Jucătoarea mea preferată este Eliza Buceschi. Am și un handbalist preferat, pe Nikola Karabatic, iar visul meu este să joc pentru echipa națională și pentru Paris Saint-German” – Alexandru George Dianca, jucător de handbal la Clubul Sportiv Fortuna.

Banii de la asociație le sunt de mare ajutor

Banii pe care îi primește în fiecare lună de la Asociația „Inimi Vișinii” îi sunt de mare ajutor lui Alex.

„Sunt mândru să primesc această bursă de la „Inimi Vișinii”. Banii îi folosesc pentru achiziționarea de echipamente, mingi și susținătoare de efort” – Alexandru George Dianca, jucător de handbal la Clubul Sportiv Fortuna.

Nicușor are 15 ani și se află în plasament pe raza sectorului 6, în Centrul de Plasament “Acasă”. Băiatul face rugby de aproape doi și are o dorință pe care vrea să și-o împlinească atunci când va crește. „Vreau să ajung antrenor de rugby” -Nicușor Gheorghe Nicolae, jucător de rugby la Clubul Grivița.

Mihai Popescu, fost poloist și înotător, este unul dintre supraviețuitorii incendiului din Colectiv. Și el beneficiază de ajutorul rapidistelor.

„Bursa pe care o primesc de la Asociația „Inimi Vișinii” este foarte importantă, mă ajută destul de mult cu tot ce am nevoie, cu diverse tratamente sau diverse lucruri pe care trebuie să le cumpăr și de care chiar am nevoie” – Mihai Popescu, fost sportiv.

Ce este Asociația „Inimi Vișinii”

Asociația „Inimi Vișinii” a apărut în 2019 din inițiativa de a face prin handbal o lume mai bună, iar de atunci continuă să susțină și să promoveze schimbarea în bine. În primii ei pași, asociația a fost alături de copiii din familiile defavorizate și de oamenii străzii care trăiesc sub cerul liber.

Visul sportivelor de la Rapid este acela de a-și bucura suporterii prin golurile marcate în meciurile de handbal, dar și acela de a umple golurile din viețile oamenilor care au nevoie de sprijin.

Asociația și-a propus să descopere și să încurajeze tinerele talente din centrele de plasament care au aptitudini și înclinații speciale pentru sport, iar anul acesta au oferit lunar „Bursele Inimi Vișinii” în valoare de 1000 de lei celor care își doresc să ajungă campioni ai României și au nevoie de ajutor în drumul lor spre performanță.

„Munca în echipă aduce cele mai frumoase rezultate. Împreună luptăm pentru a obține cât mai multe victorii din suflet pentru suflet. Sentimentul este unic, totul capătă sens și valoare” – Bogdan Vasiliu, fondator „Inimi Vișinii” și președinte al secției de handbal a CS Rapid.

„Prin Asociația Inimi Vișinii ne implicăm cu optimism și entuziasm în tot ce înseamnă comunitate. Este un angajament asumat fără ezitare și pe care dorim să-l continuăm pentru a fi părtași la cât mai multe bucurii și împliniri” – Adrian Apostol, fondator „Inimi Vișinii”.