Germania este gata să suspende proiectul Nord Stream 2, dacă Rusia va ataca Ucraina, afirmă cancelarul Olaf Scholz

Germania este gata să suspende proiectul conductei Nord Stream 2, dacă Rusia ar ataca Ucraina, a declarat, marţi, cancelarul Olaf Scholz, ca răspuns la presiunile interne şi internaţionale tot mai mari, pe fondul manevrelor militare ale Rusiei, la graniţele Ucrainei. „Este clar că va exista un preţ mare şi că totul va trebui să fie discutat dacă va exista o intervenţie militară în Ucraina”, a declarat Scholz, ca răspuns la o întrebare despre Nord Stream 2, după o întâlnire cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Acesta din urmă a declarat că a invitat aliaţii NATO şi Rusia la o serie de reuniuni, în cadrul Consiliului NATO-Rusia, pentru a discuta despre căi de îmbunătăţire a situaţiei securităţii, după o primă rundă de discuţii, desfăşurate la Bruxelles săptămâna trecută./mbrotacel/csimion

REUTERS – 18 ianuarie