Declaraţii ale premierului Nicolae Ciucă în deschiderea şedinţei de guvern

Nicolae Ciucă: Am desfăşurat o serie de activităţi începând de luni legate de subiectul setului de măsuri guvernamentale pentru a putea să gestionăm efectele generate de creşterea preţurilor la energie şi la gaze. Ieri am avut o întâlnire cu producătorii, furnizorii și distribuitorii din energie. Am discutat cu ministrul energiei și se lucrează la partea de conținut a ordonanței de urgență pe care doresc să o finalizăm până vineri dimineața, și în acest sens rog ministrul de Finanțe, ministrul Agriculturii, ministrul Economiei, ministrul Antreprenoriatului și Turismului, ministrul Justiției și Ministrul Transporturilor să finalizeze partea de conținut, astfel încât la Ministerul Energiei și, bineînțeles, cu sprijinul domnului secretar general să finalizăm această ordonanță, să putem să o punem în transparență publică cel mai târziu vineri dimineața, astfel încât săptămâna viitoare înainte de ședința săptămânală să adoptăm această ordonanță de urgență.
Domnule ministru Rafila am constatat ieri că numărul persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2 s-a dublat, sigur și pe fondul creșterii capacității de testare, și vreau să vă mulțumesc pentru implicare. Dacă puteți să ne dați detalii despre situația la zi.
Alexandru Rafila: Mulțumesc, domnule prim-ministru. Situaţia este următoarea. Apropo de diversele acte normative pe care le-am elaborat fie la nivelul Guvernului, fie la Ministerului Sănătății, care au permis schimbarea strategiei în ceea ce privește control acestei pandemii, în sensul că nu așteptăm pasivi ca oamenii să se îmbolnăvească și să se interneze în spitale, care devin supraaglomerate, ci, dimpotrivă, am adoptat această strategie de facilitare a testării aproape de domiciliul populației, pe de o parte, organizarea centrelor ambulatorii de evaluare a pacienților și trimiterea pentru asistență medicală spitalicească doar a celor care au nevoie de acest tip de asistență medicală. În momentul de față peste 3.200 de cabinete de medici de familie au semnat contractele cu Casele Județene de Asigurări de Sănătate și au început să testeze. Dumneavoastră ați remarcat că ieri probabil a fost cel mai mare număr de teste de la începutul acestei pandemii, am ajuns la 90.000 de teste într-o zi. Estimez că această creștere va continua, a testării, în perioada următoare, vom ajunge cred până la sfârşitul săptămânii viitoare bine, peste 100.000 de teste efectuate. și, implicit, va crește și numărul de persoane detectate. Acest număr de persoane infectate va crește din două motive. În primul rând pentru că discutăm de o tulpină mult mai transmisibilă, și lucrul acesta se observă în toate țările care sunt afectate de tulpina Omicron, cifrele din această perioadă sunt incomparabil mai mari față de cifrele înregistrate în valurile anterioare, și lucrul e valabil pentru toate țările. Al doilea motiv pentru care va crește numărul de persoane detectate pozitiv va fi generat de această strategie de creștere a capacității de testare, încât oricine are o suspiciune că ar putea să fie infectat să se poate testa./atataru/ Din al doilea element pe care l-am operaționalizat, sunt centrele acelea ambulatorii de evaluare a pacienților infectați, la care au exclusiv acces persoanele cu un test pozitiv și care sunt îndrumate către aceste centre. La nivel național au fost deja semnate contracte cu 123 de centre de către Casele Județene de Asigurări de Sănătate, mai avem circa 100, 100 și ceva de centre care trebuie operaționalizate, pentru că asta este procedura legală; ele trebuie întâi avizate de Direcțiile de Sănătate Publică și, ulterior, încheie contractele cu Casele Județene de Asigurări de Sănătate, dar marea majoritate a acestor centre din cele 230 vor fi operaționale până la sfârșitul acestei săptămâni.
Din punct vedere al situației epidemiologic, în ciuda numărului mare de cazuri noi înregistrate, proporția de cazuri internate care – sau o să spunem proporția de cazuri internate într-o zi anume – este în continuare redusă, 2-3% zilnic, creștere zilnică, care fără problemă poate fi preluată de sistemul de sănătate.
Am văzut în spaţiul public diverse afirmații legate de creșterea geometrică a numărului de copii infectați. Sunt informații neadevărate. I-am pus la dispoziție domnule ministru Cîmpeanu toate cifrele oficiale, care arată și tendința, nu numai cifra dintr-o anumită zi. Ieri erau 11 copii internați la Secția de Terapie Intensivă, cu 10 mai puținu decât în ziua precedentă, reprezentând circa 2% din totalul copiilor internați, iar numărul de copii afectați și care erau internați în spital era de 338. În mod evident, ne preocupă funcționarea sistemului de sănătate, asigurarea asistenței medicale. Cred că această abordare legată de facilitarea testării va duce la controlul pandemiei, pentru că un caz diagnosticat și izolat el automat nu va mai transmite boala și cred că ăsta este un mare câștig, pe de o parte. Pe de altă parte, o persoană care este diagnosticată de la începutul bolii poate să beneficieze, așa cum trebuie, de asistență de sănătate din timp și nu ajunge în stadii tardive ale bolii, greu controlabile, care au dus, ați văzut, la o mortalitate foarte mare.
Din punct de vedere al mortalității, în acest moment, față de situația similară din luna octombrie, când se registra acelaşi număr de cazuri, mortalitatea este de circa 8-10 ori mai mică decât în luna octombrie În ceea ce priveşte medicația antivirală inovativă, sper să putem să semnăm primul contract cu MSD chiar în aceste zile și până spre sfârșitul lunii, așa cum am promis, primele cantități de antivirale inovative să se găsească atât la nivelul spitalelor, cât și la nivelul centrilor ambulatorii de evaluare a pacienților, unde pot primi și tratamentul gratuit. În plus, toate aceste centre și spitale au Remdesivir, acel antiviral injectabil, au Favipiravir, despre care am făcut o informare pentru populație, extrem de accesibilă, aş spune, iar medicamentul Favipiravir se va găsi în scurt timp și în farmacii cu circuit deschis, dar va fi eliberat strict numai pe bază de prescripție și cu o evidență clară, pentru că e un medicament toxic și trebuie să evităm ca populația să consume un astfel de produs atunci când nu este necesar. Vă mulțumesc!/pvelisar/atataru
Nicolae Ciucă: Vă mulțumesc, de asemenea, domnule ministru. Astăzi în ședința de guvern vom adopta o ordonanță de urgență prin care vom reintroduce acordarea șomajului tehnic și reglementarea de noi măsuri de protecție socială pentru angajați, astfel încât să asigurăm păstrarea locurilor de muncă și, desigur, susținerea unor sectoare economice. Această măsură se introduce în contextul interzicerii și suspendării ori limitării activităților economice din cauza epidemiei de COVID-19. Practic, vorbim despre acordarea unei indemnizații în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022. Acest tip de sprijin va fi acordat din bugetul asigurărilor pentru șomaj până la 31 martie 2022, în situația suspendării temporare a contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului pe perioada stării de alertă.
De asemenea, vom aproba o hotărâre de guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihorului”, lucrare de utilitate publică de interes național în valoare de aproape 9 miliarde de euro. Obiectivul este cuprins în Planul Național de Redresare și Reziliență și este unul foarte important în ceea ce privește realizarea unei legături rapide între Cluj , Oradea și Episcopia Bihorului.
De asemenea, vom adopta memorandumul pentru aprobarea negocierii și semnarea acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistență tehnică și financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro acordat de România Republicii Moldova. Practic, prin acest memorandum la nivelul guvernului se asigură funcționarea mecanismelor pentru un nou acord în baza căruia România va continua să acorde asistență tehnică și financiară către Republica Moldova, pentru a sprijini parcursul său european. Vă mulțumesc!/cvanatoru/atataru