A treia zi de grevă a angajaţilor STB

Locuitorii Capitalei nu pot circula nici astăzi cu transportul comun de suprafață. Este a treia zi de grevă a angajaților Societății de Transport București,. Chiar dacă Tribunalul București a decis că protestul este ilegal, sindicaliștii nu renunță la revendicări: creșteri salariale și demisia directorului general. În această dimineață au ieșit pe traseu doar 13 tramvaie și autobuze din cele 800 care ar trebui să circule. Vehiculele au geamurile sparte, iar conducerea STB anunță într-un comunicat că este un boicot împotriva siguranței bucureștenilor, orchestrat pe linie sindicală, organizație care nu ar mai reprezenta vreun interes al angajării și ar fi avut doar interese proprii în urma cărora societatea a ajuns în situația economică din momentul de față. Şi primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, i-a solicitat Parchetului să urgenteze măsurile împotriva persoanelor care au organizat greva de la STB, în principal a liderului sindical./csimion/cpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 ianuarie