Calendarul evenimentelor, 25 ianuarie – selecțiuni

 

 

EVENIMENTE INTERNE

 

– Senat

* Lucrări în Comisiile permanente:

  • ora 11:00 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – online
  • ora 11:00 – Comisia pentru mediu – Corp E3, etaj 2, cam. 323
  • ora 12:00 – Comisia pentru comunicații și tehnologia informației – 1M, la sediul Senatului, cam. 204 și online
  • ora 12:00 – Comisia economică, industrii şi servicii – etaj 4, cam. 4044 și online

 

– Camera Deputaților

* Şedinţele Comisiilor parlamentare:

  • ora 14:00 – Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi

 

– Guvern

* Programul premierului Nicolae-Ionel Ciucă:

  • ora 9:00 – Întrevedere cu reprezentanții Comitetului Olimpic și Sportiv Român – la Palatul Victoria
  • ora 16:00 – Întrevedere cu reprezentanții Consiliului Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii – la Palatul Victoria

 

 

 

– Uniunea Europeană

* Începând cu ora 11:00, Forumul regional al Balcanilor de Vest (Western Balkan Forum), în parteneriat cu Facultatea de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), organizează dezbaterea „Extinderea Uniunii Europene – un proces suspendat pe termen nedefinit?”. Evenimentul se va desfășura în format hibrid și va fi transmis online, pe pagina oficială de Facebook a SNSPA. La eveniment vor participa ambasadori și diplomați reprezentând statele din Balcanii de Vest, statele membre UE din regiune, Reprezentanța Comisiei Europene în Romania și Franța, ca stat care deține președinția rotativă a Consiliului UE. România va fi reprezentată de înalți diplomați din Ministerul Afacerilor Externe. Evenimentul își propune să discute și să evalueze stadiul procesului de integrare europeană a statelor din regiunea Balcanilor de Vest

 

– Ministere

* Dezbatere publică pe tema proiectului ordonanţei pentru modificarea şi completarea OUG 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, organizată de Ministerul Afacerilor Interne – ora 9:30, online, în sistem videoconferinţă

* Eveniment de comemorare a victimelor Pogromului de la București și de marcare a Zilei Internaționale a comemorării victimelor Holocaustului (27 ian.), organizat de Federația Comunităților Evreiești din România, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Justiției, la care participă ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu – ora 10:00, la Templul Coral

* Conferinţa online „Economia reciclării – decalajele pe care trebuie să le recupereze România”, organizată de CursDeGuvernare – ora 15:00, live pe CursDeGuvernare.ro, Facebook și YouTube. Printre invitaţi se regăsesc Barna Tánczos, ministrul Mediului şi Vlad Gheorghe, europarlamentar, grupul Renew Europe din Parlamentul European

* Bruxelles: Participarea secretarului de stat din cadrul MAE, Daniela Gîtman, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale (CAG). Agenda reuniunii include o dezbatere pe tema Pachetului legislativ privitor la consolidarea democraţiei şi integritatea alegerilor. De asemenea, miniştrii şi secretarii de stat pentru afaceri europene vor avea un schimb de opinii pe tema priorităţilor Preşedinţiei franceze a Consiliului UE, care a început la 1 ianuarie 2022, precum şi referitor la Conferinţa privind viitorul Europei, exerciţiu menit să ofere cetăţenilor europeni ocazia de a se exprima şi de a dezbate pe marginea provocărilor şi priorităţilor Europei. Pe agenda de discuţii figurează, totodată, măsurile de coordonare decise la nivel european în vederea combaterii pandemiei de COVID-19 şi dinamica relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit

 

– Culte, Biserică

* În cadrul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor (18-25 ian.), având ca titlu: „Am văzut steaua la răsărit și am venit să ne închinăm Lui” (Mt 2, 2), are loc o întâlnire de rugăciune la Biserica Ortodoxă „Mănăstirea Cașin”, Str. Alexandru Constantinescu/Bd. Mărăști nr. 16; cuvântul de învăţătură este ţinut de Biserica Romano-Catolică – ora 17:00. Toate întâlnirile de rugăciune ecumenică vor fi transmise live de Angelus TV

 

– Administrație

* Focșani: Şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean Vrancea – ora 10:00, prin mijloace electronice, prin platforma online de videoconferință/teleconferință ZOOM

* Oradea: Şedinţa Colegiului Prefectural Bihor – ora 10:00, la Sala Mare a Instituţiei Prefectului

 

– Juridic

* Şedinţa Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii – ora 11:00

 

– Economic

* Evenimentul „Industria românească: Investiţii pentru un viitor verde”, organizat de Ziarul Financiar şi Liberty Steel Group – ora 8:30, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel – Grand Ballroom

* Aniversarea a 25 de ani de la înfiinţarea Transport Trade Services (în 23 ianuarie 1997), companie listată pe Piaţa Reglementată a Bursei din iunie anul trecut – ora 10:00, la sediul BVB

* Dezbaterea cu tema „Criza energetică – soluţii la problemele momentului”, organizată de DC News Media Group – ora 11:00, pe paginile de Facebook şi YouTube ale DC News

* Institutul Național de Statistică publică date referitoare la importurile şi exporturile de articole de îmbrăcăminte, în primele zece luni din 2021

* Crescătorii de animale și fermierii cultivatori de legume în spații protejate sau cartofi au termen limită până la această dată pentru a depune cererile, proiectele pentru obținerea unui ajutor european

* Depozitarul Central distribuie, începând cu această dată, sumele de bani aferente cuponului 20 pentru obligaţiunile emise de Vrancart (simbol VNC24)

* Jud. Olt: CFR Călători va circula, începând cu această dată, pe ruta Corabia – Caracal şi retur pentru deservirea călătorilor din zonă. Pentru asigurarea mobilităţii cetăţenilor, CFR Călători va opera un număr de trei perechi de trenuri pe relaţia Corabia – Caracal şi retur, cu deservirea localităţilor din parcurs

 

– Medicină, Sănătate

* 114.000 de doze de vaccin de la compania Pfizer BioNTech, destinate vaccinării copiilor între 5 şi 11 ani, vor ajunge în România. Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană şi vor sosi pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara. Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă. Procesul de vaccinare a copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani va începe la data de 26 ianuarie

* Ministerul Sănătăţii a decis, împreună cu Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, să înfiinţeze centre de recoltare a probelor biologice de la pacienţii simptomatici COVID la mai multe spitale din Capitală şi judeţul Ilfov, pentru scurtarea timpului de aşteptare şi pentru a asigura accesul rapid la serviciile medicale ale pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2. Astfel, începând cu această dată vor fi deschise noi centre:

  • Spitalul Clinic „Sf. Maria” (orar 8:00 – 20:00)
  • Spitalul Clinic nr. 1 CF Witting/ Ambulatoriu de specialitate Gara de Nord (orar luni – vineri, 7:00 – 15:00)
  • Spitalul Clinic Colentina (orar luni – vineri, 7:00 – 15:00)
  • Spitalul de Psihiatrie Titan „dr. Constantin Gorgos” (orar 8:00 – 15:00)
  • Spitalul Clinic de Obstetrică – Ginecologie „prof. dr. Panait Sîrbu” (orar non – stop)
  • C.E.T.T.T. „Sf. Stelian” (orar 8:00 – 18:00)
  • Spitalul de Obstetrică – Ginecologie Buftea (orar luni – vineri, 8:00 – 20:00)

* Club Antreprenor organizează, de la ora 10:00, cea de-a doua ediție a conferinței cu tema „Cercetare și inovare în medicină și farmacie”, eveniment online dedicat profesioniștilor din sistemul medical – spitale, farmacii, producători de medicamente, companii producătoare de echipamente de profil, laboratoare medicale, instituții de învățământ din sector, entități care fac cercetare medicală, rețelei naționale de medici de familie, precum și actualilor sau viitorilor pacienți – pe platforma ZOOM

* Conferinţa proiectului „Împreună Învingem Cancerul”, organizată de Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente şi Revista Politici de Sănătate – ora 16:00, online pe platforma ZOOM

* Comunitatea OSC (Oameni și Companii) – RoDiabet organizează, de la ora 18:00, un webinar despre managementul diabetului și despre inovațiile care au schimbat în mod fundamental viața persoanelor cu diabet în cei 100 de ani de la descoperirea insulinei. Invitații ediției sunt diabetologii: Conf. Dr. Anca Pantea Stoian – UMF Carol Davila din București și Prof. Dr. Bogdan Timar, Decan al Facultății de Medicină de la UMF Victor Babeș din Timișoara. Înscrierile sunt deschise pe pagina întâlnirii, disponibilă la: https://www.rodiabet.ro/insulina-100-editie-adresata-medicilor-diabetologi/. Întâlnirea este parte a programului Insulina 100 dezvoltat de platforma RoDiabet cu susținerea partenerilor Novo Nordisk, Regina Maria, Alliance Healthcare și Farmaciile Alphega

* Jud. Giurgiu: În cursul lunii noiembrie a anului trecut, Consiliul Judeţean Giurgiu a semnat un protocol de colaborare pentru demararea unui proiect în vederea depistării și combaterii cancerului de col uterin. Astfel, în perioada august 2020 – noiembrie 2023, a început derularea unor activități dedicate femeilor cu vârsta cuprinsă între 24 și 64 de ani, din regiunea Sud-Muntenia, atât din mediul rural cât și cel urban, în vederea depistării leziunilor precursorii ale cancerului de col uterin. Din program:

  • În urma demarării acestui proiect, Primăria comunei Adunații Copăceni mijlocește interacțiunea persoanelor interesate de efectuarea analizelor pentru depistarea cancerului de col uterin, femeile ce doresc a se testa având ocazia de a face acest lucru în cadrul „Caravanei Screening Cancer Col Uterin”, ce va poposi astăzi, în comuna Adunații Copăceni, începând cu ora 9:00

 

– Învățământ, Cercetare

* Dezbatere online dedicată calităţii educaţiei în învăţământul preuniversitar, organizată de Asociaţia „Ţine de Noi”, împreună cu Fundaţia Hanns Seidel – România – ora 18:00, pe platforma ZOOM. Link înscriere: https://docs.google.com/…/1FAIpQLSfxJkeYR9v8AT…/viewform

 

– Manifestări organizate cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române (24 ian.)

* Bran, jud. Brașov: Muzeul Naţional Bran găzduieşte activitatea cu tema „Alexandru Ioan Cuza, făuritorul Unirii”, realizată împreună cu elevii Şcolii Gimnaziale Nr.1 „Gheorghe Crăciun”, Zărneşti

* Brașov: Muzeul „Casa Mureșenilor” organizează, de la ora 18:00, recitalul „Din inimă de român”, spectacol dedicat Unirii Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859. La acest eveniment își vor da concursul tenorul Ciprian Cucu și pianista Sena Ducariu. Prezintă: profesor Noémi Karácsony. În deschiderea evenimentului, Ovidiu Savu prezintă un studiu intitulat „Mureșenii și Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Unirii”. Spectacolul se va desfășura respectându-se normele sanitare în vigoare

* Iași: De la ora 11:00, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi, în parteneriat cu Universitatea de Arte „George Enescu” Iași și Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” Iași, cu susținerea Asociației „Tramclub Iași”, Companiei de Transport Public Iași, organizează întâlnirea online „Simboluri ale Unirii Principatelor Române în contemporaneitate” – pe platforma ZOOM. Asistent univ. dr. Silviu Teodor Stanciu de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, Facultatea de arte vizuale și Design, va susține prelegerea cu titlul mai sus amintit, care va reuni în structura sa informații despre: Unirea Principatelor din 1859, realizarea „Tramvaiului Unirii” – simboluri, semnificații și modele utilizate la realizarea compozițiilor ornamentale. Ultima parte a expunerii va conține prezentarea clădirilor și a locurilor emblematice din orașul Iași, ce amintesc de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de evenimentul Micii Uniri de la 24 ianuarie 1859, pe care le-am putea vizualiza dacă am parcurge cu tramvaiul un scurt traseu: Târgul Cucului – capăt Copou – Târgul Cucului

 

 

– Cultură

* Evenimentul „Întâlnire la muzeu” cu Sorin Alexandrescu, organizată de Muzeul Naţional de Artă al României – ora 18:00, exclusiv online, pe pagina de Facebook a muzeului. Invitatul lui Călin Stegerean, director general al MNAR, este de această dată Sorin Alexandrescu, critic, istoric și teoretician literar român

* Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” și Colegiul Tehnic de Arhitectură „I.N. Socolescu”, în parteneria cu Muzeul Naţional al Ţăranului Român, prezintă, de la ora 18:00, la Sala Irina Nicolau, vernisajul expoziţiei „Realitățile neferite din interpretarea artistică a basmului românesc”. Artişti: Bogdan Andronic (Andronicus), Dragoș Bojin, Anca Ciofirla, Cezar Cristea (1Qsapro), Radu Panait, Mihai Glodeanu,, Sofia Ovejanu. Elevi: Ana Hetel, Vanessa Matei, Matei Simoc, Maria Niţulescu, Andrada Matei, Elena Popa, Alexandra Cristoltan. Coordonator proiect: Sofia Ovejan şi Ionuţ Avram. Curator: Suzana Dan. Expoziţia va putea fi vizitată la Sala Irina Nicolau, până pe 6 februarie, de marţi până duminică, între orele 10:00 şi 18:00

* În cadrul Stagiunii de marţi seara, pentru prima oară, vor fi invitaţi frații Tudor (chitară) şi Mara Torge (vioară) care vor susține un recital cameral – ora 19:00, la Ateneul Român, Sala mică

* Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București organizează un recital de violoncel Sofia Blându – In memoriam Bács Lajos – ora 19:00, la Institutul Liszt, Str. Gina Patrichi nr. 8, sector 1. Acest recital este dedicat memoriei maestrului Bács Lajos (1930–2015), fost dirijor al Orchestrei de Cameră Radio, mentorul spiritual al Festivalului Muzicii Maghiare organizat de institut, evocând activitatea dirijorală, componistică și pedagogică, precum și spiritualitatea sa. Evoluează violoncelista Sofia Blându, câștigătoarea premiului In memoriam Ludovic Bács, un premiu care a fost înființat de Institutul Liszt împreună cu Fundația ACCUMM și se acordă în cadrul Festivalului Muzicii Maghiare începând din anul 2016. Sofia Blându va fi acompaniată la pian de Cătălina Bordeanu

* Arad: Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad organizează un maraton de spectacole în cadrul evenimentului „Luna plină de teatru”, program care aduce în fața publicului aproape 20 de spectacole, în intervalul 6 ianuarie – 6 februarie. Programul zilei:

  • ora 18:00 – „Școala și familia” după I.L. Caragiale, regia: Cristian Ban – la Sala mare

* Cluj-Napoca: Spectacolul „Angajare de Clovn” de Matei Vişniec, în regia şi conceptul scenic al lui Ion Caramitru, este pus în scenă la Teatrul National Cluj-Napoca, Studio Euphorion, de la ora 19:00

 

– Sport

* Jud. Ilfov: Are loc sedinţa Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal – ora 12:00, la Centrul Naţional de Fotbal Mogoşoaia; urmată de o conferinţă de presă – nu mai devreme de ora 17:00

* Târgu Mureș: CSM Volei Alba Blaj întâlneşte echipa franceză Volero Le Cannet, în prima manşă a sferturilor de finală ale Cupei CEV la volei feminin – ora 19:00, la Sala Sporturilor

* Germania: CSA Steaua Bucureşti întâlneşte echipa germană Waspo98 Hannover, în deplasare, într-un meci din Grupa B a Ligii Campionilor la polo pe apă – ora 19:00

* Malaga: U-BT Cluj înfruntă formaţia spaniolă Unicaja Malaga, în primul său meci din Grupa K a Ligii Campionilor la baschet masculin – ora 21:30, la Palacio de Deportes Jose Maria Martin Carpena

* Turcia: CSM Lugoj întâlneşte în deplasare echipa turcă Aydin BBSK, în prima manşă a sferturilor de finală ale Cupei Challenge la volei feminin – ora 18:00

 

– S-a întâmplat într-o zi de 25 ianuarie

* Cu 164 de ani în urmă (1858) „Marşul nupţial” de Felix Mendelssohn Bartholdy a devenit marşul popular al nunţilor, după ce a fost cântat la nunta regală a prinţesei Victoria a Marii Britanii cu prinţul Frederick William al Prusiei. Compozitorul german compusese acest marş în 1842, ca parte a muzicii de scenă pentru piesa „Visul unei nopţi de vară” de William Shakespeare

* Acum 163 de ani (1859) Alexandru Ioan Cuza adresa Puterilor garante o Notă diplomatică în care prezenta alegerea sa ca domn şi în Ţara Românească ca o expresie a voinţei politice a românilor pentru înfăptuirea unirii complete a Principatelor, declarând, în acelaşi timp, că împărtăşeşte dorinţa ţării de unire sub un prinţ străin, fiind gata să se retragă, dacă se găseşte o soluţie convenabilă ţării şi agreată de Marile Puteri (25.I/6.II)

* Cu 158 de ani în urmă (1864) era dat în folosinţă Spitalul Colentina din Bucureşti (construcţia a început în anul 1858, din iniţiativa Epitropiei Spitalului Pantelimon) (25.I/6.II)

* În urmă cu 113 ani (1909) avea loc, la Opera de Stat din Dresda, premiera operei într-un act „Electra”, de Richard Strauss (libretul de Hugo von Hofmanstahl, după piesa lui Sofocle)

* Acum 103 ani (1919) Conferinţa de Pace de la Paris (18.I.1919 – 21.I.1920) accepta, la propunerea preşedintelui SUA, Woodrow Wilson, ca prim punct al ordinii de zi, crearea Ligii Naţiunilor (Societatea Naţiunilor), care s-a produs în şedinţa plenară din aceeaşi zi. Statutul Ligii Naţiunilor, semnat de 31 de state fondatoare, printre care şi România, a fost adoptat în şedinţa plenară din 28.IV.1919, data oficială a înfiinţării Ligii fiind 10.I.1920. Ultima întrunire a Societății Națiunilor a avut loc în 12 aprilie 1946, la Geneva, cu participarea unor delegații din 34 de țări. La această ședință s-a discutat despre lichidarea Societății: bunurile valorau aproximativ 22.000.000 de dolari în 1946, inclusiv Palatul Păcii și arhivele Societății au fost dat Organizației Națiunilor Unite, fondurile de rezervă au fost înapoiate națiunilor care le-au furnizat, și datoriile Societății au fost rezolvate

* Acum 98 de ani (1924) orașul Chamonix (Franța) a găzduit ediţia inaugurală a Jocurilor Olimpice de iarnă, sub genericul „Săptămâna Internaţională a Sporturilor de Iarnă”, ea fiind recunoscută doi ani mai târziu ca prima Olimpiadă de iarnă (25.I.– 5.II)

* În urmă cu 73 de ani (1949) era creat Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER), la Varşovia, de către şase ţări socialiste: Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, România, Ungaria şi URSS. Au mai devenit membre ale CAER: RDG – 1950, Mongolia – 1962, Cuba – 1972 şi RS Vietnam – 1978. CAER şi-a încetat oficial activitatea prin documentele semnate de statele membre la 28.VI.1991, la a 46-a sesiune, desfăşurată la Budapesta

* Tot acum 73 de ani (1949), la Los Angeles, erau acordate primele Premii Emmy, pentru producţiile de televiziune, echivalentele Premiilor Oscar din cinematografie

* Cu 32 de ani în urmă (1990) era înfiinţată, la Bucureşti, Confederaţia sindicală „Frăţia” (Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România – CNSLR-FRĂŢIA)

* Cu 29 de ani în urmă (1993) apărea primul număr al cotidianului „Cronica română”; director-fondator, Horia Alexandrescu

* Acum 29 de ani (1993) era semnat, la Bucureşti, Tratatul privind relaţiile de prietenie şi colaborare dintre România şi Polonia

* Acum 11 ani (2011) începea revolta egipteană care a culminat cu răsturnarea regimului lui Hosni Mubarak (1928 – 2020), la data de 11 februarie. Primele alegeri de după demisia lui Mubarak, care au fost organizate prin două tururi de scrutin pe 23 şi 24 mai şi pe 16 şi 17 iunie, au fost câştigate de islamişti. Hosni Mubarak, în vârstă de 83 de ani, a fost judecat, fiind acuzat că a ordonat uciderea demonstranţilor, în timpul revoltelor

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Ier. Grigorie Teologul, arhiepiscopul Constantinopolului; Sf. Ier. Bretanion, episcopul Tomisului (Calendarul Creştin-Ortodox 2022; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2022)

 

– Convertirea Sf. Apostol Paul (Calendarul Romano-Catolic 2022)

 

– 1802: S-a născut Simeon Marcovici, profesor, publicist şi traducător; adept al convingerilor Şcolii Ardelene şi ale lui Gheorghe Lazăr despre însemnătatea şcolii, a răspândirii cărţii, a ştiinţei, pentru luminarea naţiei; promotor al învăţământului în limba română (m. 1877) – 220 de ani

 

– 1828: S-a născut Ion Bălăceanu, om politic (participant la Revoluţia de la 1848 şi militant pentru unirea Principatelor), memorialist (a lăsat pagini inedite, de o certă valoare istorică) (m. 1914)

 

– 1844: S-a născut (la Apşa, azi în Ucraina) istoricul Ioan Mihaly (de Apşa); a desfăşurat o intensă activitate pentru afirmarea drepturilor românilor maramureşeni; preocupări şi în domeniile numismaticii, diplomaticii şi arheologiei; membru corespondent al Academiei Române din 1901 (m. 1914)

 

– 1888: S-a născut A.[braham] L.[eib] Zissu, prozator, eseist şi publicist; în timpul regimului legionar şi antonescian (1937-1944) este interzis ca publicist şi scriitor şi este închis, o vreme, la Târgu Jiu, de unde va fi eliberat în 1944; reînfiinţează Partidul Evreiesc, al cărui preşedinte de onoare fusese înainte de război; reactivează secţia din România a Congresului Mondial Evreiesc şi conduce Executiva Sionistă din ţară; pentru activitatea sionistă, este condamnat, în 1950, la închisoare pe viaţă şi eliberat după şase ani, beneficiind de graţierile ce au avut loc după moartea lui Stalin; emigrează, în 1956, în Israel, unde va muri câteva luni mai târziu (m. 1956, la Tel Aviv)

 

– 1897: S-a născut pictorul, graficianul, muralistul şi profesorul Catul Bogdan (m. 1978) – 125 de ani

 

– 1898: S-a născut Grigore Eliescu, entomolog, silvicultor, naturalist şi profesor; contribuţii în ecologie şi în entomologia forestieră; odată cu înfiinţarea Institutului de Cercetări Forestiere (1933), a pus bazele Laboratorului de protecţia pădurilor; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (m. 1975)

 

– 1911: S-a născut G. G. Ursu, istoric literar, poet şi memorialist (m. 1980)

 

– 1911: S-a născut (la Comrat, azi în R. Moldova) Alexandru Bârlădeanu, economist şi om politic; fost înalt demnitar comunist până în 1969; în martie 1989 a fost unul dintre semnatarii documentului anti-Ceauşescu cunoscut sub numele de „Scrisoarea celor şase”; membru al Consiliului FSN; preşedinte al Senatului în perioada 1990-1992; membru titular al Academiei Române din 1955, vicepreşedinte al acestui for (1992-1994) (m. 1997)

 

– 1911: S-a născut medicul chirurg Pius Brânzeu; activitate ştiinţifică concretizată în peste 200 de comunicări prezentate la congrese naţionale şi internaţionale; preocupări de filosofie a medicinei şi de etică medicală; scriitor şi pictor; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 2002)

 

– 1931: S-a născut eseistul, prozatorul, ziaristul şi editorul Ion Hobana (pseudonimul lui Aurelian Manta Roşie); după mai multe cărţi pentru copii, publică povestiri şi exegeză SF, exegeză ufologică, numeroase antologii comentate de science fiction românesc şi străin (m. 2011)

 

– 1934: S-a născut Val (Valerian) Gheorghiu, pictor, critic de artă, prozator şi publicist (m. 2017)

 

– 1935: S-a născut fiziciana Rodica Mănăilă; contribuţii în domeniul semiconductorilor; coautoare a unor brevete de invenţii; membru corespondent al Academiei Române din 1992 (m. 2002)

 

– 1935: A murit mitropolitul greco-catolic Vasile Suciu; datorită lucrărilor sale de teologie sistemică, este considerat cel mai reprezentativ teolog al Bisericii Unite din Transilvania; membru de onoare al Academiei Române din 1919 (n. 1873)

 

– 1936: S-a născut Gabriel Dimisianu, critic literar, eseist, istoric literar şi publicist

 

– 1938: S-a născut Şerban Stati, eseist şi traducător din literatura italiană; după 1990, membru al corpului diplomatic: ataşat cultural (1991-1997) şi apoi ambasador (1997-2002) al României la Roma (m. 2018)

 

– 1944: S-a născut artistul plastic Victor Foca

 

– 1944: S-a născut interpretul de muzică populară Ion Dolănescu; deputat PRM în legislatura 2000-2004 (m. 2009)

 

– 1946: S-a născut scriitorul Radu Ulmeanu

 

– 1954: A murit (în închisoarea Sighet) Ioan GH. Pelivan, militant de seamă al mişcării de eliberare naţională din Basarabia, om politic, publicist, apărător şi promotor al limbii române, animator al vieţii culturale; unul dintre membrii Sfatului Ţării; datorită lui, Bălţi a fost primul judeţ din Basarabia care în 1918 s-a pronunţat pentru Unirea Basarabiei cu România; deţinut politic (n. 1876, în satul Răzeni, jud. Lăpușna, R.S.S. Moldovenească)

 

– 1956: S-a născut Laurenţiu Damian, regizor de film documentar şi de ficţiune, scenarist de ficţiune, critic de film şi profesor; preşedinte al Uniunii Cineaştilor din România (din 2013), reales la data de 8 mai 2017

 

– 1962: S-a născut interpreta de muzică uşoară Marina Florea – 60 de ani

 

– 1964: S-a născut scriitorul, poetul și ziaristul Ciprian Chirvasiu (m. 2018)

 

– 1974: S-a născut înotătoarea Carla Negrea-Troner; a reprezentat România la Jocurile Olimpice de vară din 1992 și la cele din 1996 şi a câştigat, de-a lungul carierei, peste 400 de medalii naţionale şi internaţionale; din 1997 este antrenor

 

– 1977: A murit scriitorul Ion Istrati (n. 1921) – 45 de ani

 

– 1992: A murit fizicianul Aretin Corciovei; fondatorul Şcolii de teoria corpului solid în România; lucrări teoretice de fizică nucleară şi de studiu al feromagnetismului; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1930) – 30 de ani

 

– 1996: A murit pianista Maria Fotino (n. 1913)

 

– 2012: A murit actorul Emil Hossu (n. 1941) – 10 ani

 

– 2013: A murit Aristide Ionescu, luptător anticomunist, deţinut politic şi iniţiator al simpozionului „Experimentul Piteşti – reeducarea prin tortură” (n. 1921)

 

– 2017: A murit Nicolae Lupan, scriitor, realizator emisiuni radio, jurnalist, luptător anti-comunist şi anti-sovietic; fondator şi animator al Asociaţiei Mondiale „Pro Basarabia şi Bucovina”, cu sediul la Bruxelles şi Paris (1975-2008), primul preşedinte al acestei asociaţii înfiinţată la Bucureşti în ianuarie 1990 (n. 1921, Cepeleuţi, judeţul Hotin, Regatul României) – 5 ani

 

– 2018: A murit Neagu Djuvara, memorialist, jurist, diplomat, filolog, filosof al istoriei, jurnalist, romancier şi profesor; stabilit din 1947 în exil, a militat în diverse organizaţii ale diasporei româneşti; în 1990 s-a întors în ţară (n. 1916, într-o familie de origine aromână)

 

– 2018: A murit Horia Davidescu, regizor, personalitate a teatrului românesc de animație; cel dintâi director al Teatrului pentru copii și tineret „Colibri” Craiova (1955-1984) (n. 1921)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, se întâlnește cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen

 

– Bruxelles: Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, îl primește pe ministrul german al economiei, Robert Habeck

 

– Bruxelles: Cea de-a 14-a conferinţă europeană privind spaţiul, desfăşurată sub tema „O nouă eră pentru spaţiul european: Transformând viziunea în acţiune” (25 – 26 ian.)

 

– Bruxelles: Comisarul UE pentru Energie, Kadri Simson, participă la reuniunea Consiliului Atlanticului de Nord privind Securitatea Energetică de la Bruxelles și primește vizita ministrului german al economiei, Robert Habeck

 

– Bruxelles: Schimb de opinii între Comitetul de externe al UE și ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian cu privire la prioritățile președinției franceze a Consiliului Uniunii Europene

 

– Berlin: Cancelarul german, Olaf Scholz, va discuta despre Rusia cu preşedintele francez, Emmanuel Macron, în contextul în care puterile occidentale încearcă să reducă tensiunile cu Moscova în privinţa Ucrainei

 

– Bintan, Indonezia: Președintele indonezian Joko Widodo și prim-ministrul singaporez Lee Hsien Loong urmează să se întâlnească la Bintan, pe insulele Riau din Indonezia. Discuțiile bilaterale se așteaptă să acopere comerțul, investițiile, sănătatea și securitatea

 

– Riad: Prim-ministrul Thailandei Prayuth Chan-o-cha începe o vizită de două zile în Arabia Saudită (25 – 26 ian.)

 

– Paris: Consilieri politici din Rusia, Ucraina, Franţa şi Germania vor avea discuţii în „formatul Normandia” cu privire la situaţia din estul Ucrainei

 

– Roma: Începe procesul electoral pentru alegerea președintelui Italiei (25 – 27 ian.)

 

– Teheran: Interviu televizat al președintelui iranian, Ebrahim Raisi

 

– Quito, Ecuador: Interviu cu președintele Ecuadorului, Guillermo Lasso

 

– Sofia: Vizita prim-ministrului Macedoniei de Nord, Dimitar Kovacevski, pentru discuții privind aderarea țării sale la UE

 

– Varșovia, Polonia: Începerea programată a construcției unui zid anti-migranți la granița cu Belarus

 

– Geneva, Elveția: Reuniune a Consiliului Executiv al OMS, în cadrul căreia va fi examinată candidatura etiopianului Tedros Adhanom Ghebreyesus pentru un nou mandat la conducerea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (25 – 29 ian.)

 

– Washington: Fondul Monetar Internaţional publică raportul World Economic Outlook privind proiecţiile economice globale, cu o săptămână mai târziu decât era planificat, pentru a lua în calcul cele mai recente evoluţii cauzate de răspândirea variantei Omicron a coronavirusului în întreaga lume

 

– Washington: Reuniunea Comitetului de politică monetară al Fed (25 – 26 ian.)

 

– Egipt: Sunt marcați 11 ani de la începutul revoluției egiptene, o serie de proteste populare în masă care au dus la demisia președintelui Hosni Mubarak

 

– Londra: Este publicat indicele anual de corupție al Organizației Transparency International

 

– Cetatea Vaticanului: Reluarea procesului unui fost cardinal acuzat în afacerea finanțelor Vaticanului

 

– Frankfurt, Germania: Declarație așteptată a unui fost medic sirian în timpul procesului său pentru crime împotriva umanității

 

– Sydney: Miting pentru drepturile indigenilor

 

– Phnom Penh, Cambogia: Audiere în procesul adversarului Kem Sokha, acuzat că vrea să răstoarne guvernul

 

– Halle, Germania: Începe procesul pentru complicitate la crime împotriva umanității al unui jihadist german, plecat în Siria la vârsta de 15 ani

 

– Saint Paul, SUA: Deschiderea procesului a trei ofițeri de poliție prezenți la arestarea lui George Floyd, care s-a soldat cu moartea acestuia

 

– Hue, Vietnam: Ceremonii funerare ale călugărului budist Thich Nhat Hanh, unul dintre cei mai influenţi din lume, decedat sâmbătă, 22 ianuarie, la vârsta de 95 de ani (25 – 29 ian.)

 

– Stockholm: Ericsson prezintă rezultatele din 2021 și pe cele din trimestrul IV

 

– Boston: Grupul General Electric prezintă datele pe trimestrul al IV-lea

 

– Bethesda, SUA: Grupul Lockheed Martin prezintă datele pe trimestrul al IV-lea

 

– New York: American Express prezintă datele pentru trimestrul patru

 

– Paris: Decernarea Premiului Literar Des Deux Magots (în cafeneaua cu acelaşi nume)

 

– Washington: Licitație cu vânzare a pălăriei purtate de Melania Trump în timpul vizitei președintelui francez Emmanuel Macron în 2018

 

– Paris: Prezentări de modă haute couture (25 – 27 ian.)

 

– Quito: Conferința de presă a echipei Ecuadorului pentru meciul cu Brazilia

 

– Kronplatz, Italia: Cupa Mondială de schi alpin feminin, etapa Kronplatz

 

– Schladming, Austria: Cupa Mondială de schi alpin masculin, etapa Schladming

 

– Camerun: Se desfăşoară Cupa Africii pe Naţiuni la fotbal (9 ian. – 6 feb.)

  • Senegal – Insulele Capului Verde (Bafoussam, ora 18:00), optimi
  • Maroc – Malawi (Yaounde – Ahidjo, ora 21:00), optimi

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1586: A murit pictorul şi graficianul german Lucas Cranach „cel Tânăr” (n. 1515)

 

– 1627: S-a născut Robert Boyle, fizician, chimist şi filosof irlandez; unul dintre întemeietorii chimiei moderne; a dat prima definiţie a elementului chimic (1661) şi a pus bazele analizei chimice calitative (m. 1691) – 395 de ani

 

– 1736: S-a născut Joseph-Louis Lagrange, matematician şi astronom francez; a pus bazele mecanicii analitice şi ale calculului variaţiilor (m. 1813)

 

– 1759: S-a născut poetul scoţian Robert Burns (m. 1796)

 

– 1837: S-a născut Tomioka Tessai, pictor și caligraf din Japonia imperială; este considerat ultimul artist important din tradiția Bunjinga și unul dintre primii artiști majori ai stilului Nihonga (m. 1924) – 185 de ani

 

– 1874: S-a născut William Somerset Maugham, romancier, nuvelist şi dramaturg englez (m. 1965)

 

– 1882: S-a născut Virginia Woolf (nume la naştere: Adeline Virginia Stephen), scriitoare, critic literar şi editor britanic; una dintre cele mai mari romanciere ale secolului al XX-lea; reprezentantă de seamă a curentului modernist (m. 1941) – 140 de ani

 

– 1886: S-a născut Wilhelm Furtwängler, dirijor şi compozitor german (m. 1954)

 

– 1911: S-a născut regizorul de film german Kurt Maetzig, cofondator al companiei de producţie cinematografică din Germania de Est (m. 2012)

 

– 1913: S-a născut compozitorul, dirijorul, muzicologul şi pianistul polonez Witold Lutoslawski (m. 1994)

 

– 1917: S-a născut (la Moscova) Ilya Prigogine, chimist, fizician şi filosof belgian de origine rusă; s-a consacrat îndeosebi studierii termodinamicii proceselor de neechilibru; în ultimii 25 de ani ai vieţii s-a consacrat editării unor lucrări cu conţinut situat la limita dintre ştiinţele matematice şi cele filosofice; Premiul Nobel pentru fizică pe 1977 (primul belgian distins cu acest premiu); membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992) (m. 2003) – 105 ani

 

– 1921: S-a născut fizicianul american Samuel T. Cohen, inventatorul bombei cu neutroni (m. 2010)

 

– 1926: S-a născut Youssef Chahine, regizor de film, producător, actor şi scenarist egiptean; considerat una dintre figurile cele mai importante ale cinematografiei arabe (m. 2008)

 

– 1928: S-a născut Eduard Şevardnadze, politician şi diplomat georgian; preşedinte al Georgiei (oct. 1995 – nov. 2003), ministru al afacerilor externe al URSS (1985-1990), calitate în care a jucat un rol esenţial în încheierea războiului rece; este unul dintre părinţii spirituali ai doctrinei lui Gorbaciov, „perestroika”, fenomenul care, în final, a dus la căderea comunismului în Europa de Est; anterior, în perioada 1972 – 1985 a fost prim-secretar al Partidului Comunist Georgian (m. 2014)

 

– 1931: S-a născut actorul american Dean Carroll Jones (m. 2015)

 

– 1938: S-a născut Vladimir Vîsoţki, actor, poet şi muzician rus; considerat cel mai celebru bard rus al secolului XX (m. 1980)

 

– 1938: S-a născut Etta James (nume real: Jamesetta Hawkins), cântăreaţă americană de blues şi jazz şi R&B (m. 2012)

 

– 1942: S-a născut (în Mozambic) Eusebio da Silva Ferreira, legenda fotbalului portughez; a fost numărat între primii zece în lista cu cei mai buni 50 de jucători din secolul al XX-lea, realizată de Federaţia Internaţională pentru Istoria şi Statistica Fotbalului (m. 2014) – 80 de ani

 

– 1943: S-a născut Tobe Hooper, regizor de film, scenarist şi producător american; a contribuit la dezvoltarea cinematografului american schimbând radical industria filmului horror (m. 2017)

 

– 1947: S-a născut spaniolul Angel Nieto, multiplu campion mondial la motociclism (are un palmares de 13 titluri mondiale la clase diferite) (m. 2017) – 75 de ani

 

– 1947: A murit mafiotul american de origine italiană Al[phonse Gabriel] Capone (care a inspirat numeroase filme artistice) (n. 1899) – 75 de ani

 

– 1949: S-a născut Sir Paul M. Nurse, genetician și biolog britanic; Premiul Nobel pentru fiziologie sau medicină pe 2001, pentru descoperirea, împreună cu omul de știință american Leland H. Hartwell și cu biochimistul britanic Tim Hunt, a reglatorilor cheie ai ciclului celular

 

– 1954: S-a născut scriitorul israelian David Grossman; cunoscut comentator al politicii Israelului faţă de Palestina şi militant pentru recunoaşterea Palestinei ca stat

 

– 1958: S-a născut scriitorul şi regizorul italian Alessandro Baricco

 

– 1967: A murit baritonul italian Ettore Bastianini (n. 1922) – 55 de ani

 

– 1978: S-a născut Preafericitul Părinte Rastislav (numele de mirean: Ondrej Gont), Mitropolitul Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehiei şi din Slovacia (din 2014)

 

– 1990: A murit Ava Gardner, actriţă de film americană (n. 1922)

 

– 2013: A murit producătorul de film neozeelandez Lloyd Phillips; prima persoană din Noua Zeelandă care a câştigat un premiu Oscar (în 1981, în calitate de producător al scurtmetrajului „The Dollar Bottom”) (n. 1949, în Africa de Sud)

 

– 2015: A murit cântăreţul grec Demis Roussos (nume real: Artemios Ventouris-Roussos); faimos pentru cântecele de dragoste, era supranumit „doctorul inimilor” (n. 1946)

 

– 2016: A murit soprana franceză Denise Duval (n. 1921)

 

– 2017: A murit actriţa americană de televiziune Mary Tyler Moore; a fost o deschizătoare de drumuri cu producţia de televiziune „Mary Tyler Moore” din anii 1970-1977, show-ul fiind primul în care personajul principal a fost o „femeie de carieră” şi unul dintre primele care a avut ca scenarişti mai multe femei (n. 1936) – 5 ani

 

– 2017: A murit actorul britanic John Hurt (nume complet: Sir John Vincent Hurt) (n. 1940) – 5 ani

 

– 2018: A murit Claribel Alegría (nume real: Clara Isabel Alegría Vides), jurnalistă și scriitoare din Nicaragua (n. 1924)