Rata de incidență continuă să crească în toată țara

Rata de incidență continuă să crească în toată țara. Doar 10 județe au mai puțin de trei cazuri la mia de locuitori. Județul Cluj rămâne cu cea mai mare incidență, peste 15 la mie, iar Timișul, Ilfovul și capitala au mai mult de 10. Cele mai multe cazuri zilnice sunt confirmate în zona București-Ilfov, unde și cererea de testare este mare. Pentru a răspunde acestor solicitări într-un timp cât mai scurt, Ministerul Sănătății a decis să deschiderea a 28 de centre de recoltare în tot atâtea spitale din zonă. Pentru a merge la acesta este însă nevoie de programare la DSPMB și de un mijloc propriu de deplasare pentru a nu pune în pericol alte persoane. Ieri au fost anunţate 12.082 de cazuri noi de COVID și o rată de pozitivare a testelor de peste 30%. Presiunea pe spitale nu este la fel de mare ca în valul precedent al pandemiei, însă numărul celor internați crește de la o zi la alta. Acum sunt aproape 6.400 de pacienți, printre care 629 la terapie intensivă./ilixandru/pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 ianuarie)