Transportul în comun din Bucureşti a revenit la normal

Realizator: Nicoleta Turcu – Transportul în comun în capitală a revenit la normal după o grevă care a durat cinci zile. La această oră peste 90% din vehiculele programate sunt pe traseu. Roman Mușat explică.
Reporter: Anunțul oficial privind încetarea protestului a fost făcut în primele ore ale dimineții de sindicatul reprezentativ al Societății de Transport București. Acesta a explicat într-un comunicat că decizia este urmare a discuțiilor purtate la nivelul fiecărui depou și a fiecărei autobaze, având în vedere impactul foarte mare asupra cetățenilor. Conducerea sindicatului a precizat totodată că va avea astăzi și o întâlnire cu o delegație parlamentară care să analizeze problemele companiei. Cu puțin timp în urmă și primarul general al capitalei, Nicușor Dan, a menționat, pe o rețea de socializare, că discuțiile cu sindicaliștii vor continua pentru ca lucrurile la STB să se îmbunătățească în limitele posibilului, în funcție de bugetele disponibile. La rândul său, directorul general al STB, Adrian Criţ, a cărui demisie a fost solicitată de protestatari, i-a criticat din nou pe liderii sindicali și a menționat că societatea a suferit pierderi financiare mari în perioada grevei. Tot astăzi a reacționat şi Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România care le cere autorităților să scoată la licitație traseele operate de STB. COTAR susține că transportul public din capitală este o gaură neagră care absoarbe foarte mulți bani de la bugetul de stat./rpatulea/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (25 ianuarie)