Ministerul Sănătăţii lucrează la un mecanism de testare a personalului sanitar la începutul programului de lucru

Realizator: Georgiana Grosso – Valul cinci al pandemiei a dus la reapariția unui număr important de focare de COVID-19 în spitale și la alte unități din sectorul sanitar. 130 sunt în prezent confirmate, cu aproape 1.450 de cazuri în rândul angajaților. Deocamdată situația nu afectează în mod semnificativ capacitatea de acordare a asistenței medicale – spune ministrul sănătății Alexandru Rafila, dar se lucrează la un mecanism de testare a personalului la începutul programului de lucru – a explicat el.
Alexandru Rafila: Deocamdată nu sunt situații alarmante. O să căutăm o soluție rapidă încât din zilele următoare să înceapă testarea sistematică a personalului medical, când intră în serviciu. Sunt spitale care fac acest lucru în mod regulat, depinde foarte mult și managementul spitalelor. O să discutăm și cu alți colegi de la Departamentul pentru Situații de Urgență să vedem dacă există disponibilitate de teste pentru spitale care nu au astfel de teste. Numai reprezintă așa o problemă economică pentru că prețul unui astfel de test probabil că este în jur de 10 lei, o testare a angajaților care să evite pătrunderea în contact cu pacienții pe de-o parte sau în contact cu ceilalți colegi a persoanelor care sunt infectate.
Realizator: Ministrul sănătății se așteaptă ca numărul zilnic de cazuri noi să continue să crească și a atras atenția că sunt în continuare importante respectarea regulilor de prevenire a infectării și vaccinare anti-COVID-19, care reduce semnificativ riscul de spitalizare şi deces – transmite reporterul RRA, Adriana Turea. De astăzi a început și vaccinare anti-COVID-19 a copiilor cu vârste între 5 și 11 ani./rpatulea/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 ianuarie)