Anglia a ridicat majoritatea restricțiilor

Anglia a ridicat astăzi majoritatea restricțiilor, iar viața redevine aproape ca înaintea pandemiei. În restul Regatului Unit relaxarea este mai prudentă, chiar dacă numărul infectărilor continuă să scadă în întreaga țară.

Corespondenţă de la Londra – Reporter: Aura Neag – Guvernul de la Londra a decis că nu mai este nevoie ca oamenii să lucreze de acasă. Certificatele COVID nu mai sunt obligatorii, iar masca nu mai trebuie purtată în spațiile publice, însă continuă să fie recomandată.

În chestiunea măștilor primarul din Londra, Sadiq Khan, a intervenit și a spus că pe mijloacele de transport în comun, care sunt în subordinea primăriei, măștile rămân obligatorii. Aceste măsuri se aplică doar în Anglia, unde premierul Boris Johnson a declarat că speră ca în curând să nu mai fie obligatorie nici izolarea pentru persoanele care sunt testate pozitiv la COVID.

În Scoţia şi Țara Galilor ridicarea restricțiilor se face mult mai prudent. În următoarele zile vor fi redeschise cluburi și centre sportive, iar purtarea măștii va fi eliminată treptat.

Aceste relaxări au loc în contextul în care numărul infectărilor cu COVID continuă să scadă, iar cel al spitalizărilor rămâne la un nivel relativ scăzut. Infectările sunt acum în jur de 90.000 de cazuri pe zi, iar în spital se află peste 17.000 de bolnavi. Cei mai mulți sunt în nevaccinați și autoritățile insistă că aceasta este o opțiune personală, însă nu mai pot fi justificate restricții care afectează întreaga societate, pentru a-i proteja pe cei care refuză imunizarea./cpodea/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 ianuarie