Calendarul evenimentelor, 29 ianuarie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Social
* Jud. Iaşi: Campania „Din inimă pentru România!”, amplă campanie de donare de sânge în toate centrele de transfuzii din municipiile reşedinţă de judeţ. Acestea vor fi deschise în intervalul 8:00 – 12:00, eveniment susţinut de Tineretul Naţional Liberal Iaşi. Orice persoană care este sănătoasă, într-o stare bună fizică şi psihică şi care nu a suferit intervenţii chirurgicale în ultimele 6 luni, poate dona sânge. Donatorul trebuie să aibă vârsta între 18-60 de ani şi o greutate minimă de 50 kg. În cazul unei administrări recente a unei doze de vaccin, se poate dona după 7 zile de la vaccinarea cu Pfizer / Moderna şi 30 de zile după vaccinarea cu Johnson&Johnson

– Economic
* Autobuzele liniei 223 vor circula, începând cu această dată, între terminalele „Cartier Rezidenţial Splaiul Unirii” şi „Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir” (staţia de metrou „Timpuri Noi”)

– Învățământ, Cercetare
* Focşani: Au loc discuții despre creativitate şi meseriile viitorului, în cadrul primului eveniment SuperTeach din acest an, Conferinţa SuperTeach Focşani – ora 9:30, atât în sală la Teatrul Municipal Focşani, cât şi online. Evenimentul va avea loc, pentru profesorii din toată ţara. Peste 300 de dascăli sunt invitaţi să participe online şi offline la conferinţă. La invitaţia liderului comunităţii SuperTeach Focşani, profesor Cristinei Bărbosu-Ene, pe scena evenimentului, vor urca profesori, antreprenori şi invitaţi speciali

– Cultură
* În perioada 28 – 30 ianuarie, Teatrul Ion Creangă organizează „TIC PITIC – Zilele Small size”, un eveniment unic în România care celebrează teatrul dedicat celor mai tineri dintre spectatori: de la bebeluşi până la cei care îşi desprind mânuţele din mâinile părinţilor. Cea de-a VIII-a ediţie TIC PITIC – Zilele Small size, propune un format #hibrid, atât online, pentru cei care preferă confortul de acasă, cât şi în sala de spectacol, pentru cei care vor să trăiască o experienţă unică. Indiferent de alegere, copiii vor avea parte de spectacole şi de ateliere special gândite pentru ei, astfel încât să îi familiarizeze de mici cu universuri magice de poveste. Timp de trei zile Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21-23) şi pagina de Facebook a Teatrului Ion Creangă (FB.com/TeatrulIonCreanga) vor găzdui o serie de experienţe educative dedicate celor mai mici spectatori, dar şi activităţi menite să provoace întreaga familie să creeze şi să se joace împreună. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio Bucureşti FM. Din program:
• ora 10:00 – Geo Dinescu şi Marin Fagu (actori şi regizori ai spectacolului „De-aş fi Scufiţa Roşie” – la Teatrului Colibri), revin cu două ateliere de creaţie bazate pe explorarea fanteziei. Împreună cu cei mici, aceştia vor confecţiona un teatru de umbre, astfel încât scenariile pe care şi le imaginează să prindă viaţă
• ora 17:00 – Spectacolul “CUTInE” (), realizat în regim de coproducţie, în cadrul proiectului european MAPPING – A map on aesthetics of performing art for early years, care propune să lăsăm fantezia să construiască lumi formate din cutii, care mai apoi se transformă în ziduri, case şi în multe alte lucruri
• ora 18:00 – cei mici colorează şi confecţionează cea mai frumoasă cutie în cadrul atelierului „Cutia cu mânuţe colorate”
* În contextul Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului (27 ian.), Institutul „Elie Wiesel”, în colaborare cu Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Institutul Goethe din Bucureşti, cu sprijinul Ambasadei Republicii Federale Germania în România şi Independenţa Film, organizează Zilele filmului „Memoria Holocaustului”. Cea de-a patra ediţie a programului se desfăşoară la Cinema Muzeul Ţăranului în perioada 27-29 ianuarie. Programul zilei:
• ora 17:00 – „Phoenix” în regia lui Christian Petzold prezintă povestea unei supravieţuitoare a Holocaustului. Accesul la eveniment este gratuit, dar este necesară rezervarea locurilor în prealabil pe Eventbook.ro
* Casa Artelor Dinu Lipatti prezintă, de la ora 18:00, Programul „Casa Lipatti Open Stage – Stagiune dedicată Profesorilor și Discipolilor”. Ediția a XIV-a este dedicată lui Wolfgang Amadeus Mozart ca Omagiu adus genialului compozitor la împlinirea a 266 de ani de la naștere. Invitat special este Prof. Univ. Dr. Ion Bogdan Ștefănescu, unul dintre cei mai valoroși flautiști ai generației sale, care alături de absolvenții și studenții săi de la Universitatea Națională de Muzică din București: Carla Maria Stoleru, Loredana Palade, Georgiana Mihăilă, Daria Tofănescu, Salomeea Lois Bodea, Carina Geanina Boanță, Elena Cărăuș, Ana Antonescu, Natalia Slepțova, Maria Velea, Teodor Mondiru, Anxhelo Naqellari, Mihai Vaida, vor prezenta în Salonul de muzică al Casei Lipatti Spectacolul de muzică mozartiană și poezie „Mozart și câinele spaniol” pe versuri de Nichita Stănescu, George Stanca și Ion Bogdan Ștefănescu. Printre partenerii media: Radio Bucureşti FM
* Opera Naţională Bucureşti prezintă spectacolul de balet „Don Quijote” de Ludwig Minkus – ora 18:30. Printre partenerii media Radio România Cultural, Radio România Muzical
* Premiera spectacolului „Plăcerile şi chinurile adulterului” de Valentin Kasnogovor, în regia Lorenei Zăbrăuţanu – ora 19:00, la Sala Nouă a Teatrului de Comedie
* Spectacolul „Romeo şi Julieta”, regia: Liliana Pană, muzica originală: Sebastian Androne-Nakanishi, coregrafia: Raluca Zetu – ora 19:00, la Teatrul Mic, Sala Atelier, Str. Constantin Mille nr. 16
* Teatrul Excelsior prezintă spectacolul „Urâtul” de Marius von Mayenburg, regia Mădălin Hîncu – ora 19:00, la Teatrul Excelsior, Sala „Ion Lucian”. Mai mult decât un text profund ancorat în contemporaneitate, „Urâtul” este o satiră socială care pune sub laser fenomenul înstrăinării de sine prin uniformizare
* Alba Iulia, Bacău, Bistriţa, Botoşani, Bucureşti, Buzău, Craiova, Piteşti, Sinaia: Începând cu această dată, spectatorii din ţară şi de peste hotare au posibilitatea să vadă producţii din repertoriul Teatrului Dramaturgilor Români proiectate în cinematografele din ţară sau online, de oriunde ar fi, la data şi ora la care sunt programate pe marile ecrane. Parteneriatul începe cu spectacolul „Nocturnele lu’ Leonida”. Teatru la Cinema şi Teatrul Dramaturgilor Români propun spectatorilor din ţară şi din străinătate o călătorie în universul dramaturgului I.L. Caragiale. Actori remarcabili, Marian Râlea, Rodica Mandache, Amelia Ursu, dau viaţă unor personaje cu un farmec aparte în „Nocturnele lu’ Leonida”, un spectacol în regia lui Alexa Visarion. Producţia poate fi urmărită în data de 29 ianuarie, de la ora 19:00, în 11 cinematografe din 9 oraşe. În ziua şi la ora proiectării în cinematografe, spectacolul va fi disponibil şi online, pe www.scenatv.ro, pentru a fi vizionat de către cei care nu pot să ajungă în sala de cinema sau care nu au un cinematograf în localitate
* Arad: Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad organizează un maraton de 20 de spectacole în cadrul evenimentului „Luna plină de teatru”, program desfășurat în intervalul 6 ianuarie – 6 februarie. Din program:
• ora 18:00 – La Sala mare, are loc „Miracolul Sfântului Gheorghe” de Rusomir Bogdanovski – premieră. Regia: Nikola Zavišić. Coproducție: Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, Teatrul Național Niš (Serbia) și Teatrul Dramatic „Ivan Radoev” Plevna (Bulgaria) (29 – 30 ian.)
* Brașov: Teatrul de Artă București lansează noua stagiune, la Brașov, cu două spectacole în premieră: „Iepurele alb”, teatru pentru copii și familie, de la ora 11:00, și „Extraconjugal” de Neil Simon, de la ora 19:00 – la Centrul Cultural Reduta
* Braşov: Deschiderea The Sphere Laboratorium – spaţiu dedicat artelor şi culturii, cu vernisajul expoziţiei „Subtitrări pentru tăcere. Jurnal grafic” al artistei vizuale Ema Voinescu – ora 18:00, în cartierul Schei al Braşovului, Str. Iezer nr. 4 și online https://www.facebook.com/events/469422591384999/, https://www.youtube.com/channel/UC7wufJyyCmBXX6_ytj6hKLQ
* Braşov: De la ora 18:30, în Sala Operei Braşov, poate fi ascultat „Mozart per sempre”, un concert ce cuprinde momente muzicale din operele scrise de Mozart, care continuă seria evenimentelor dedicate genialului compozitor austriac. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mircea Holiartoc. Dirijor cor: Dragoş-Mihai Cohal
* Constanța: Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“ prezintă spectacolul „Liliacul”, de J. Strauss – ora 18:30, la Sala Teatrului. „Liliacul“ este o operetă în trei acte de Johann Strauss-fiul cu libretul realizat de Karl Haffner și Richard Genée, după nuvela „Le Reveillon“ de Henri Melhac și Ludovic Halévy. Premiera mondială a avut loc la Viena, la „Theater an der Wien“, pe data de 5 aprilie 1874. Regia artistică: Ognian Draganov. Scenografia: Cătălin I. Arbore
* Craiova: Opera Română Craiova organizează două evenimente culturale – o reprezentaţie a operetei „Liliacul” de Johann Strauss (fiul), precedată de lansarea volumului de poezie „Stări” de Nicole Tender, cu ilustraţii de Emilia Marinescu. Cele două evenimente vor avea loc la Cercul Militar din Craiova, începând cu ora 17:00
* Iași: Opera Națională Iași prezintă, în zilele de 29 și 30 ianuarie, de la ora 18:30, spectacolul „La Bohème”, de Giacomo Puccini. Regia spectacolului este semnată de Niky Wolcz (SUA), decorul este realizat de Helmut Stürmer (Germania), iar costumele sunt create de Lia Manțoc. Distribuția îl are în centru pe invitatul special, tenorul Mihail Mihaylov în rolul Rodolfo. Interpretează soliștii, orchestra, corul, corul de copii și baletul Operei Naționale Române Iași. Dirijor cor: Manuel Giugula. Dirijor cor copii: Raluca Zaharia
* Ploieşti: Muzeul „Ion Luca Caragiale” din Ploieşti, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, organizează, în perioada 29-30 ianuarie „Zilele Caragiale”, eveniment cu dublă semnificaţie: 170 de ani de la naşterea scriitorului Ion Luca Caragiale şi aniversarea a 60 de ani de la înfiinţarea Muzeului „Ion Luca Caragiale” de către părintele muzeografiei prahovene, prof. Nicolae Simache. Programul zilei:
• Cea de-a XXIV-a ediţie a Concursului Naţional de interpretare artistică a personajelor caragialiene „Caragiale,contemporanul nostru”, devenit o tradiţie a instituţiei de cultură, se va desfăşura în mediul virtual, reunind peste 20 de trupe de actori – elevi din ciclul primar şi gimnazial ai şcolilor din ţară şi municipiul Bucureşti – ora 10:30, la Sala Auditorium, a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova (transmitere live pe pagina de Facebook a Muzeului „Ion Luca Caragiale” Ploieşti)
* Sibiu: Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” Sibiu prezintă:
• ora 10:00 – Atelier de Creat Poveşti – Pisicile somnoroase, coordonator: Diana Ribana, pentru copii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 10 ani – la Sala Studio
• ora 11:00 şi 18:00 – „Harap Alb”, după Ion Creangă, regia: Gavriil Pinte, scenografia: Roxana Ionescu – la Sala Parter
* Sibiu: Compania independentă de teatru „BIS Teatru”, difuzează online, pe canalul de YouTube BIS Teatru, gratuit premiera spectacolului „Născut în România”, a treia parte a trilogiei cu acelaşi nume, regia Bogdan Sărătean – ora 18:00. Tema centrală a spectacolului o reprezintă motivele actorilor din distribuție de a rămâne în România, de a nu emigra, de a-și construi o familie și un destin în această țară

– Sport
* Antrenorul principal al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, Flavius Stoican, şi team managerul Florin Răducioiu susţin o conferinţă de presă înaintea derby-ului cu FCSB – ora 12:00, la Stadionul Dinamo – sala de conferinţe
* Are loc prima etapă a Campionatului Naţional de atletism – la Complexul Sportiv Naţional „Lia Manoliu”, Sala de atletism „Ioan Soter” (29-30 ian.)
* În perioada 29 – 30 ianuarie are loc Bucureşti Cupa Riposta, la sabie feminin şi masculin. Competiţia face parte din Circuitul European de Cadeţi şi contează pentru calificarea sportivilor la Campionatele Europene şi Mondiale de Cadeţi 2022. Întrecerile încep zilnic la ora 9:00, la Sala Polivalentă „Ioan Kunst Ghermănescu”, iar semifinalele sunt programate la ora 17:00. Cupa Riposta va reuni la start aproximativ 400 de participanţi din 21 de ţări. Sunt invitate la acest eveniment personalităţi ale vieţii sportive şi culturale: ministrul Sportului Eduard Novak, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român Mihai Covaliu şi Ana Maria Popescu, campioană olimpică, mondială şi europeană la spadă. Medaliaţii competiţiei „Cupa Riposta” vor fi premiaţi de UniCredit Bank, partener oficial al Federaţiei Române de Scrimă
* Cisnădie: CS Măgura Cisnădie înfruntă echipa rusă HC Lada Togliatti, într-un meci din Grupa C a competiţiei feminine de handbal EHF European League – ora 14:00, la Sala Polivalentă Măgura – Cisnădie
* Au loc meciuri în etapa a 23-a a Ligii I de fotbal:
• FC Voluntari – CS Gaz Metan Mediaş – ora 14:00, pe Stadion „Anghel Iordănescu” Voluntari
• FC Academica Clinceni – FC Farul Constanţa – ora 17:00, pe Stadion „Marin Anastasovici” Giurgiu
• FC Rapid Bucureşti – FC UTA Arad – ora 20:00, pe Arena Naţională Bucureşti
* Au loc meciuri în etapa a 13-a a Ligii Naţionale de handbal feminin:
• CSM Slatina – SCM Craiova – ora 11:00, la Sala LPS – Craiova
• CS Dacia Mioveni 2012 – HC Dunărea Brăila – ora 17:00, la Sala Sporturilor – Mioveni
• CSU Ştiinţa Bucureşti – SCM Gloria Buzău – ora 15:30, la Sala Polivalentă – Rapid
• CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud – CSM Deva – ora 17:00, la Sala Polivalentă – Bistriţa
* Sunt programate partide în etapa a 17-a a Ligii Naţionale de baschet feminin:
• CS Rapid Bucureşti – CS Universitatea Cluj-Napoca – ora 12:30, la Sala Rapid – Bucureşti
• CS Municipal Târgovişte – Academia Phoenix CSU Simona Halep Constanţa – ora 16:00, la Sala CSŞ „Ioan Valerian” Târgovişte
• CS Municipal Alexandria – CS Agronomia Bucureşti – ora 16:30, la Sala Sporturilor – Alexandria
• FCC Baschet UAV Arad – ACS KSE Târgu Secuiesc – ora 18:00, la Sala Victoria – Arad
* Oradea: Se dispută un meci din etapa a 18-a a Ligii Naţionale de baschet masculin: CSM CSU Oradea – ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca – ora 19:00, la Arena „Antonio Alexe”
* Se dispută partide în etapa a 15-a a Diviziei A1 la volei masculin:
• CSA Steaua Bucureşti – SCM ”U” Craiova – ora 17:00
• CS Ştiinţa Explorări Baia Mare – CSM Arcada Galaţi – ora 17:00
• CS Rapid Bucureşti – CS Unirea Dej – ora 18:30
• CSU UV Timişoara – CSU Ştiinţa Bucureşti – ora 12:30
• CS Olimpia Titanii Bucureşti – CS ”U” Cluj – ora 16:00
* Au loc meciuri în etapa a 14-a a Diviziei A1 la volei feminin:
• CSM Lugoj – ACS Volei Cristina Pîrv Turda – ora 18:30
• CSM Volei Alba Blaj – CS Medgidia – ora 18:00
• CSM Târgovişte – CS Dacia Mioveni 2012 – ora 18:30
• SCM ”U” Craiova – CS ”U” NTT Data Cluj – ora 15:00
• CS Ştiinţa Bacău – CSO Voluntari 2005 – ora 17:00
* Au loc meciuri în Superliga Naţională de polo pe apă:
• CS Dinamo – CSA Steaua – ora 11:00, în Bazin Tolea Grinţescu-Dinamo – Bucureşti
• CSM Oradea – CS Rapid – ora 12:00
• CS Politehnica Cluj – Sportul Studenţesc – ora 19:00
* Cârța: Se dispută un meci din Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă: ACS Sapienţia U23 – Sportul Studenţesc – ora 18:30
* Budapesta: România îşi află adversara în barajul pentru Campionatul European de handbal masculin din 2023, la tragerea la sorţi de la Budapesta
* Lausanne: Are loc Gala virtuală a Premiilor World Rowing 2021, la care Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş sunt nominalizate pentru premiul de cel mai bun echipaj feminin al anului – ora 13:00
* Ungaria: Are loc un meci în Erste Liga la hochei pe gheaţă: Dunaujvarosi Acelbikak – ACSH Gheorgheni – ora 18:00

– S-a întâmplat într-o zi de 29 ianuarie
* Cu 166 de ani în urmă (1856) Regina Victoria a Regatului Unit a înfiinţat Ordinul Crucea Victoria, iniţial pentru a-i distinge pe militarii britanici cu merite deosebite în Războiul Crimeei. Crucea Victoria (în engleză „Victoria Cross”) este cea mai înaltă decoraţie militară acordată pentru acte de eroism „în faţa duşmanului” militarilor din diverse ţări ale Commonwealth-ului şi ale fostelor teritorii ale Imperiului Britanic. Acesta are prioritate faţă de toate celelalte ordine, decoraţii şi medalii. Ea poate fi acordată unei persoane de orice grad în orice ramură militară, precum şi civililor sub comandă militară. În Regatul Unit, ea se decernează de obicei direct persoanei decorate sau celei mai apropiate rude, de către monarhul britanic în timpul unei ceremonii ţinute la Palatul Buckingham. În ţările din Commonwealth în care monarhul britanic este şef de stat, Guvernatorul General este cel care face aceasta în numele monarhului. Împreună cu Crucea lui George, care este distincţia echivalentă pentru acte de curaj realizate departe de inamic, este cea mai înaltă distincţie acordată pentru curaj în Regatul Unit. Crucea Victoria este, însă, purtată înaintea Crucii George de o persoană care are ambele distincţii (ceea ce nu s-a întâmplat până acum). Ordinul Crucea Victoria a fost înfiinţat la 29 ianuarie 1856 de Regina Victoria pentru a răsplăti faptele de curaj din timpul Războiului Crimeei
* Acum 136 de ani (1886) avea loc patentarea primului automobil de către inginerul german Karl Benz. Acesta a montat pe un triciclu motorul în patru timpi brevetat de Nikolaus Otto, un propulsor pe benzină de 958 cmc care dezvolta 0,75 CP şi dispunea de aprindere electrică şi răcire cu apă
* În urmă cu 126 de ani (1896) medicul american Emile Grubbe a utilizat pentru prima oară radiaţiile pentru a trata cancerul de sân al pacientei sale, Rose Lee, din Chicago. Emile Grubbe era student la medicină, în 1896 şi lucra cu jumătate de normă la o fabrică ce producea tuburi cu vacuum. Realizând că are probleme la pielea mâinilor şi că îi cade părul, după o discuţie cu profesorul său, Richard Ludlum, cei doi au ajuns la ideea că radiaţiile ar putea fi de un real ajutor. Se spune că doctorul Emil Herman Grubbe a devenit prima victimă cunoscută a radiaţiilor. Cu toate că a reuşit să atingă vârsta de 85 de ani, a avut cancer la ambele palme şi la braţul stâng, suferind mai mult de 90 de operaţii
* Se împlinesc 75 de ani (1947) de când ministrul de externe al URSS, Veaceslav Molotov, semna, la Moscova, Tratatele de pace cu România, Italia, Ungaria, Finlanda şi Bulgaria (după a doua conflagraţie mondială)
* Acum 41 de ani (1981) avea loc darea în exploatare a celui mai mare pod de pe Siret destinat circulaţiei rutiere, în zona hidrocentralei Gălbeni (jud. Bacău)
* Se împlinesc 10 ani (2012) de când tenismenul român, Horia Tecău, şi americanca Bethanie Mattek-Sands, cap de serie numărul 8, au câştigat proba de dublu mixt la Australian Open, după victoria în faţa perechii Elena Vesnina/Leander Paes (Rusia/India). Prezenţa lui Horia Tecău în finala unui turneu de dublu mixt a fost prima a unui român din 1979. Ultimii români ce au disputat o finală de Grand Slam au fost Virginia Ruzici şi Ion Ţiriac, care în 1979 pierdeau în ultimul act al turneului de la Roland Garros. Perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda) a câştigat în iulie 2015 turneul de la Wimbledon la dublu, după ce a învins în finală cuplul Jamie Murray/John Peers (Marea Britanie/Australia)
* Acum 4 ani (2018) Guvernul Viorica Dăncilă a primit votul de învestitură al Parlamentului, fiind cel de-al 128-lea guvern al României, care a condus țara de la 29 ianuarie 2018 până la 10 octombrie 2019, când a fost demis prin moțiune de cenzură, rămânând în funcție ca interimar până la validarea următorului guvern la 4 noiembrie 2019. Vasilica-Viorica Dăncilă a devenit astfel prima femeie prim-ministru din istoria României

Aniversări – Comemorări

– 1854, 29.I/9.II: S-a născut Alexandru Ciurcu, inventator şi publicist; a construit, la Paris, împreună cu Just Buisson, un motor cu reacţie (1886), brevetat în Europa şi în SUA; a organizat primul pavilion românesc în cadrul Expoziţiei Universale de la Paris (1889); director al ziarului „Timpul” (1890-1900) (m. 1922)

– 1857: S-a născut Leon Cosmovici, zoolog, fiziolog şi profesor; autor al primului tratat românesc de fiziologie animală (1903); considerat fondatorul învăţământului fiziologiei animale din România; membru corespondent al Academiei Române din 1893 (m. 1921) – 165 de ani

– 1871: S-a născut scriitorul Gheorghe Brăescu (m. 1949)

– 1873: S-a născut chimistul Petru Bogdan; a fost cel dintâi profesor de chimie fizică al primei catedre de specialitate din România (1906-1940); rector al Universităţii din Iaşi (1926-1932); membru titular al Academiei Române din 1926 (m. 1944)

– 1874, 29.I/10.II: A murit Eudoxiu Hurmuzaki (Hurmuzachi), istoric şi om politic din Bucovina; luptător pentru drepturile românilor din Imperiul Habsburgic; principala sa activitate a constat în adunarea a peste 6.000 de documente latine şi germane referitoare la români (din arhivele de la Viena, Pesta, Lemberg, dar şi din cele româneşti); după moartea sa, acestea au intrat în posesia Academiei Române, formând colecţia de documente ce poartă numele generic „Colecţia Hurmuzaki”; membru titular al Societăţii Academice Române din 1872 (n. 1812, la Cernăuţi, azi Ucraina)

– 1884: S-a născut lingvistul George Giuglea; s-a ocupat de istoria limbii române şi de raporturile ei cu alte limbi romanice; studii de lexicologie şi de toponimie; membru corespondent al Academiei Române din 1936 (m. 1967)

– 1893: S-a născut Marţian Negrea, compozitor, muzicolog, dirijor şi pedagog (m. 1973)

– 1895: S-a născut filosoful Dumitru D. Roşca; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1980)

– 1896: S-a născut poetul şi eseistul Mihai Moşandrei (m. 1994)

– 1900: S-a născut compozitorul Iuliu Mureşianu (m. 1956)

– 1909: S-a născut arhimandritul Vasile Vasilachi, teolog, duhovnic și scriitor; fost vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române în America şi Canada; a fost deținut 5 ani în temnițele comuniste (m. 2003)

– 1913: S-a născut violonistul şi pedagogul Ionel Geantă (m. 1980)

– 1925: S-a născut scriitorul francez de origine română Isidore Isou (numele real: Jean-Isidore Goldstein), fondatorul lettrismului (1946) (m. 2007)

– 1926: S-a născut Tudor Vornicu, cunoscut ziarist şi om de televiziune (m. 1989)

– 1937: A murit istoricul Ioan Boroş, preot şi istoric; studii despre istoria Banatului; lucrări privind istoria Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice; a înfiinţat Muzeul Lugojului (n. 1850) – 85 de ani

– 1939: S-a născut Mircea Popa, istoric şi critic literar, scriitor şi profesor

– 1940: S-a născut Mihai Gingulescu, actor al Teatrului Naţional Târgu-Mureş din 1962 (m. 2016)

– 1941: S-a născut pictorul şi profesorul clujean Dan Bimbea (m. 1999)

– 1946: S-a născut etnologul Irina Nicolau, co-organizator, alături de Horia Bernea, al Muzeului Ţăranului Român; specialist în etnologie, istorie orală şi muzeologie, doctor în filologie-folclor, membru al unor importante organizaţii profesionale din ţară şi străinătate, Irina Nicolau a coordonat seria de cărţi bibliofile a Muzeului Ţăranului Român (m. 2002)

– 1948: S-a născut interpreta de muzică uşoară Doina Spătaru

– 1953: S-a născut regizorul de teatru Mihai Lungeanu; regizor artistic la Redacţia Teatru a SRR din 1994

– 1956: S-a născut Matei Vişniec, poet, dramaturg, romancier și jurnalist; în perioada studiilor universitare s-a numărat printre membrii fondatori ai „Cenaclului de Luni”; în octombrie 1987 solicită şi obţine azil politic în Franţa; din august 1988 până în octombrie 1989 lucrează ca redactor la Secţia română a BBC, la Londra; revine în Franţa, unde lucrează la Radio France Internationale, Secţia română

– 1962: S-a născut actriţa Oana Pellea – 60 de ani

– 1963: S-a născut Octave, pseudonimul artistic al lui Octav Teodorescu, muzician rock, compozitor, orchestrator, cantautor, multi-instrumentist (chitări, clape, instrumente programabile) şi producător muzical; pionier al muzicii electronice şi utilizării computerelor şi sintetizatoarelor în muzică în România

– 1964: S-a născut interpreta de muzică uşoară Carmen Rădulescu

– 1969: S-a născut Ovidiu Komornyik, interpret şi compozitor de muzică uşoară

– 1973: S-a născut jurnalistul de televiziune Cătălin Radu Tănase, corespondent special al Ştirilor PRO TV

– 1974: S-a născut cântăreaţa Mălina Olinescu (m. 2011)

– 1976: A murit Petru Manoliu, romancier, publicist şi traducător (n. 1903)

– 1996: A murit actorul Marian Hudac (n. 1934)

– 2003: A murit actorul Matei Gheorghiu (n. 1926)

– 2006: A murit tenorul Ludovic Spiess; fost ministru al culturii şi director al Operei Naţionale din Bucureşti (n. 1938)

– 2015: A murit aviatorul american de origine română Alexander (Alex) Vraciu; fost ofiţer în US Navy (Marina americană), este considerat unul dintre eroii forţelor armate americane în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (n. 1918)

– 2017: A murit dirijorul şi compozitorul Stelian Olariu; a condus 55 de ani Corul Operei Naţionale Bucureşti (n. 1928) – 5 ani

– 2020: A murit Laura Loredana Zecheru, violonistă a Orchestrei Naţionale Radio; a fost membră Solaris Quartet (alături de Sabin Penea, Ana Maria Marian şi Andrei Nițescu) şi membră a Silvestri Orchestra (n. 1986)

EVENIMENTE EXTERNE

– Kenya: Vizita șefului diplomației europene, Josep Borrell

– Roma: Are loc o nouă alegere a președintelui Italiei

– Madrid: Întâlnire a partidelor suveraniste și conservatoare europene de extremă dreaptă pe tema „Apărarea Europei”

– Ottawa, Canada: Manifestație de protest împotriva obligației de vaccinare împotriva Covid

– Paris: Inaugurarea expozițiilor „Yves Saint Laurent în Muzee” în 6 muzee pariziene: Centrul Pompidou, Muzeul de Artă Modernă din Paris, Muzeul Luvru, Muzeul Orsay, Muzeul Național Picasso-Paris și Muzeul Yves Saint Laurent din Paris (29 ian. – 15 mai)

– Kananga, RD Congo: Decizie așteptată în procesul uciderii a doi experți ONU în 2017, la Kasaï

– Melbourne: Finala feminină de simplu de la Australian Open 2022 (17-30 ian.) se va disputa între liderul clasamentului WTA, australianca Ashleigh Barty, și americanca Danielle Collins, cap de serie numărul 27 și locul 30 WTA – ora 10:30 (ora României)
• Tot astăzi are loc și finala de dublu masculin, între perechile Nick Kyrgios / Thanasi Kokkinakis – Matthew Ebden / Max Purcell

– Garmisch-Partenkirchen, Germania: Cupa Mondială de schi alpin feminin, etapa Garmisch-Partenkirchen (29 – 30 ian.)

– Camerun: Se desfăşoară Cupa Africii pe Naţiuni la fotbal (9 ian. – 6 feb.)
• Gambia – Camerun (ora 18:00), sfert de finală
• Burkina Faso – Tunisia (ora 21:00), sfert de finală

– Arabia Saudită: Are loc un nou ePrix-ul la Diriyah, în Campionatul Mondial de Formula E

Aniversări – Comemorări

– 1782: S-a născut compozitorul francez Daniel Auber (m. 1871) – 240 de ani

– 1837, 29.I/10.II: A murit poetul Aleksandr Puşkin; considerat a fi cel mai mare poet rus și fondatorul literaturii ruse moderne (n. 1799) – 185 de ani

– 1862: S-a născut Frederick Delius, compozitor englez de origine germană (m. 1934) – 160 de ani

– 1866: S-a născut scriitorul francez Romain Rolland; Premiul Nobel pentru literatură pe 1915 (m. 1944)

– 1867: S-a născut Vicente Blasco Ibáñez, scriitor, jurnalist şi politician spaniol (m. 1928) – 155 de ani

– 1890, 29.I./10.II: S-a născut Boris L. Pasternak, poet, prozator şi traducător rus; Premiul Nobel pentru Literatură pe 1958 (m. 1960)

– 1892: S-a născut Ernst Lubitsch, regizor de film, actor, scenarist şi producător german (m. 1947) – 130 de ani

– 1899: A murit pictorul francez de origine engleză Alfred Sisley, unul dintre creatorii impresionismului francez (n. 1839)

– 1910: S-a născut scriitorul francez Henri Queffélec; a făcut parte din „grupul naturaliştilor” (m. 1992)

– 1915: S-a născut Bill Peet, desenator şi scenarist american de desene animate; a realizat, la Studiourile Disney, „Cărţile junglei”, „Cenuşăreasa”, „101 dalmaţieni”, „Alice în ţara minunilor” etc. (m. 2002)

– 1918: S-a născut actorul american John Forsythe, cunoscut mai ales după rolul său din serialul „Dinastia” (m. 2010)

– 1924: S-a născut compozitorul italian Luigi Nono (m. 1990)

– 1924: S-a născut Dorothy Malone, actriță americană de film (m. 2018)

– 1926: S-a născut Abdus Salam, fizician britanic de origine pakistaneză; specialist în fizica particulelor elementare; Premiul Nobel pentru fizică pe 1979, împreună cu americanii Steven Weinberg şi Sheldon Glashow (m. 1996)

– 1929: S-a născut regizorul italian de film Elio Petri (m. 1982)

– 1930: S-a născut omul de afaceri japonez Norio Ohga, fostul preşedinte al grupului Sony, cel care a transformat această firmă japoneză de produse electronice într-un gigant mondial în domeniul multimedia şi cel care a condus echipa ce a dezvoltat compact-discul (CD-ul) (m. 2011)

– 1933: S-a născut cântăreţul francez Sacha Distel (m. 2004)

– 1934: A murit chimistul german Fritz Haber, stabilit în Elveţia (1933); a descoperit procedeul de obţinere a amoniacului pe cale sintetică şi a realizat, împreună cu Carl Bosch, aplicarea industrială a acestuia; Premiul Nobel pentru Chimie pe 1918 (n. 1868)

– 1939: S-a născut interpreta afro-americană de jazz Jeanne Lee (numele de scenă al lui Margaret Davis) (m. 2000). NOTĂ: Unele surse menționează decesul la 25.X.2000

– 1945: S-a născut Tom Selleck, actor și producător american de film

– 1954: S-a născut vedeta tv. afro-americană Oprah Winfrey, cunoscută moderatoare de talk show-uri

– 1962: S-a născut Olga Nawoja Tokarczuk, scriitoare, eseistă, scenaristă, poetă și psihologă poloneză; Premiul Nobel pentru literatură pe anul 2018 – 60 de ani

– 1962: A murit Fritz Kreisler, violonist şi compozitor austriac (n. 1875) – 60 de ani

– 1968: A murit, la Zürich, în Elveţia, pictorul şi graficianul japonez Fujita Tsuguji (cunoscut şi sub numele de Fujita Tsuguharu sau Leonard Foujita) (n. 1886)

– 1985: A murit poetul peruan Martín Adán (pseudonimul lui Rafael de la Fuente Benavides) (n. 1908)

– 2012: A murit soprana americană Camilla Williams (n. 1919) – 10 ani

– 2012: A murit Oscar Luigi Scalfaro, om politic şi magistrat italian, preşedinte al Italiei (1992-1999) (n. 1918) – 10 ani

– 2013: A murit actorul britanic Bernard Horsfall (n. 1930)

– 2015: A murit poetul, compozitorul şi cântăreţul american Rod McKuen (Rodney Marvin John Michael James McKuen) (n. 1933)

– 2015: A murit scriitoarea australiană Colleen McCullough, autoare a romanului „Pasărea spin” (n. 1937)

– 2016: A murit Jacques Rivette, scenarist, regizor şi critic francez de film; considerat unul dintre ”părinţii Noului Val” al cinematografiei franceze, alături de Jean-Luc Godard, François Truffaut şi Claude Chabrol (n. 1928)

– 2019: A murit cântărețul, compozitorul, producătorul de înregistrări și instrumentistul american James Ingram, o figură importantă a R&B-ului din anii ’80 ai secolului trecut (n. 1952)

– 2020: A murit Frank Press, geofizician și seismolog american; a avut o influență puternică asupra interfeței americane știință-politică la sfârșitul secolului al XX-lea; membru de onoare al Academiei Române (n. 1924)

– 2021: A murit muzicianul britanic Hilton Valentine, fondator și chitarist al trupei britanice „The Animals” (n. 1943) – 1 an