Ambasadorul Rusiei în Bulgaria a declarat că problema nu constă în ieşirea acestei țări din NATO

Într-un interviu acordat postului de televiziune bulgar NOVA TV, ambasadorul Federaţiei Ruse în Bulgaria, Eleonora Mitrofanova, a declarat că propunerea Moscovei ca NATO să revină la configurația din 1997 nu conține o solicitare potrivit căreia țările ar urma să părăsească Alianța. ”Problema nu constă în faptul ca țările care au aderat la NATO, după 1997, să părăsească NATO”, a explicat diplomatul. Potrivit acesteia, este vorba despre o retragere a contingentelor militare, a bazelor și a armamentului strategic de pe teritoriile din cadrul granițelor din 1997. Mitrofanova a mai precizat că nu este vorba despre Bulgaria, deoarece în această țară în momentul de faţă ”nu există nici baze, nici armament strategic ofensiv”. Ambasadorul a adăugat că această chestiune se referă într-o oarecare măsură la România. În același timp, ea a subliniat că aderarea la Alianța Nord-Atlantică pentru asigurarea securităţii este un ”drept suveran al țărilor”. Departamentul de Stat a anunţat că solicitările Rusiei privind retragerea armamentului său nuclear de pe teritoriile țărilor membre NATO este problematică pentru Statele Unite./vdraguta/sdm2
(www.russian.rt.com – 1 februarie)