Locuitorii municipiului Bacău, fără apă curentă de cinci zile

Pentru a cincea zi la rând, locuitorii din municipiul Bacău nu au apă, din cauza unei avarii produse la conducta care alimentează localitatea. Reprezentanți ai companiei regionale de apă i-au precizat corespondentului RRA Gabriel Pop că reparațiile la conducta avariată au fost finalizate, iar în următoarele 24 de ore va fi umplută rețeaua de distribuție. Dacă nu vor fi alte probleme, locuitorii din Bacău vor avea din nou apă mâine dimineață.
Conducta avariată, din orașul Dărmănești, a fost reabilitată în perioada 2008-2011, iar autoritățile locale au început demersurile pentru a pune în funcțiune una de legătură, care ar putea rezolva situațiile create de astfel de avarii./cvanatoru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 februarie)