Statele Unite au salutat „curajul” ţărilor baltice în lupta împotriva „agresiunii” Rusiei

Senatorul democrat american Dick Durbin, împreună cu un grup de colegi din Senatul SUA, au înaintat spre examinarea Congresului SUA un proiect de rezoluție, în care este salutat ”curajul”, de care au dat dovadă ţările baltice în lupta împotriva ”agresiunii ruse”. Documentul este dedicat aniversării celor o sută de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre SUA şi țările baltice. RUSSIA TODAY a intrat în posesia acestui document şi a comentat textul conceput de senatorii americani. Statele Unite au salutat ‘curajul’ ţărilor baltice în lupta împotriva ‘agresiunii’ Rusiei. Autorii documentului au constatat angajamentul statelor baltice față de politica NATO și UE, ideea de a promova ”valorile democratice” și pe cele ale ”protecției drepturilor omului” în Europa de Est, în fața ”agresiunii” venite din partea unor state din regiune. Referindu-se la politica neprietenoasă externă, senatorii americani au în vedere, în primul rând, Rusia. Deci, potrivit acestora, Moscova desfășoară o ”campanie agresivă de dezinformare” în ţările baltice, efectuând ”atacuri cibernetice” și angajându-se în campanii de ”propagandă”. ”Senatul recunoaște curajul și fermitatea cu care rezistă şi de care au dat dovadă popoarele Estoniei, Letoniei și Lituaniei în lupta lor pentru libertate și democrație, în fața comportamentului agresiv al Federației Ruse”, se indică în document. În luna mai, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, susţinea că poziția republicilor baltice și Statelor Unite îi aminteşte de huliganism şi de violenţă stradală. Potrivit acestuia, ”troica baltică” este ”liderul minorității rusofobe”: care solicită aplicarea în mod constant a unor noi sancțiuni antiruseşti, ”sperând că americanii îi vor ”acoperi de glorie”. În proiectul de rezoluție sunt menționate și acțiunile Chinei față de Lituania. ”Senatul dă dovadă de solidaritate faţă de Lituania, se pronunţă împotriva constrângerilor economice și diplomatice, întreprinse de Republica Populară Chineză”, se specifică în textul proiectului de rezoluție. În luna noiembrie, Taiwanul a deschis propria sa reprezentanță în Lituania. Potrivit oficialilor din Taipei, misiunea de la Vilnius nu are statut diplomatic. Atribuțiile angajaților săi includ furnizarea de servicii consulare. În legătură cu acest incident, China a restrâns relațiile diplomatice cu Lituania, limitându-le la nivelul de însărcinat cu afaceri și a eliminat această ţară baltică din sistemul său electronic de declarații vamale pentru mărfurile care intră în China./vdraguta/ilapadat

(www.russian.rt.com – 4 februarie)