OUG privind noua schemă de plafonare și compensare a facturilor la energie va intra săptămâna viitoare în circuitul parlamentar

Ordonanța de urgență privind noua schemă de plafonare și compensare a facturilor la energie va intra săptămâna viitoare în circuitul parlamentar, începând cu dezbaterile în comisiile de specialitate ale Senatului. Actul normativ scade facturile mai mult decât legea anterioară și este valabil doar pentru două luni – februarie și martie. PSD dorește ca noile prevederi să se aplice retroactiv, adică și pentru luna ianuarie, în timp ce PNL susține că acest lucru ar putea crea probleme de constituționalitate./ilixandru/pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 februarie)