Premierul Bulgariei efectuează o vizită oficială în Serbia

Prim-ministrul Bulgariei, Kiril Petkov, efectuează, marţi, o vizită oficială în Serbia, la invitaţia omologului său sârb, Ana Brnabić. Discuţiile dintre cele două delegaţii se vor axa pe integrarea europeană a Serbiei şi regiunii Balcanilor de Vest, relaţiile bilaterale, cooperarea energetică, infrastructura şi probleme economice de interes comun. Serbia a început deja să construiască un interconector de gaze cu Bulgaria, care urmează să fie finalizat până în octomobrie 2023. Traseul face parte din Coridorul Sudic al gazelor şi va permite Serbiei să diversifice livrările de gaze naturale, inclusiv terminalul de gaze lichefiate de la Alexandroupolis, la care Bulgaria este coacţionar. Pe ordinea de zi se află şi finalizarea autostrăzii Sofia-Belgrad. Cele două ţări intenţionează să deschidă noi puncte de trecere de-a lungul frontierei comune, pentru a impulsiona turismul şi investiţiile reciproce. Vizita lui Petkov la Belgrad va începe cu o întâlnire cu preşedintele sârb, Aleksandar Vučić, urmată de o întrevedere cu omologul său sârb şi de discuţii între cele două delegaţii./ddaniela/avladucu

(www.bnr.bg – 8 februarie)